Când L-ați întâlnit pe Mântuitorul? În ce moment Isus a intrat în viața dumneavoastră și a început să scrie El istorie, prin viața fiecăruia din noi? Istoria bucuriei – a cinei, a mirului – sau istoria tristeții, a suferinței, a unei mari încercări pe care ați trăit-o. Intrarea Domnului în Ierusalim și rugăciunea Lui din Grădina Ghetsimani se îngemănează, se completează… Acestea nu le-au înțeles apostolii, dar oare noi le înțelegem?”: o întrebare profundă, de sens și semnificație a credinței adresată de Preasfinția Sa Virgil Bercea, la începutul Săptămânii Patimilor Domnului nostru Isus Cristos din acest an. În cadrul Sfintei Liturghii arhierești celebrată în Catedrala „Sf. Nicolae” din Oradea în duminica Intrării Domnului în Ierusalim (Floriile), pe 29 aprilie a.c., păstorul Eparhiei de Oradea a subliniat importanța reflecției personale, a rugăciunii și a privegherii în aceste zile care precedă marea sărbătoare a Învierii Domnului. La finalul Sfintei Liturghii din duminica Floriilor, animată de Corul Bunavestire -Francisc Hubic, Preasfințitul Virgil a binecuvântat în fața catedralei greco-catolice din Oradea ramurile de salcie pe care credincioșii le-au dus acasă ca semn al bucuriei manifestate de creștini la intrarea Domnului nostru Isus Cristos în Ierusalim, când spuneau: „Osana! Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului, Împăratul lui Israel!” (In 12, 13).

„Evanghelia după Ioan (12, 1-18) ni-L prezintă pe Isus în duminica Floriilor în Betania, mai exact în casa lui Lazăr cel înviat, adică printre prieteni. Îl vedem la cină, o vedem pe Maria care varsă mirul și îl auzim pe Iuda care deja spune ceva… Și, după toate acestea, El intră în Ierusalim, triumfător. Cât de triumfător? Pe un asin. Cine Îl aclama? Nu era nicio armată acolo care să Îi prezintă onorurile, ci erau persoane care erau impresionate de minunile pe care El le-a făcut. Era totuși un triumf al Lui Isus intrarea Sa în Ierusalim, dar acest triumf era legat de Săptămâna Mare, de Săptămâna Patimilor. Tocmai aceasta ceea ce nu au înțeles apostolii, că triumful Mântuitorului este urmat de agonia din grădina Ghetsimani, unde El trăiește foarte intens suferința interioară – căci acolo încă nu începuse flagelarea, bătăile și toate celelalte. La fel, nu au înțeles apostolii care, deși erau cu El, au adormit.

Floriile și grădina Ghetsimani se completează una pe cealaltă, se îngemănează… Duminica Floriilor sunt momentul în care Mântuitorul stă cu prietenii, cu cei dragi, cu cei care Îl prețuiesc și pe care El îi prețuiește. Grădina Ghetsimani este momentul singurătății, momentul abandonului, momentul trădării Lui Isus. Nu mai este Maria cu mirul, nu mai sunt nici prietenii, nu mai e nici cina din casa lui Lazăr. În Ghetsimani Isus este singur, căzut la pământ, având o greutate de nesuportat. Ce puteau să înțeleagă apostolii când spune «tristă este inima mea până la moarte». Pentru care motiv? Le-a spus, dar tot nu au înțeles. De fapt, triumful din duminica Floriilor, bucuria de la cină, sunt contrastate de falimentului din grădina Ghetsimani și a tot ceea ce urmează. Și atunci ne întrebăm, logic: ce valoare are bucuria, cina, prietenii, intrarea în Ierusalim triumfător și ce valoare are acest faliment, pe care Isus îl simte și probabil că a fost mai greu decât bătăile cu biciul, decât purtarea de la Ana la Caiafa și chiar mai greu decât purtarea Crucii, pentru că a trăit în Spiritul Său tot ceea ce urma? Iar cei de lângă El, nu au înțeles chiar nimic. Isus, Cel care a spus apostolilor și mulțimii «Nu vă temeți», se teme în grădina Ghetsimani. El care a spus «să nu se tulbure inima voastră» și intră triumfător în Ierusalim, este tulburat, este izolat, este departe de toți, este singur. Cei care strigau «Osana, bine este Cuvântat cel ce vine!» dormeau acum. «Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit» auzim în Ghetsimani. În acest mare contrast, El rămâne pentru noi modelul de urmat.”, a spus PS Virgil la predica din duminica Floriilor, îndemnând credincioșii Eparhiei de Oradea să trăiască Săptămâna Mare pornind de la introspecția propriei întâlniri cu Isus.

„Dragilor, El este cel care ne arată drumul. El este cel care spune: «Eu sunt Calea, Adevărul și Viața». El este Cel care ne spune că prin suferință se ajunge la Înviere. El este Cel care în Grădina Ghetsimani se roagă. Să ne gândim fiecare la viața personală: ne aflăm de fapt între aceste două extreme: Floriile și Ghetsimani, cina din Betania și potirul suferinței. Când Îl întâlnim noi pe Cristos? În drum spre Ierusalim, triumfător, sau atunci când primim o veste proastă, când ne încearcă o boală, când unul dintre cei dragi ai noștri pleacă dintre noi. Când L-am întâlnit? În momentele de glorie și de triumf – căci avem fiecare dintre noi bucurii și reușite în viață, sau în cele de încercări – pe care le avem deopotrivă. Viața ne oferă și unele și altele!”.

Care a fost ora în care eu L-am întâlnit pe Cristos?
«Privegheați și vă rugați»: spune Domnul când îi vede dormind. De câte ori am adormit și atunci când ne era bine și atunci când ne era rău? Și nu am înțeles nimic, nici din momentele de triumf ale vieții noastre, nici din momentele de încercare. Îl auzim pe El chemându-ne «Privegheați și vă rugați!». De câte ori L-au auzit spunându-ne personal «Lăsați să verse acest mir». Noi am vărsat mirul bucuriei noastre pe picioarele Lui Isus? Am reușit să ne rugăm și să priveghem atunci când am fost încercați? Prin fiecare dintre noi, Isus dorește să intre în istorie… iar istoria începe cu fiecare dintre noi. Dacă știm să ne schimbăm prin rugăciune, să înțelegem bucuria, să înțelegem Floriile și să înțelegem căderea la pământ al Lui Isus, atunci reușim cu adevărat prin rugăciune să ne transformăm în fiecare moment. Să fim siguri că de la fiecăruia dintre noi, în mod personal, începe schimbarea lumii!”, a asigurat PSS Virgil Bercea, subliniind încă o dată că frumusețea duminicii Floriilor stă în contrastul dintre bucuria intrării Domnului în Ierusalim și suferința a tot ceea ce urmează să trăiască, prin Patimile Sale, pentru răscumpărarea noastră. Un contrast care ne invită să reflectăm și să aprofundăm, să ne gândim la ce trebuie să facem în viața noastră atunci când suntem la Florii și atunci când suntem în Ghetsimani?

„(…) Și gândiți-vă că de fapt, Isus a fost un amărât de copil din Nazaret, care încet, încet a schimbat lumea. Suntem și noi sărmani, care pierduți în lume, nu reușim să realizăm cât de mult ne prețuiește Domnul și cât de mult mizează Cristos pe fiecare dintre noi, cât de mult crede Isus în Floriile noastre și în Ghetsimani-ul nostru, cât de mult așteaptă rugăciunea noastră! «Privegheați și vă rugați» ne spune Domnul!”.

Citând cuvintele unui cunoscut autor contemporan pentru care „locurile mărginesc orizontul, reflecția asupra locurilor îl deschide” (Cf. Eric Emanuel Smith), episcopul greco-catolic de Oradea a invitat credincioșii să-și deschidă orizontul ori de câte ori văd o Biserică, unde Isus îi așteaptă să participe la celebrările din Săptămâna Mare și sărbătorile pascale atât de apropiate.

Totodată, în această duminică enoriașii fiecărei parohii din cuprinsul Eparhiei au fost invitați să contribuție la Colecta pentru Țara Sfântă: „Este foarte important să le fim aproape acelor oameni care mențin încă o flacără, a credinței și a prezenței lor în acele locuri pe unde Domnul a trecut”, a spus eparhul greco-catolic de Oradea, la finalul cuvântului de învățătură din duminica Floriilor, invocând ajutorul Preasfintei Fecioare Maria.

Să o rugăm pe Maica Sfântă și Maica Bunului Sfat să ne ajute să priveghem și să ne rugăm, pentru a înțelege Floriile și Ghetsimani-ul nostru!”.

Biroul de Presă EGCO
Mihaela Caba-Madarasi