În această după-amiază, în Sala Sinodului din Vatican, a început Consistoriul Extraordinar, care a reunit Colegiul Cardinalilor cu Sanctitatea Sa Papa Leon al XIV-lea. Lucrările Consistoriului Extraordinar se vor desfășura pe parcursul a două zile, 7 și 8 ianuarie 2026.
Mai jos este discursul pe care Papa l-a adresat cardinalilor prezenți:

Dragi frați,
Sunt foarte bucuros să vă urez bun venit. Vă mulțumesc pentru prezența voastră! Fie ca Spiritul Sfânt, pe care L-am invocat, să ne călăuzească în aceste două zile de reflecție și dialog.
Consider foarte semnificativ faptul că ne întâlnim în Consistoriu a doua zi după sărbătoarea solemnă a Epifaniei Domnului și aș dori să introduc lucrările noastre cu o sugestie care vine tocmai din acest mister.
În Liturghie a răsunat apelul mereu actual al profetului Isaia: „Ridică-te, strălucește, căci lumina ta a venit, și slava Domnului s-a ridicat peste tine. Căci iată, întunericul va acoperi pământul, și întunericul gros popoarele; dar Domnul se va ridica peste tine, și slava lui se va arăta peste tine.
Națiunile vor umbla în lumina ta, și împărații în strălucirea răsăritului tău” (Is 60,1-3). Aceste cuvinte ne amintesc de începutul Constituției despre Biserică a Conciliului Vatican II. Voi citi întregul prim paragraf: „Hristos este lumina neamurilor. De aceea, acest sacru sinod, adunat în Spiritul Sfânt, dorește cu ardoare, în timp ce vestește Evanghelia tuturor făpturilor (cf. Mc 16, 15), să aducă tuturor oamenilor lumina lui Hristos, lumină care strălucește pe fața Bisericii. Și întrucât Biserica este, în Hristos, într-un anumit fel sacramentul, adică semnul și instrumentul uniunii intime cu Dumnezeu și al unității întregii rase umane, continuând tema conciliilor anterioare, ea intenționează să ilustreze mai clar credincioșilor săi și întregii lumi propria sa natură și misiunea sa universală. Condițiile actuale ale lumii fac ca această datorie a Bisericii să fie și mai urgentă, astfel încât toți oamenii, astăzi mai strâns uniți prin diverse legături sociale, tehnice și culturale, să poată ajunge la deplina unitate în Cristos” (Lumen gentium, 1).
Putem spune că Spiritul Sfânt, secole mai târziu, a inspirat aceeași viziune în profet și în Părinții Conciliului: viziunea luminii Domnului care luminează cetatea sfântă – mai întâi Ierusalimul, apoi Biserica – și, reflectând asupra ei, permite tuturor popoarelor să umble în întunericul lumii. Ceea ce Isaia a anunțat „în figură”, Conciliul recunoaște în realitatea pe deplin revelată a lui Cristos, lumina neamurilor.
Am putea interpreta pontificatele Sfântului Paul al VI-lea și Sfântului Ioan Paul al II-lea în ansamblu în această perspectivă conciliară, care contemplă misterul Bisericii ca fiind în întregime inscripționat în cel al lui Cristos și astfel înțelege misiunea evanghelizatoare ca o radiație a energiei inepuizabile eliberate de evenimentul central al istoriei mântuirii.
Papii Benedict al XVI-lea și Francisc au rezumat apoi această viziune într-un singur cuvânt: atracție. Papa Benedict a făcut acest lucru în omilia sa de deschidere la Conferința de la Aparecida din 2007, când a spus: „Biserica nu face prozelitism. Mai degrabă, ea se dezvoltă prin „atracție”: la fel cum Cristos „îi atrage pe toți la sine” cu puterea iubirii sale, culminând cu sacrificiul Crucii, tot așa Biserica își îndeplinește misiunea în măsura în care, asociată cu Cristos, ea realizează toate lucrările sale în conformitate spirituală și concretă cu caritatea Domnului său”. Papa Francisc s-a găsit în perfect acord cu această abordare și a repetat-o de mai multe ori în diferite contexte.
Astăzi, o reiau cu bucurie și o împărtășesc cu voi. Și mă invit pe mine și pe voi să acordăm o atenție deosebită la ceea ce Papa Benedict a indicat ca fiind „forța” care prezidează această mișcare de atracție: această forță este Charis, este Agape, este Iubirea lui Dumnezeu care s-a întrupat în Isus Cristos și care, în Spiritul Sfânt, este dată Bisericii și sfințește toate acțiunile ei. De fapt, nu Biserica atrage, ci Hristos, iar dacă un creștin sau o comunitate eclezială atrage, este pentru că prin acel „canal” vine sângele vieții
Carității care curge din Inima Mântuitorului. Este semnificativ faptul că Papa Francisc, care a început cu Evangelii gaudium „despre proclamarea Evangheliei în lumea de astăzi”, a încheiat cu Dilexit nos „despre iubirea divină și umană a Inimii lui Cristos”.
Sfântul Paul scrie: „Caritas Christi urget nos” (2 Cor 5,14). Verbul sunechei spune că iubirea lui Cristos ne împinge pentru că ne stăpânește, ne învăluie, ne captivează. Aceasta este forța care îi atrage pe toți către Hristos, așa cum El însuși a profețit: „Când voi fi înălțat de pe pământ, voi atrage pe toți la mine” (In 12, 32). În măsura în care ne iubim unii pe alții așa cum ne-a iubit Hristos, îi aparținem, suntem comunitatea lui și el poate continua să-i atragă pe alții prin noi. De fapt, numai iubirea este credibilă, numai iubirea este demnă de credință. [1]
Unitatea atrage, diviziunea risipește. Mi se pare că acest lucru este valabil și în fizică, atât în microcosmos, cât și în macrocosmos. Prin urmare, pentru a fi o Biserică cu adevărat misionară, adică capabilă să mărturisească puterea atractivă a carității lui Hristos, trebuie mai întâi să punem în practică porunca Lui, singura pe care ne-a dat-o după ce a spălat picioarele ucenicilor Săi: „Așa cum v-am iubit Eu, așa să vă iubiți și voi
unii pe alții”. Și adaugă: „Prin aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă aveți dragoste unii pentru alții” (In 13, 34-35). Sfântul Augustin comentează: „De aceea ne-a iubit, pentru ca și noi să ne iubim unii pe alții. Iubindu-ne, ne-a dat ajutorul de care avem nevoie pentru a ne uni în iubire reciprocă și, legați împreună de o legătură atât de dulce, să fim trupul unui astfel de Cap” (Omilia 65 asupra Evangheliei lui Ioan, 2).
Dragi frați, aș dori să pornesc de aici, de la acest cuvânt al Domnului, pentru primul nostru Consistoriu și, mai presus de toate, pentru călătoria colegială pe care, cu harul lui Dumnezeu, suntem chemați să o întreprindem. Suntem un grup foarte divers, îmbogățit de multiple origini, culturi, tradiții ecleziale și sociale, parcursuri formative și academice, experiențe pastorale și, desigur, personalități și trăsături personale. Suntem chemați în primul rând să ne cunoaștem și să dialogăm, astfel încât să putem lucra împreună în slujba Bisericii. Sper că vom putea crește în comuniune pentru a oferi un model de colegialitate.
Astăzi, într-un anumit sens, continuăm întâlnirea memorabilă pe care am avut-o cu mulți dintre voi imediat după Conclav, cu „un moment de comuniune și fraternitate, de reflecție și împărtășire, menit să-l sprijine și să-l sfătuiască pe Papă în greaua responsabilitate de a guverna Biserica universală” (Scrisoarea de convocare a Consistoriului extraordinar, 12 decembrie 2025).
În aceste zile, vom avea ocazia să ne angajăm într-o reflecție comună asupra a patru
teme: Evangelii gaudium, adică misiunea Bisericii în lumea de astăzi; Praedicate Evangelium, adică serviciul Sfântului Scaun, în special față de Bisericile particulare; Sinodul și sinodalitatea, instrument și stil de colaborare; Liturghia, izvor și culme a vieții creștine. Din motive de timp și pentru a încuraja o discuție reală și aprofundată, doar două dintre acestea vor face obiectul unei discuții specifice.
Toate cele 21 de grupuri vor contribui la alegerea pe care o vom face, dar întrucât îmi este mai ușor să cer sfatul celor care lucrează în Curie și locuiesc la Roma, grupurile care vor raporta vor fi cele nouă din Bisericile locale.
Sunt aici pentru a asculta. Așa cum am învățat în timpul celor două Adunări ale Sinodului Episcopilor din 2023 și 2024, dinamica sinodală implică ascultarea prin excelență. Fiecare moment de acest fel este o ocazie de a aprofunda aprecierea noastră comună pentru sinodalitate.
„Lumea în care trăim și pe care suntem chemați să o iubim și să o slujim chiar și în contradicțiile ei, cere Bisericii să consolideze sinergiile în toate domeniile misiunii sale. Tocmai calea sinodalității este calea pe care Dumnezeu o așteaptă de la Biserica mileniului al treilea” (Francisc, Discursul cu ocazia celei de-a 50-a aniversări a înființării Sinodului Episcopilor, 17 octombrie 2015).
Această zi și jumătate petrecute împreună vor fi o prefigurare a călătoriei noastre viitoare. Nu trebuie să ne propunem să producem un text, ci să continuăm o conversație care mă va ajuta în slujirea mea în cadrul misiunii întregii Biserici.
Mâine vom discuta cele două teme alese, având ca întrebare orientativă următoarea:
Privind în perspectivă către următorul an sau doi, ce considerente și priorități ar putea ghida Sfântul Părinte și Curia în acțiunile lor cu privire la această chestiune?
Ascultarea minții, inimii și spiritului fiecărei persoane; ascultarea reciprocă; exprimarea doar a ideii principale și foarte succint, astfel încât toată lumea să poată vorbi: acesta va fi modul nostru de a proceda. Înțelepții romani din antichitate spuneau: Non multa sed multum! Și în viitor, acest stil de a ne asculta reciproc, de a căuta îndrumarea Spiritului Sfânt și de a merge împreună, va continua să fie de mare ajutor pentru slujirea petrină care mi-a fost încredințată. Chiar și din modul în care învățăm să
lucrăm împreună, cu fraternitate și prietenie sinceră, poate începe ceva nou, ceva care pune în joc prezentul și viitorul.
Dragi prieteni, îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru prezența și contribuția voastră. Fie ca Fecioara Maria, Mama Bisericii, să ne ajute mereu.

[1] Cfr H.U. von Balthasar, Glaubhaft ist nur Liebe, Johannes Verlag, Einsiedeln 1963.

Traducere din italiană: Ciulea Cristian