„Antiquum ministerium” – astfel se intitulează scrisoarea apostolică în formă de motu proprio, publicată marți, 11 mai a.c. Prin acest document pontifical, Sfântul Părinte instituie slujirea laicală de catehet, definind-o extrem de necesară pentru evanghelizarea în lumea contemporană. În contextul „impunerii unei culturi globalizate” este „necesară recunoașterea prezenței laicilor și laicelor care, în virtutea propriului botez, se simt chemați la colaborarea în slujba catehezei”. De asemenea, Pontiful subliniază importanța „unei autentice întâlniri cu generațiile tinere” și „exigența unei metodologii și a instrumentelor creative care să facă vestirea Evangheliei coerentă cu transformarea misionară a Bisericii”.

Noua misiune are origini foarte vechi: de exemplu, Evanghelia după sfântul Luca și scrisorile Sfântului apostol Paul către Corinteni și Galateni vorbesc despre aceasta, chiar dacă într-o formă incipientă. Odată cu Conciliul Vatican II, s-a conturat o conștientizare profundă a faptului că „sarcina catehetului este de cea mai mare importanță” și atât de necesară „pentru dezvoltarea comunității creștine” încât – chiar și astăzi – „mulți cateheți capabili și plini de tenacitate” desfășoară „o misiune de neînlocuit în transmiterea și aprofundarea credinței”, aducând lumii „frumusețea, bunătatea și adevărul credinței creștine”. Mărturisitor al credinței, îndrumător și însoțitor, catehetul este chemat să se pună în slujba pastorală a transmiterii credinței de la prima vestire și de la pregătirea pentru sacramentele inițierii creștine până la formarea continuă.

De fapt, slujirea laică a catehetului „imprimă un accent mai intens angajamentului misionar specific fiecărui botezat” și trebuie să aibă loc „într-o formă pe deplin laică, fără a cădea în vreo formă de clericalism”, după cum indică Papa Francisc. De asemenea, slujirea laicală a catehetului are și „o puternică semnificație vocațională” care implică „discernământul necesar din partea Episcopului” și un ritual specific de încredințare a misiunii de catehet, care va fi publicat în curând de Congregația pentru cultul divin și disciplina sacramentelor. „În același timp”, evidențiază Pontiful, „cateheții trebuie să fie bărbați și femei cu credință profundă și maturitate umană”, cu o participare activă la viața comunității creștine; ei trebuie să fie capabili de „primire, generozitate și viață de comuniune fraternă”, trebuie să fie formați din punct de vedere biblic, teologic, pastoral și pedagogic. De asemenea, trebuie să aibă o experiență în predarea catehezei, să colaboreze în mod fidel cu preoții și diaconii și să fie însuflețiți de un autentic entuziasm apostolic.

Papa Francisc adresează Conferințelor Episcopale îndemnul de a face ca slujirea de catehet să fie eficientă, stabilind un parcurs formativ și criterii normative necesare pentru a putea exercita această slujire, în mod coerent și în conformitate cu scrisoarea apostolică în formă de motu proprio – „Antiquum ministerium”.

Anca Mărtinaș pentru Vatican News România

Sursa: Vatican News România