„Biserica Greco-Catolica „Sfintii Trei Ierarhi” din Beius a rasunat de vestirea melodioasa a apropiatei Nasteri a Domnului nostru Isus Cristos. Duminica, 18 decembrie, a avut loc în biserica din Beius Concertul de colinde „În drum spre Viflaim” înscris în turneul colindatorilor organizat de Biroul Pastoral Eparhial pentru Laici. Parintele Popa Paul, initiatorul acestui „turneu” caritabil, responsabil eparhial al biroului, a prezentat pastoratia tinerilor savârsita la nivel eparhial si a subliniat importanta implicarii Bisericii în formarea tinerilor. Implicarea responsabila a parohilor în propriile comunitati si deschiderea parintilor, respectiv sustinerea chiar prin oferte caritabile, ofera oportunitatea vitala copiilor de a-L cunoaste pe Cristos si a creste în lumina Sa.
Concertul a debutat cu un recital de colinde sustinut de artistul oradean Ovidiu Lazar. Tânar, dar rodnic prin recunoasterea talentului sau vocal, Ovidiu a adus nu doar zâmbete de admiratie pe fetele atente si apreciative, ci chiar si lacrimi pline de recunostinta fata de evenimentul divin al Nasterii lui Isus ce avut loc într-un trecut si totusi actual: „aseara pe-nserate”. Pe undele vocii sale, calatoria spre Viflaim a fost surprinzator de scurta si placuta, publicul ajungând îndata sa-l admire pe Fiul de Împarat, asezat „pe fânul cel uscat”.
Momentul special a fost urmat de interpretarea colindelor traditionale ale zonei folclorice beiusene de catre tinerii membri ai ansamblului vocal beiusean „Muguri si mladite de tezaur” si Andrei Boros, formati de interpreta Anca Banda. Alaturi de ei, auditorul se simtea privitor de pe prispa casei colindate. Binecuvântarea traditionala si, nu în ultimul rând, plina de haz a palincii si pâinii au deschis apetitul pentru „omenirea” de la finalul concertului.
Recitalul invitatilor a fost urmat de cel al de tinerelor gazde ale parohiei beiusene: au cântat întâi tinerii Zima Miriam si Farkas Robert, urmati apoi de colegii lor de la oratoriul „Colt de rai”. Munca asidua a micilor colindatori, armonia dintre voci si instrumente muzicale, a fost rasplatita de aplauzele celor prezenti, spre satisfactia „antrenorilor” Zima Carmen si Boldis Zoltan. Profitând de acest moment comunitar, a fost prezentata Asociatia „Ave Miriam”, mutata recent (de la Valea lui Mihai) la Beius, care prin coordonatorul ei Zima Carmen, împlineste preocuparea pastorala locala prin diverse activitati catehetice si comunitar-recreative în oratoriul „Colt de rai”.
Momentele frumoase create de acesti tineri au fost nu doar apreciate prin aplauzele auditorului ci si rasplatite prin colindul adultilor, exprimându-le parinteste… suntem alaturi de voi. Corul barbatesc beiusean, dirijat de domnul Boldis a încântat auditorul cu glasul plin, puternic si, uneori, totusi suav. Seara de colinde a fost încheiata de recitalul corului bisericii greco-catolice din Beius – „Ioan Busitia” dirijat de domnii Sava Constantin si Boldis Zoltan, prezentati „mai vesel” – „doi militari cu fruntea-n sus, de straja corului nost` pusi”. Sub baghetele lor, coristii au concluzionat mesajul crestin cântând „O, ce veste minunata!” acompaniati si de crestinii prezenti. Plini de bucuria vestirii Nasterii lui Isus si din dorinta unei vieti binecuvântate traite în lumina Sa, seara s-a încheiat prin urarile traditionale ale parohului Zima Zorel – „Craciun binecuvântat!” si cu urarea cântata „La multi ani!”.