„Luni, 19 decembrie 2011, Asociatia „Ave Miriam” în parteneriat cu Parohia Greco-Catolica Valea lui Mihai au venit în sprijinul caminului pentru copii ai Fundatiei „Sfântul Francisc”. În spiritul iubirii manifestate de Dumnezeu cu ocazia sarbatorii Craciunului, asociatia a organizat o strângere de fonduri pentru achizitionarea lemnelor de foc, respectiv o colecta de alimente si haine pentru copiii asistati.
În centrul din Galospetreu beneficiaza de cazare zilnica si masa calda 33 de copii proveniti din familii defavorizate. În tara, aceasta fundatie este prezenta în peste 65 de localitati oferind asistenta pentru circa 2300 de copii. Într-un interviu acordat Jurnalului National din 27 noiembrie anul curent (http://www.jurnalul.ro/observator/fenomenul-bojte-csaba-parinte-pentru-2300-de-copii-597695.htm), fondatorul fundatiei, franciscanul Bojte Csaba schita atmosfera din aceste camine: „Copiii frecventeaza gradinitele si scolile de stat. Noi construim camine cu locuinte în care ajung sa locuiasca 8-10 copii. La fiecare locuinta avem o mama-closca. Nu exista nici un copil în grija noastra, care sa plece, dimineata, la scoala fara sa primeasca un pupic pe obraz. Noi tinem foarte mult la construirea unei familii. Pentru un copil este foarte important sa fie cineva lânga el când se trezeste, sa auda pe cineva respirând lânga el când adoarme, sa îi aduca cineva un ceai cald când este bolnav. Rolul de mama-closca este de 24 din 24, nu exista la noi opt ore pe zi. Cred ca acesta este motivul pentru care copiii nostri sunt mai linistiti si au rezultate mai bune la scoala.[…] copiii învata, se joaca si beneficiaza de un program în timpul liber. Noi îi învatam sa se spele si sa participe activ în viata casnica. În vacante îi ducem în tabara si în excursii. Telul nostru nu este sa atragem atentia asupra noastra, nici sa ne mândrim cu noi, dar pot sa spun ca aproape 30-40% din copiii pe care i-am avut în grija au ajuns sa termine o facultate.”
Atmosfera casei din Galospetreu este cu adevarat familiala. În centrul caminului este camera de zi – sala de mese, încapatoare si primitoare, unde copii servesc masa si socializeaza, fundamentând trainic acel spirit de unitate familiala. Mamele au camerele personale alaturi de dormitoarele copiilor.
Suntem fericiti ca am avut ocazia sa sprijim aceasta caritate activa si continua a Fundatiei, în acest centru din Galospetreu. Bucuria ne-a fost împlinita de privilegiul participarii la proba finala a spectacolului de Craciun organizat de „mamele-closca”. Zâmbetul acestor copii si pacea Pruncului ceresc fie rasplata binefacatorilor.

http://www.grecocatolicvlm.cif2.net/dar_din_dar_se_face_rai-pagblog-article_id3536.html