Cu ocazia celei de-a 50-a aniversări a Conferințelor de Vară pentru Tineret de la Steubenville (SUA), Papa Leon al XIV-lea a transmis un mesaj video participanților, invitându-i să privească spre exemplul Sfântului Francisc din Assisi, de la a cărui moarte se împlinesc anul acesta opt sute de ani. Inspirându-se din viața și învățătura sfântului din Assisi, Pontiful a reflectat asupra a două teme care au marcat profund spiritualitatea franciscană: pacea autentică și bucuria deplină.
Amintind salutul „Pace și bine”, Papa a subliniat că adevărata pace este un dar al lui Dumnezeu, pe care creștinii sunt chemați să-l primească și să-l răspândească în lume. De asemenea, evocând celebra învățătură a Sfântului Francisc despre „bucuria deplină”, Sfântul Părinte le-a reamintit tinerilor că fericirea autentică nu se găsește în succes, bunăstare sau recunoaștere, ci într-o relație vie și încrezătoare cu Dumnezeu, capabilă să transforme chiar și încercările vieții în prilej de creștere spirituală. În final, Papa Leon al XIV-lea i-a încurajat pe tineri să-și deschidă inimile chemării lui Dumnezeu și să răspundă cu generozitate vocației la care sunt chemați, urmând exemplul Sfântului Francisc, care și-a dăruit întreaga viață lui Cristos. Publicăm în continuare textul integral al mesajului:
Dragi tineri,
Mă bucur să vă adresez salutul meu în timp ce participați, în diferite locuri, la Conferințele de Vară pentru Tineret de la Steubenville, care anul acesta marchează cincizeci de ani de existență. După cum știți, celebrăm în același timp și opt sute de ani de la trecerea la Domnul a Sfântului Francisc din Assisi. Deoarece aceste întâlniri sunt organizate de Universitatea Franciscană din Steubenville, m-am gândit că ar fi potrivit să reflectăm împreună la mesajul pe care Sfântul Francisc l-ar transmite tinerilor de astăzi. Sunt multe lucruri despre care ne-ar putea vorbi, însă, în mod deosebit, despre pacea adevărată și despre bucuria deplină, două realități care au marcat profund viața sa.
Dacă l-ați fi întâlnit pe Sfântul Francisc pe străzile din Assisi, în secolul al XIII-lea, probabil v-ar fi privit cu un zâmbet senin și plin de bunătate și v-ar fi salutat cu binecunoscutele sale cuvinte: „Pace și bine!”. Acest salut exprima una dintre cele mai profunde dorințe ale inimii sale. Și noi ne putem întreba: îmi doresc cu adevărat pacea pentru cei pe care îi întâlnesc? Prin felul meu de a fi și de a acționa, le ofer celorlalți pace?
Nu este întotdeauna ușor. Uneori, chiar și în relațiile cu cei pe care îi iubim cel mai mult, comportamentul nostru poate genera tensiuni și conflicte în loc să aducă liniște și împăcare. Sfântul Francisc a fost însă un semănător al păcii nu datorită propriilor sale puteri, ci pentru că purta în inima sa izvorul păcii adevărate. Pacea este un dar al lui Dumnezeu, pe care îl primim atunci când îi deschidem Domnului inima noastră. Apoi suntem chemați să devenim instrumente ale păcii Sale în familie, în comunitate, în țara noastră și în întreaga lume.
De aceea, vă invit să prețuiți momentele de tăcere din cadrul acestei conferințe și să descoperiți pacea lui Cristos, pacea pe care El a promis-o discipolilor Săi.
Sfântul Francisc era cunoscut și pentru bucuria sa extraordinară. El contempla cu încântare frumusețea creației, bunătatea și milostivirea nesfârșită a lui Dumnezeu și se bucura de convertirea celor păcătoși. Totuși, modul în care vorbea despre „bucuria deplină” ne poate surprinde.
Într-o seară rece de iarnă, pe când se întorcea la Assisi împreună cu fratele Leon, unul dintre primii săi însoțitori, Sfântul Francisc a enumerat multe lucruri considerate bune și de dorit, explicând că niciuna dintre ele nu reprezintă adevărata bucurie. Când fratele Leon l-a rugat să-i spună ce este, de fapt, bucuria deplină, Francisc a descris o situație de suferință: frig, foame și respingere. Apoi a adăugat că, dacă toate acestea sunt îndurate cu răbdare, fără murmur și din iubire pentru Dumnezeu, atunci acolo se găsește bucuria deplină.
Poate părea greu de înțeles. Cum poate exista bucurie în asemenea împrejurări? Este posibil doar atunci când viața noastră se sprijină pe o relație vie cu Dumnezeu, Tatăl care ne iubește.
Bucuria despre care vorbea Sfântul Francisc nu poate fi găsită în dispozitivele electronice, în timpul petrecut fără măsură în fața ecranelor sau în navigarea continuă pe rețelele sociale. De multe ori, acestea consumă timp prețios care ar putea fi dedicat rugăciunii, prieteniilor autentice, familiei, aprofundării credinței, studiului sau activităților sportive.
La fel, adevărata bucurie nu se află în consumul de droguri, în abuzul de alcool, în relații superficiale, în obsesia pentru propria imagine sau în alte comportamente care rănesc persoana umană. Și, poate surprinzător, ea nu se găsește nici în bogăție, frumusețe, faimă sau chiar sănătate, pentru că toate acestea sunt trecătoare.
Numai iubirea lui Dumnezeu poate dărui bucuria adevărată și deplină. Dacă avem convingerea profundă că Dumnezeu ne iubește și se îngrijește de noi ca de copiii Săi, atunci nu vom fi copleșiți de descurajare nici în momentele grele.
Mulți dintre voi ați auzit încă din copilărie că Dumnezeu vă iubește. Dar credeți cu adevărat acest lucru? Sunteți prețioși în ochii Lui. Sunteți iubiți necondiționat. Dacă veți cultiva o relație de încredere cu Dumnezeu prin rugăciune, prin participarea la sacramente și prin abandonarea voastră în mâinile Sale, atunci neliniștea, tristețea și singurătatea vor lăsa loc harului și iubirii Sale.
Acesta este secretul care ne ajută să înfruntăm încercările vieții cu seninătate și speranță.
Mesajul Sfântului Francisc și al meu este simplu: pacea adevărată și bucuria deplină sunt daruri ale lui Dumnezeu. Ele se nasc atunci când ne deschidem inimile către El și îi permitem să ne transforme viața.
Ce putem oferi în schimb pentru o iubire atât de mare? Nimic altceva decât propria noastră viață.
Astăzi, Domnul are nevoie de misionari care să vestească Evanghelia celor care nu-L cunosc, de bărbați și femei sfinți care să întemeieze familii creștine autentice, de preoți care să fie părinți spirituali și slujitori ai sacramentelor, precum și de persoane consacrate care să mărturisească bucuria Împărăției lui Dumnezeu.
Dacă simțiți că Domnul vă cheamă la una dintre aceste vocații, nu vă lăsați conduși de teamă. Faceți un pas înainte și răspundeți asemenea profetului: „Iată-mă, trimite-mă!”. Nu vă fie teamă să vorbiți despre această chemare cu un prieten de încredere, cu un preot sau cu o persoană consacrată.
Vă doresc tuturor zile binecuvântate și rodnice. Mă rog ca în timpul acestei conferințe să experimentați iubirea lui Cristos și să întâlniți alți tineri care doresc să-și dăruiască viața Lui și care, tocmai astfel, descoperă adevărata fericire.
Încredințându-vă ocrotirii Maicii Domnului, mijlocitoare a Bucuriei Noastre, invoc asupra fiecăruia dintre voi binecuvântarea lui Dumnezeu, dătătoare de pace și putere! Și fie ca Dumnezeu Atotputernicul să vă binecuvânteze: Tatăl, și Fiul, și Spiritul Sfânt. Amin.
Biroul de Presă EGCO
Mihaela Caba-Madarasi
Foto: © Vatican Media, tineri în rugăciune la Assisi
