„Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a organizat în intervalul 11-14 mai, la Petrosani, un workshop intitulat „Pledoarie pentru muzee ale comunismului în România”, eveniment care a adunat specialisti în domeniu si reprezentanti ai unor obiective cu caracter muzeografic sau memorialistic, printre ei si parohul Cristian Borz în calitate de administrator al Casei Memoriale „Iuliu Maniu” si împreuna au cautat oportunitati pentru valorificarea unor obiective din întreaga tara. Scopul evenimentului IICCMER a fost de a oferi un cadrul prilenic schimbului de idei, îndrumarea celor care deja au început demersul de muzealizare, acordarea de suport logistic si promovarea necesitatii de a crea muzee ale perioadei comuniste din România. Anul viitor, cu prilejul sarbatoririi centenarului Marii Uniri, se doreste organizarea unui eveniment similar la Simleu Silvaniei, orasul în care s-a nascut Iuliu Maniu. De mentionat faptul ca evenimentul se afla la a V-a editie si a fost organizat numai în localitati cu semnificatie istorica pentru perioada comunista.

Ca dovada a preocuparii fata de memoria lui Iuliu Maniu, Casa de la Badacin a fost prima institutie din Salaj inclusa în „Reteaua Memoriei”, un website creat de IICCMER cu rolul de a aduna într-o harta virtuala persoane si institutii care se preocupa de fenomenul de muzealizare si memorializare a comunismului în România. http://www.reteauamemoriei.ro/.
„E important sa ne stim parte a acestei Retele nationale a Memoriei si, mai mult decât atât, ne onoreaza sustinerea IICCMER. Invitatia de a participa la acest workshop vine în urma semnarii unui parteneriat interinstitutional în anul 2015”, transmite parohul Cristian Borz.

IICCMER încurajeaza realizarea unui muzeu în Casa Memoriala „Iuliu Maniu”

Interesul IICCMER pentru Casa de la Badacin este unul constant si am aminti vizitele reprezentantilor IICCMER la Badacin pentru a se interesa de starea lucrarilor si, de asemenea, parteneriatul realizat în toamna anului 2015 între Parohia Greco-Catolica, administratorul imobilului, si IICCMER, acord ce are ca scop dezvoltarea unor proiecte culturale menite sa reabiliteze memoria lui Iuliu Maniu, a familiei sale si a casei acestuia din satul Badacin, precum si a victimelor regimului comunist persecutate în lagarele si coloniile de munca. Totodata, semnarea contractului de colaborare presupune si acordarea de asistenta istoriografica si tehnica de catre IICCMER pentru refacerea spatiului memorial-muzeografic reprezentat de Casa „Iuliu Maniu”.
Cei care doresc sa contribuie la reabilitarea Casei Memoriale „Iuliu Maniu” si, astfel, la amenajarea unui muzeu în interiorul Casei, o pot face donând în conturile:
Lei: RO22 RZBR 0000 0600 0208 5400
Euro: RO18 RZBR 0000 0600 0289 9205
Dolari: RO11 RZBR 0000 0600 1092 7730
Cont PayPal: salvaticasamaniu@yahoo.com
deschise la Raiffeisen Bank, Agentia Simleu Silvaniei, jud. Salaj.

De asemenea, cei care doresc sa doneze 2% din impozitul pe venit o pot face accesând formularul 230, disponibil si online pe pagina de Facebook a campaniei.

Toata activitatea legata de evolutia campaniei publice „Salvati Istoria Nationala, Salvati Casa lui Iuliu Maniu” pot fi consultate pe pagina de Facebook: https://www.facebook.com/SalvatiCasaMemorialaIuliuManiu/?fref=ts