Sfântul Părinte Papa Francisc l-a numit pe fr. Marius-Petru Bîlha, OFMConv., misionar al milostivirii, prin decretul emis la 21 aprilie 2020. Fr. Marius-Petru este în prezent consilier provincial și rector formator al Institutului Teologic Romano-Catolic Franciscan din Roman.

În scrisoarea de prezentare a decretului papal, ÎPS Mons. Rino Fisichella, președinte al Consiliului Pontifical pentru Promovarea Noii Evanghelizări, precizează că prezenta numire își are temeiul în ecourile pozitive ale multitudinii de roade spirituale pe care le-a adus slujirea de Misionari în timpul Jubileului Extraordinar al Milostivirii (2015-2016) și care l-a determinat pe Sfântul Părinte să prelungească acest minister, expresie a Milostivirii divine și a grijii Bisericii, ce va rămâne „până la o nouă dispoziție, ca semn concret că harul jubileului continuă să fie, în diferitele părți ale lumii, viu și eficace” (Scrisoarea Apostolică în formă de Motu Proprio „Misericordia et Misera”, nr. 9).

În același document sunt menționate și îndatoririle care îi revin misionarului milostivirii: disponibilitate față de parohi, rectori de sanctuare și de Episcopi ori de câte ori îi este adresată invitația de a predica misiuni populare și de a coordona alte inițiative strâns legate de celebrarea Sacramentului Spovezii și de predicarea misterului Milostivirii divine mai ales în momentele „forte” ale anului liturgic; se mai recomandă ca însuși misionarul milostivirii să solicite celor în drept organizarea unor astfel de momente spirituale.

De asemenea, misionarul milostivirii este chemat să își însușească în mod exemplar atitudinile pe care Sfântul Părinte le cere fiecărui confesor: „primitori cu toți; martori ai duioșiei paterne în pofida gravității păcatului; atenți în a ajuta să se reflecteze asupra răului comis; clari în prezentarea principiilor morale; disponibili de a-i însoți pe credincioși în parcursul penitențial, menținând pasul lor cu răbdare; clarvăzători în discernământul fiecărui caz; generoși în împărțirea iertării lui Dumnezeu […], mărinimos cu inima” (Misericordia et Misera, 10).

În sfârșit, în documentul Consiliului Pontifical pentru Promovarea Noii Evanghelizări mai sunt precizate și facultățile acordate misionarilor milostivirii în privința absolvirii penitenților de unele păcate cărora li se adaugă o cenzură rezervată Sfântului Scaun. Decretul de numire urmează să îi fie înmânat fr. Marius-Petru Bîlha de către Ministrul provincial, fr. Teofil Petrișor, în data de 7 iunie 2020, în cadrul unei celebrări solemne ce va avea loc în capela Institutului Teologic Romano-Catolic Franciscan din Roman.

fr. Virgil Blaj OFMConv pentru OFMConv.ro

Sursa: https://ofmconv.ro