„Duminica seara târziu (8 mai 2011), poate usor grabit, Înaltpreasfintitul George s-a dus, ca ultimul dintr-un lot de condamnati, „lotul Todea”. O lacrima nu poate fi retinuta nicidecum dincolo de pleoape, iar inima se frânge când stii ca nu mai sunt printre noi nici Todea, nici parintele Rosca, nici Nuti Macarie, nici Felicia Popa, nici Doamna Valeria Moldovan, iar acum… nici parintele Gutiu… Da, ti se rupe inima, pentru ca ei au fost maestri ai credintei si ai sperantei, ai iertarii si ai iubirii, si ne-au dat totul: bunatate si stiinta, întelepciune si suferinta…
Ce om bun s-a dus dintre noi! Bun ca pâinea calda. Mereu spunea „cei mai frumosi ani ai vietii i-am petrecut in închisoare, cu Domnul”. Cuvinte mari, cuvinte sfinte, cuvinte nobile pe care nici unul dintre noi nu le poate rosti!
L-am cunoscut, l-am cunoscut foarte bine si l-am iubit cu adevarat, ca pe un parinte bun ce a fost, pentru ca a fost un om de o simplitate îmbatatoare si de o bunatate coplesitoare, de o credinta fara margini si de daruire în rugaciune fara rezerve, de o prudenta înnascuta si de o tarie de stânca, de o sinceritate debordanta.
Hirotonit preot imediat dupa desfiintarea Bisericii noastre, a fost convins dintru început si pâna la sfârsitul vietii ca Isus Cristos este cel care trebuie sa iasa victorios din aceasta persecutie. A fost constient ca intra în acest mare joc al istoriei si ca îsi risca viata, dar s-a comportat mereu cu o modestie impresionanta într-o daruire fara rezerve pentru cauza Bisericii si a lui Cristos. La 27 de ani este arestat si îsi petrece viata prin puscariile comuniste pâna la 40 de ani – cei mai frumosi ani ai vietii i-a petrecut dupa gratii – nebun pentru Cristos. Când a fost arestat la Reghin, acum pot sa o spun, trebuia sa deconspire ascunzatoarea unde se afla Todea. Parintele Rosca nu spusese nimic pâna în acel moment, chiar daca militienii îi smulsesera una câte una unghiile de la mâini si de la picioare. Cu Parintele Gutiu au folosit alta metoda: l-au dezbracat gol si l-au înfasurat în cearsafuri ude, l-au pus pe o masa si l-au batut de la cap pâna la picioare, dar nu a spus nimic. Apoi au început sa-l bata la talpi – nu a mai rezistat si a spus – de fapt daca nu ar fi marturisit, Parintele Todea ar fi murit asfixiat în ascunzatoarea de sub podele din casa Doamnei Riceanu. Au fost cu totii în acelasi lot, parintele Gutiu fiind condamnat, ca si Todea, la munca silnica pe viata, pentru marea vina de a fi fost greco-catolic. Si pentru acest lucru îi multumea lui Dumnezeu. Nu stiu daca mai putem noi astazi întelege aceste lucruri si daca am mai fi capabili de jertfa lor, daca mai avem curajul si taria lor.
L-am cunoscut în casa în care locuia Parintele Todea, la familia Domnului Morar. Era tânar si lucra la Târnaveni. Un barbat de înaltime medie, simpatic, cu mult umor, cânta foarte frumos, jovial si modest, îl ajuta pe Preasfintitul Todea cu o daruire si o prietenie fara margini. Era în stare sa treaca si prin foc si prin apa, sa mearga oriunde, sa nu doarma nopti în sir sau sa calatoreasca cu zilele pentru Biserica, pentru preoti, pentru Parintele Todea, pentru credinciosi, pentru Cristos la urma urmei. Parintele Gutiu era foarte adesea alaturi de Parintele Todea si îl ajuta la Sfintele Liturghii si înmormântari clandestine, pe la botezuri sau cununii celebrate prin cele mai stranii locuri pentru a fi feriti de ochiul vigilent al Securitatii. Parintelui Gutiu îi placea enorm de mult compania Parintelui Todea sau a Parintelui Rosca, a Parintelui Riti sau a Doamnei Moldovan, a austerei Felicia Popa sau a lui Nuti Macarie, cu totii trecuti prin puscariile care i-au întarit în convingeri si credinta. Îi cunostea pe toti preotii de la Blaj si din Arhidieceza cu familiile lor, cu problemele lor, cu copii alungati de prin scoli si le ducea scrisorile de încurajare ale Preasfintitului Todea. Un adevarat samaritean milostiv al vremurilor moderne si ale clandestinitatii Bisericii noastre. Apoi a fost numirea întru episcop de Cluj-Gherla si a considerat întotdeauna ca este prea mic pentru o demnitate asa de mare, pentru o povara atât de mare. Dupa îmbolnavirea Cardinalului Todea, Preasfintitul George a devenit administrator Apostolic la Blaj, iar într-un moment de încercare mi-a spus: „Biserica este una, sfânta, catolica si apostolica, fara pata, chiar daca noi suntem pacatosi. Nu te uita la defecte sau la caderile unora. Biserica este sfânta! Asa sa stii si asa sa iubesti Biserica, Parinte Virgil!” De fapt, pentru Preasfintitul George, Biserica a fost si a ramas întotdeauna sfânta si în orice moment a fost gata sa moara pentru Cristos!
A fost un prieten adevarat si un Parinte care m-a ajutat. A facut parte din generatia de aur a Bisericii noastre. S-a dus, sa dus si ultimul… s-a întors la Tatal, în Patria Cereasca. Dumnezeu sa-l odihneasca si sa-i faca parte cu dreptii!