„„Cristos se naste, mariti-L!
Cristos din ceruri, întâmpinati-L!
Cristos pe pamânt, înaltati-va!”
(Canon, Cântarea I)

Iubiti credinciosi,
Întreaga Biserica, crestinatatea toata, retraiesc, la acest ceas al vesniciei, misterul Nasterii Domnului în Betleem, timpul când oamenii se bucura de sarbatoarea care reuneste familiile si care ne face pe toti mai generosi, mai buni si mai atenti fata de cei mici, ne îndeamna sa ne adresam unii altora urari de bine si de bucurie, încât, astfel, lumea care ne înconjoara se schimba în „lumina” pruncului Isus, devenind mai umana, mai nadajduitoare.
Acum suntem chemati sa retraim drumul Sfintei Familii spre Betleem, minunea din pestera-staul si adorarea ieslei în care lumineaza pruncul Isus, Dumnezeu adevarat si Om adevarat, sa ne închinam Lui, asemenea pastorilor, magilor si tuturor celor care, stiuti si nestiuti, L-au iubit.
Acum suntem chemati sa Îl ferim de rautatea atât de meschina si înfricosata a lui Irod si sa Îl însotim în fuga în Egipt, pentru a putea trai apoi viata ascunsa a Nazaretului si a ne pregati spiritual pentru Botezul Domnului, însotindu-L, pe cât firea noastra omeneasca ne îngaduie, în viata publica, pâna la savârsirea misterului pascal – misterul mântuirii noastre.
Dragii mei,
Anul acesta se împlinesc 60 de ani de la dureroasa începere a persecutiei împotriva Bisericii Greco-Catolice, eveniment al istoriei noastre care, la o analiza atenta a Sfintei Scripturi, poate fi asociat într-o oarecare masura cu istoria nasterii Pruncului din Betleem.
Dupa o calatorie lunga si istovitoare, plecând din Nazaret, când ajunge la Betleem, Sfintei Familii i se închid în fata toate portile, Iosif si Maria fiind obligati sa înnopteze într-un grajd, locul ales de Tatal ceresc, unde s-a si nascut Isus, pe care „l-a culcat în iesle, caci nu mai era loc de gazduire pentru ei” (Luca 2, 7). În acelasi mod, Bisericii Greco-Catolice, dupa secole de lupte pentru identitatea si emanciparea românilor, în anul 1948, când România era sub ocupatie straina, nu i se mai permite sa mai aiba un loc în societatea româneasca si, astfel, este scoasa din viata publica, precum, în spatiul biblic, Sfânta Familie din orasul Betleem. Atunci, Iosif si Maria s-au adapostit într-o pestera. În 1948 Biserica noastra si-a gasit adapost în catacombele moderne ale secolului XX. Multi dintre dumneavoastra sau parintii dumneavoastra au gazduit preoti si credinciosi greco-catolici care veneau sa celebreze sfintele slujbe pe ascuns, marturisindu-si credinta cu orice risc.
„Iar când Irod a vazut ca a fost amagit de magi, s-a mâniat foarte si, trimitând a ucis pe toti pruncii care erau în Betleem si în toate hotarele lui” (Mt 2,16). Precum Irod, din vremea lui Isus, a masacrat pruncii de frica sa nu-si piarda puterea, Irozii, din timpul anilor de persecutie a Bisericii, au încercat sa o distruga pentru marea „vina” de a fi fost prin secole altar, tribuna si scoala pentru romani, dar mai ales pentru ca s-a opus unui sistem opresiv care-l renega pe Dumnezeu si care atenta la fiinta poporului român.
Domnul a avut însa un plan de mântuire cu Fiul Sau: „îngerul Domnului se arata în vis lui Iosif, zicând: Scoala-te, ia Pruncul si pe mama Lui si fugi în Egipt” (Mt 2, 13). Tot astfel, pentru Biserica noastra, Egiptul si salvarea ei au fost familiile si casele dumneavoastra, unde l-ati adapostit pe Pruncul Isus, celebrând Sfânta Liturghie, rugându-va Rozariul si Paraclisul, savârsind pe ascuns Sfintele Taine, continuând sa transmiteti credinta copiilor si nepotilor, într-o vreme când a fi greco-catolic era aspru pedepsit, ca un pacat de neiertat.
Iubiti credinciosi,
În Egipt, Sfântul Iosif a auzit un glas al Îngerului care i-a spus: „Scoala-te, ia Pruncul si pe mama Lui si mergi în pamântul lui Israel, caci au murit cei ce cautau sa ia sufletul Pruncului” (Mt. 2, 20). Asemenea acestor cuvinte ale îngerului catre Iosif, în 1989 a rasunat în viata si constiinta Bisericii noastre clopotul libertatii redobândite la caderea „zidurilor si a cortinelor de fier” si la reintrarea ei legitima în societatea româneasca.
Revenirea nu a fost usoara, însa Domnul ne-a binecuvântat cu dumneavoastra, iubitii mei credinciosi, care ati ramas mereu împreuna cu Isus: si în pestera din Betleem si prin catacombe; si alaturi de mamele pruncilor ucisi de Irod si cu cei de prin puscarii, de la stuf în Delta sau de la Canal; si în desertul Egiptului, si prin case, si camari dosite de stirea securitatii; si la Nazaret si prin toate noile biserici construite dupa `89, dând marturie despre încercare si suferinta pentru bucuria Nasterii Domnului si a renasterii acestei Biserici românesti.
Cristos se naste iarasi si ne încredinteaza noua, Bisericii, o misiune: vestirea Evangheliei prin cuvânt si fapta, prin viata noastra si îndeplinirea îndatoririlor de zi cu zi în conformitate cu vointa Sa, prin implicarea în slujba aproapelui si iubirea lui. Tot Bisericii si, totodata, fiecaruia dintre noi, Isus îi încredinteaza misiunea de a fi propovaduitorii si marturisitorii adevaratelor valori spirituale si nationale care sa ridice poporul român deasupra idealurilor desarte pe care falsii profeti de ieri si de astazi au încercat sa le inoculeze acestui neam. Asumându-ne aceasta dubla misiune, vom lucra în spiritul Apostolului neamurilor: de acum nu mai traiesc eu, ci Cristos traieste în mine (Galateni 2, 20) convinsi fiind ca Domnul vine iarasi doar acolo unde este iertare si dragoste, pace si buna întelegere.
Iubiti credinciosi,
În cetatea Betleem portile caselor se închideau în fata lui Iosif si, Mariei, „caci nu mai era loc de gazduire pentru ei” (Lc 2, 7). Multi dintre dumneavoastra mai celebrati înca Sfintele Liturghii prin case sau scoli, în locuri improprii, pentru ca usile multora dintre bisericile noastre sunt tinute înca închise. Domnul însa a avut un plan cu Familia Sfânta, si suntem convinsi ca Domnul are un plan al Sau si cu Biserica noastra. Portile se vor deschide, neîntelegerile vor disparea, vrajba si ura se vor transforma în pace si buna întelegere, toate dupa un plan tainic al Domnului, prin care Isus pogoara în fiecare an în istoria Bisericii si în istoria noastra pentru a ne arata adevaratul chip al lumii si al vietii în deplinatatea lor, pentru a ne darui lumina cea adevarata a sfinteniei.
Nu trebuie sa uitam ca puterea lui Dumnezeu se descopera pentru prima oara în linistea si feeria unei nopti de vis, în care „slava Domnului a stralucit” (Lc 2, 9), îngerii si pastorii fiind primii martori ai acestui eveniment. Stapânul lumii este „culcat în iesle” (Lc 2, 16) într-o pestera saraca, nu pe tron, nu îmbracat în purpura, ci înfasat în scutece saracacioase, nu în freamatul, galagia si marirea desarta ale marilor aglomerari umane, ci departe de lumea dezlantuita. Însa, Domnul vine, salasluieste întru noi si prin iubirea sa schimba fata pamântului si face ca si locul nostru, oriunde s-ar afla el, sa fie martorul Nasterii Sale, si sa se împartaseasca din marea fericire a acesteia.
Dragii mei,
„Cristos se naste, mariti-L! Cristos din ceruri, întâmpinati-L! Cristos pe pamânt, înaltati-va!” (Canon, Cântarea I), caci Cel ce sade pe heruvimi, ramânând Dumnezeu, om s-a facut si în iesle s-a culcat, chip de prunc luând, pentru a ne deschide calea spre ceruri.
Bucurati-va cu bucuria sfintilor de Nasterea Domnului! Aduceti-va aminte cum Cristos s-a nascut, povestiti copiilor vostri cum Biserica noastra si-a împletit viata cu cea a Mântuitorului. Povestiti-le pentru ca uitarea sa nu astearna colbul peste încercari si suferinte, povestiti-le pentru ca aceste lucruri sa nu se mai întâmple, povestiti-le, dar iertati toate pentru Domnul.
Adunati-va în jurul Bisericii si, prin fapta si credinta, fiti stâlpii care, pe temelia jertfei generatiilor de persecutati pentru credinta lor, vor sustine dreptatea si locul pe care îl meritam în istoria natiunii române.
„Fiti tari în credinta, neclintiti, sporind totdeauna în lucrul Domnului, stiind ca osteneala voastra nu este zadarnica în Domnul” (cfr. 1 Cor 15, 58).
Tuturor va doresc un Craciun Sfânt si binecuvântat si un An Nou, 2009, fericit si cu haruri de la Domnul!