„La 100 de ani de la evenimentele care au marcat istoria României – Marea Unire si Marele Razboi – au fost demarate o serie de evenimente sub egida Ministerului Culturii si Identitatii Nationale menite sa omagieze memoria eroilor cazuti pe câmpurile de lupta si sa cinsteasca contributia liderilor politici ai vremii la actul Marii Unirii.
Astfel ca, la initiativa Directiei Judetene pentru Cultura Salaj si Vrancea, în parteneriat cu Institutia Prefectului Judetului Salaj, Primaria Municipiului Zalau, Muzeul Judetean de Istorie si Arta Zalau, Biblioteca Judeteana „Ionita Scipione Badescu” Salaj, Asociatia „Cultul Eroilor Regina Maria” – Filiala Salaj, Batalionul 317 sprijin logistic „Voievodul Gelu” Zalau, Parohia Greco- Catolica din Badacin, cu sprijinul Primariei Orasului Simleu Silvaniei si al Consiliului Judetean Salaj prin Centrul de Cultura si Arta Salaj, în perioada 9-10 iunie, au avut loc doua evenimente tematice, unul la Zalau si altul la Badacin, prin intermediul carora s-a realizat un periplu cronologic care a debutat odata cu prezentarea memoriei Marelui Razboi Modial, a Mausoleelor Eroilor Neamului si s-a încheiat cu recunoasterea meritelor Armatei Române si a eroilor contemporani care, dupa cum spunea moderatorul evenimentului de la Zalau, Doina Cocis, au grija ca noi sa dormim în siguranta. Din programul anuntat pentru ziua de vineri, 9 iunie, a lipsit prelegerea dr. Ioan Boila, unicul stranepot în viata al lui Iuliu Maniu, care, din motive obiective nu a putut fi prezent la eveniment. Numele lui Iuliu Maniu si a altor salajeni a rezonat în cadrul evenimentului prin prezentarea istoricului Marin Pop, iar vibratia respectului pentru înaintasi s-a împletit cu acordurile de pian ale maestrului Stefan Doniga, care promoveaza valorile românesti, ori de câte ori are ocazia, ducând muzica sa în locurile unde trebuie intervenit pentru a salva patrimoniul.
Evenimentul a continuat sâmbata la Simleu Silvaniei si pe domeniul lui Iuliu Maniu de la Badacin cu participarea mai multor oficialitati printre care s-au numarat Mihail Gorgoi- consilier în Ministerul Culturii, Ionut Cojocaru – Departamentul Centenar, Traian Negulescu – Directia pentru Cultura Vrancea, Doina Cocis – Directia pentru Cultura Salaj, primarul orasului Simleu Silvaniei, etc., precum si pianistul Stefan Doniga, violonistul Eduard Man, corul Corul „Dealul Tarinei“ Badacin.
La Simleu Silvaniei a avut loc sâmbata, 10 iunie, un ceremonial religios si depuneri de flori la Memorialul lui Iuliu Maniu dupa care participantii s-au deplasat la Badacin, unde parintele Cristian Borz le-a prezentat proiectul de reabilitare a Casei Memoriale „Iuliu Maniu”. La conacul lui Iuliu Maniu s-a intonat Imnul lui Iuliu Maniu în interpretarea grupului de copii „Urmasii lui Iuliu Maniu” si corul „Dealul Tarinii” din Badacin, iar parintele Borz i-a introdus pe cei prezenti în povestea imnului, care este una de curaj si patriotism. În acesasi context cei prezenti au putut asista la un concert sustinut de pianistul Stefan Doniga în vederea promovarii campaniei de salvare a Casei „Iuliu Maniu“ si un concert de vioara sustinut de elevul Eduard Man de la Colegiul National „Simion Barnutiu”. La final participantii s-au bucurat de placintele, sarmalele cu pasat, pâinea de casa cu untura si ceapa, palinca, vinul si ciresele toate din Badacin.
„Tribut eroilor, Tribut Iuliu Maniu”, eveniment desfasurat vineri si sâmbata la Zalau, Simleu Silvaniei si Badacin, este un proiect care va continua pe cele doua componente prezentate, respectiv pregatirea Centenarului în judetul Salaj si continuarea demersului de reabilitare a Casei din Badacin, prin aducerea în atentia lumii întregi, dar mai ales a factorilor decidenti, a situatiei delicate în care se gaseste imobilul si a eforturilor facute pâna în prezent de parintele Cristian Borz pentru stoparea degradarii imobilului si a punerii în aplicare a testamentului Marelui Om Politic, fauritorul de tara, Iuliu Maniu.“, a transmis Doina Cocis- directorul Directiei Judetene pentru Cultura Salaj.
Reamintim ca publicatia „Salajul Pur si Simplu” a initiat în anul 2015 Campania Publica „Salvati Istoria Nationala, Salvati Casa lui Iuliu Maniu” care continua si astazi.

Cei care doresc sa contribuie, în continuare, la reabilitarea Casei Memoriale „Iuliu Maniu” din Badacin, o pot face donând în conturile:
Lei: RO22 RZBR 0000 0600 0208 5400
Euro: RO18 RZBR 0000 0600 0289 9205
Dolari: RO11 RZBR 0000 0600 1092 7730
Cont PayPal: salvaticasamaniu@yahoo.com
deschise la Raiffeisen Bank, Agentia Simleu Silvaniei, jud. Salaj.
Întreaga activitate legata de evolutia campaniei poate fi urmarita pe pagina de Facebook: https://www.facebook.com/SalvatiCasaMemorialaIuliuManiu/?fref=ts