Cu toții căutăm Împărăția Lui Dumnezeu și sperăm să dobândim această Împărăție prin rugăciune, prin jertfele bune și prin tot ceea ce facem bine aici pe Pământ”: a spus Preasfinția Sa Virgil Bercea, episcop greco-catolic de Oradea, la Sfânta Liturghie celebrată sâmbătă, 9 decembrie a.c., cu prilejul sărbătorii Neprihănitei Zămisliri, hram al Reuniunii Mariane de la Parohia I – Catedrala „Sf. Nicolae” din Oradea. A fost prilej de sărbătoare pentru toți marianiștii din Eparhia de Oradea, pentru preoții slujitori ai Catedralei Greco-Catolice și pentru toți credincioșii care îl au aproape pe ierarhul lor, PSS Virgil Bercea, sfinţit preot în clandestinitate de ÎPS Alexandru Todea în urmă cu 41 de ani (pe 9 decembrie 1982). La Sfânta Liturghie arhierească și-au depus adeziunea la Reuniunea Mariană orădeană patru noi membri, iar două persoane au primit eșarfa asociației, primind binecuvântarea păstorului locului. În același cadru festiv, Reuniunea Mariană Eparhială i-a oferit Preasfințitului Virgil un buchet spiritual, de ziua de naștere și a consacrării întru preoție.

„Mă bucur tare mult că Reuniunea Mariană caută într-adevăr această Împărăție prin tot ceea ce face. În mod cu totul deosebit în această zi a conceperii Sfintei Ana, a Neprihănitei Zămisliri, adunându-se în jurul Sfintei Fecioare Maria și împreună cu ea, pe urmele ei, după modelul ei, încercați să îl urmați pe Cristos pentru a dobândi Împărăția. Însă, nu doar pentru atât. Rugăciunea noastră, niciodată nu știm exact ce ecouri are, cum lucrează Bunul Dumnezeu.”, a spus Preasfințitul Virgil, la ceas aniversar, amintind recenta sărbătoare a Sf. Nicolae, patronul spiritual al Eparhiei de Oradea, când mai mulți tineri seminariști orădeni au pășit pe drumul preoției: „Dacă avem acești tineri este și pentru rugăciunea dumneavoastră – a spus episcopul membrilor Reuniunii Mariane. Bunul Dumnezeu lucrează în sufletele lor pentru că dumneavoastră știți să vă rugați și să faceți acest sacrificiu. Dacă în cadrul Bisericii ne asumăm responsabilitatea, fiecare dintre noi este responsabil de tot, iar dacă această responsabilitate noi ne-o îndeplinim în mod cu totul special prin rugăciunile și jertfele noastre, cu adevărat acestea sunt bine-plăcute, miros de tămâie și mireasmă spirituală care se îndreaptă la Domnul, ajutându-i pe alții prin rugăciunea noastră. Sperăm ca odată să dobândim Împărăția Cerurilor. Așa să ne ajute Bunul Dumnezeu și Maica Sfântă! Amin.”.

Preasfinția Sa Virgil le-a dat binecuvântarea noilor membri care au depus promisiunea de adeziune și celor două persoane primite în asociație, odată cu schimbarea domiciliului la Oradea. În semn simbolic, Reuniunea Mariană de la Catedrala „Sf. Nicolae” din Oradea i-a oferit Sfintei Fecioare un buchet imaculat de crini, iar episcopului, prin pictorul Eugenia Drăgoi, „Flacăra mereu aprinsă”, reprezentarea unui înger păzitor.

După Sfânta Liturghie, pr. Traian Dobrată, asistent spiritual eparhial al Reuniunii Mariane, a ținut un cuvânt despre dogma Neprihănitei Zămisliri, arătând cum sărbătoarea Neprihănitei Zămisliri „este o aducere de mulţumire Lui Dumnezeu pentru marile lucruri pe care le-a făcut pentru Maria şi le face pentru noi. Magnificat este imnul de recunoştinţă pentru neprihănirea cu care Maria a fost binecuvântată de Domnul şi pentru bucuria de a fi Mama celui care avea să spele întreaga lume de prihana strămoşească.”

În acest sens, a mai spus preotul spiritual, „teologia se străduieşte să cerceteze această plinătate de har a Mariei şi scoate de aici motive suficiente ca să-i atribuie Fecioarei toate perfecţiunile la care este chemată natura umană. Consacrată în întregime Domnului, Maria era în condiţia ideală pentru a răspunde cu tot sufletul şi fără piedică vreunui păcat la invitaţia lui Dumnezeu care o chema să fie Mama aceluia care «ridică păcatele lumii». Consimţind la cuvântul divin, «fiica lui Adam», Maria, a devenit Mama lui Isus oferindu-se total pe sine ca slujitoare a Domnului. De aceea, dacă ne-am întreba care este sensul sărbătorii de Neprihănitei Zămisliri, un răspuns potrivit găsim în prefaţa unei liturghii unde Biserica se roagă cu următoarele cuvinte: „Părinte sfânt… tu ai scutit-o pe Sfânta Fecioară Maria de pata păcatului strămoşesc şi ai copleşit-o cu plinătatea harului ca să devină o Mamă vrednică de Fiul Tău. În ea ne-ai oferit o imagine a Bisericii, Mireasa lui Cristos, fără pată, frumoasă şi strălucitoare… pe ea ai ales-o dintre toate făpturile ca să fie un model de sfinţenie şi mijlocitoare de haruri pentru poporul tău. Neprihănita Fecioară reprezintă pentru noi o prezenţă de har, căci în Maria s-a anticipat ceea ce a fost promis tuturor. Ea este prima răscumpărată şi în ea găsim forţă şi inspiraţie în urmarea chemării noastre, căci ea este Maica harului şi a iertării, a speranţei şi a curajului creştin.”

Pr. Dobrată a evocat deopotrivă imboldurile la care sunt chemați membrii Reuniunii Mariane astăzi, pentru a arăta cum bucuria Mariei a devenit bucuria întregii Biserici, care se simte salvată şi totodată se recunoaşte trimisă să împărtăşească altora bucuria mântuirii veșnice:

„Pietatea noastră filială faţă de Maria este de fapt o latură indispensabilă a vieţii noastre în Cristos. Maria nu a fost numai calea aleasă de Dumnezeu pentru a se face om, ea este şi calea noastră pentru a ajunge la Dumnezeu. Dacă voim să fim ai lui Cristos trebuie să o iubim şi pe Mama lui. Marii cinstitori ai Mariei au fost întotdeauna neobosiţi apostoli şi toţi apostolii au fost în mod filial cinstitori ai Preacuratei. Prin rugăciunea Mariei, speranţa şi aurora mântuirii lumii întregi, putem fi siguri că îl vom întâlni pe Cristos, Soarele dreptăţii, care este mântuirea tuturor celor care îl caută cu o inimă curată.”

Ziua de sărbătoare a continuat cu un moment de comuniune în care doamna Luminița Tomi și Mariana Diaconu, mutate recent din Cluj-Napoca, respectiv București, și-au exprimat bucuria de a o sluji pe Sfânta Fecioară Maria în mijlocul Reuniunii Mariane „Neprihănita Zămislire” din Oradea, mulțumind pentru oportunitatea de a-și continua aici misiunea. Cu aceeași ocazie, doamna Marinela Diaconu a fost numită secretar al Reuniunii Mariane Eparhiale.

Toți cei prezenți au primit din partea doamnei Maria-Mirela Filimon, președinte al Reuniunii Mariane Eparhiale, cartea deosebită scrisă de  scrisă de Sf. Ludovic Maria Grignion de Montfort, de „Consacrare la Preasfânta Fecioară Maria”.

„Să ne adunăm și să slujim împreună, căci doar împreună putem fi cu adevărat oastea sub steagul Mariei, căruia ne încredințăm să creștem uniți!”, este dorința actuală a președintei Reuniunii Mariane, care inspiră întreaga activitate a marianiștilor orădeni, cărora ne alăturăm să îl încredințăm Preasfintei Fecioare pe păstorul Eparhiei de Oradea. Întru mulți ani, Preasfințite Părinte!

Biroul de Presă EGCO
Mihaela Caba-Madarasi