106 ani de la nașterea Episcopului Vasile Hossu

La 17 mai 1919 s-a născut Episcopul Vasile Hossu în localitatea Carei, locul în care a renăscut mai întâi credinţa noastră catolică, în veacul al XVII-lea, care a rămas până în zilele noastre cu procentul cel mai mare de români uniţi şi hotărâţi să îşi manifeste credinţa lor faţă de Biserica Greco-Catolică. Dintr-o asemenea familie, părinţii Gheorghe Hossu şi Iuliana, s-a născut Episcopul Vasile Hossu, într-o vreme în care Maramureşul devine parte a Ţării Româneşti. Spre o viaţă creştină este îndemnat în primul rând de către mama sa, legată, din generaţie în generaţie, de credinţa românilor uniţi şi de istoria neamului românesc din vestul ţării. După primele 2 clase primare s-a mutat cu familia la Oradea, unde tatăl său se angajase ca funcţionar la Poştă. Copilăria şi-a petrecuto într-unul din cartierele oraşului, unde, faptul că a întâlnit copii de diferite etnii, l-a ajutat ca, în viitor, să fie înţelegător faţă de toţi cei din jurul său. Primele cunoştiinţe religioase le-a primit de la mama sa, care i-a insuflat credinţa şi iubirea faţă de Dumnezeu şi aproapele. Liceul l-a urmat şi terminat la Oradea în 1939. Teologia tot acolo. A fost un elev şi un student de excepţie, cu vocaţie clară spre preoţie. A primit lectoratul prin Episcopul Valeriu Traian Frenţiu, subdiaconatul şi diaconatul prin Episcopul Iuliu Hossu, iar preoţia prin Episcopul auxiliar Ioan Suciu (la 4 februarie 1945). A urmat Seminarul Pedagogic Universitar din Bucureşti. Imediat după hirotonire, pentru o scurtă perioadă, a fost numit administrator-parohial la parohia Oradea-Velenţa pentru ca ulterior, să fie numit îndrumător spiritual la Academia teologică. În toamna anului 1945 a fost trimis la Şimleul-Silvaniei, şi încadrat ca profesor de religie şi limba franceză, la Liceul „Simion Bărnuţiu”. Pe lângă activităţile didactice i s-au încredinţat organizarea şi conducerea „Reuniunii Mariane”, catehizarea şi organizarea „Cruciatei Euharistice” de la Şcoala de Agricultură şi Gimnaziul industrial de fete. Aici, în parohia Vadu Crişului, l-au găsit evenimentele din 1948. A refuzat să semneze trecerea la ortodoxie, îndemnându-şi credincioşii să-şi păstreze cu tărie credinţa. După interzicerea Bisericii Greco-Catolice şi arestarea episcopilor a reuşit să se încadreze ca profesor suplinitor într-un sat din judeţul Cluj (Valea Drăganului – Traniş). A reluat legătura cu preoţii greco-catolici nearestaţi şi cu noul Episcop, Iuliu Hirţea. Pentru activitatea sa clandestină a fost arestat în 1952 şi apoi anchetat timp de 6 luni în beciurile Securităţii din Oradea. A fost condamnat, la 10 ani închisoare, împreună cu cei din „Lotul Hirţea”, pentru spionaj şi nedenunţarea activităţii clandestine a noului Episcop orădean. După 2 ani de închisoare, a fost eliberat şi a revenit ca profesor în mica localitate Traniş, de pe Valea Drăganului. Și-a reluat studiile universitare şi în 1956 a obţinut o nouă licenţă în filologie. A rămas profesor tot pe Valea Drăganului până la pensionare. S-a înfrăţit cu oamenii şi cu locurile de munte ce l-au primit cu dragoste şi preţuire. Le-a răspuns la fel. A fosst nu numai profesorul îndrăgit de elevi, ci şi omul apropiat şi duhovnicul multora dintre oamenii satului. După 1964 a fost adesea vizitat de Episcopul Iuliu Hirţea care l-a preţuit foarte mult. În modesta casă de la Traniş au fost oficiate, în secret, Liturghii, botezuri, cununii şi chiar hirotoniri de preoţi. Si-a încheiat activitatea didactică, în 1988, s-a întors la Oradea unde a desfăşurat o activitate pastorală, cu deosebire catehetică, clandestină, insistând cu predilecţie la educarea şi formarea creştină a tineretului. Canonicul Coriolan Tămâian, atunci Ordinarius al Diecezei de Oradea din 1978, după moartea Episcopului Iuliu Hirţea, l-a desemnat succesororul său. La moartea acestuia, în 1989, Pr. Vasile Hossu a devenit Ordinarius diecezan. Un an mai târziu, la 3 martie 1990, Papa Ioan Paul al II-lea l-a numit Episcop, consacrat la 27 mai în cadru festiv deschis, la Baia Mare, a fost consacrat Episcop, prin punerea mâinilor Mitropolitului dr. Alexandru Todea, asistat de delegatul Sfântului Scaun, Guido del Mestre, şi de Episcopul Ioan Ploscaru al Lugojului. Sub îndrumarea sa s-au pus bazele şi s-a deschis instituţiile de învăţământ desfiinţate în 1948. În plan pastoral, a reînfiinţat parohii în judeţele Bihor, Sălaj şi Satu Mare, pentru care, în timpul vieţii sale, a hirotonit peste 50 de preoţi. În Oradea, în 1993 a început construirea unei impunătoare biserici în cartierul Rogerius, finalizată şi sfinţită în 1994, pe care a încredinţat-o spre păstorire Părinţilor Franciscani Conventuali. In 8 iunie 1997, la vârsta de 78 de ani, a trecut pragul eternităţii. A fost înmormântat în curtea Bisericii Mănăstirii Franciscane „Maica Domnului”, reprezentanţii Episcopiei Ortodoxe nefiind de acord cu înhumarea în cripta Catedralei Sf. Nicolae. La 13 mai 2007, cu prilejul comemorării a 230 de ani de la înfiinţarea Episcopiei Greco-Catolice de Oradea (1777), osemintelor sale au fost exhumate şi aşezate în cavoul Episcopilor de sub altarul Catedralei Sf. Nicolae.

Sursa: Pagina de Facebook „Istoria care nu se învață la școală”