În Protopopiatul de Oradea, prin grija pr. protopop Gavril Buboi, a fost organizată și găzduită sâmbătă, 26 octombrie 2024, a doua ediție a Reculegerilor spirituale adresate în special asociațiilor și grupurilor laicale. Întâlnirea s-a desfășurat în Biserica „Schimbarea la Față” din Oradea – Velența având ca temă citatul biblic: „Dacă vei asculta glasul Domnului Dumnezeului tău, păzind și îndeplinind  toate poruncile lui pe care eu ți le dau astăzi, Domnul Dumnezeul tău te va pune mai presus de toate popoarele pământului. Vor veni asupra ta toate binecuvântările acestea și te vor aiunge, pentru că ai ascultat glasul Domnului Dumnezeului tău.” (Deuteronom 28, 1-2). Programul a început cu celebrarea rânduielii Utreniei (laudă de dimineață numită și „Mânecat” din latinescul „màneco”), urmată de Sfânta Liturghie, de la orele 10:00. Cuvântul de învățătură de la Sfânta Liturghie a fost susținut de pr. Traian Dobrată, responsabil cu pastorația adulților și a asociaţiilor în Protopopiatul de Oradea, care a vorbit despre legea care ne-a fost încredințată după venirea lui Cristos: de a ne iubi unii pe alții.

„Teoretic, nimeni nu poate da ceea ce nu are – a spus pr. Dobrată, de aceea pentru a putea respecta legea iubirii, avem nevoie de iubirea pe care Dumnezeu ne-o oferă nouă și de asemenea de Spiritul Sfânt, care ne înviorează prin darurile sale”. În acest sens, „este nevoie de doi pași, primul fiind acela de a ne deschide sufletul acceptând iubirea nemăsurată a lui Dumnezeu, intrând într-o relație personală și profundă cu Sfânta Treime, pentru ca apoi – în pasul doi –  să dăm și noi mai departe această iubire. Este foarte important de ştiut că există o mare deosebire între iubire și relație: iubirea este o stradă cu sens unic, pentru că oferim celuilalt fără a aștepta nimic înapoi, în timp ce relația este o stradă cu dublu sens, acolo iubirea răsplătindu-ne-o reciproc. În concluzie, aceasta ar fi așa-zisa lege a creștinului: dacă ne deschidem iubirii lui Dumnezeu, nu vom mai fi tulburați de ego-ul nostru care ne împiedică să acționăm corect, vom deveni capabili să oferim și noi iubirea fără subiectivism și fără a accepta și aștepta nimic în schimb”.

Au urmat apoi două meditații susținute de pr. Marcelin Rotaru de la Cluj, care a făcut efortul de a se deplasa și la Oradea, pentru a predica din  două texte biblice alese pentru această reculegere: capitolul 28 din Cartea Deuteronomului și capitolul 5 din Epistola Sf. Ap. lacob. Tematica acestora a fost aleasă cu predilecție pentru a vorbi despre vindecarea spirituală. Părintele predicator a subliniat cum „credința înseamnă să îl iei pe Dumnezeu în serios”, mărturisind participanților că își dorește „să ne îndrăgostim de această carte numită Sfânta Scriptură, care este Cuvântul lui Dumnezeu rămas în scris”, pe care l-a lăsat Dumnezeu pentru mântuire noastră. „Toate legile vechi sunt convergente în legea iubirii,  care nu este un sentiment, ci este un verb, un act de voință” – a spus pr. Marcelin la Oradea, amintind apoi că „ApostolulPavel ne spune care a fost scopul venirii lui Cristos: de a ne răscumpăra din blestemul Legii, luând asupra sa orice blestem, așa încât să putem intra în locul destinat nouă. Mulți suportă consecințe preluate din generațiile anterioare, fără să-și dea seama. (…) Pentru ca o persoană să scape de acestea și să obțină iertarea lui Dumnezeu, este nevoie de trei pași: să mărturisească păcatele personale, inclusiv pe ale strămoșilor, să ierte orice persoană care consideră că i-a greșit cu ceva – fiindcă ranchiuna este mereu o barieră în calea binecuvântării, și să renunțe la orice formă de ocultism sau superstiții. (…)Boala este o urmare a păcatului, fiindcă afectează trupul, sufletul și spiritul – a mai spus părintele predicator – de aceea avem datoria creștinească să îi aducem pe cei bolnavi la Isus. Pe de altă parte, boala poate fi permisă și ca o disciplinare sau chiar modalitate de a ne duce la Viață”.

Într-o lume marcată de griji, pr. Marcelin Rotaru a amintit celor prezenți că „un om binecuvântat nu trăiește sub presiunea lucrurilor materiale, însă noi adesea ne îngrijorăm pentru multe”, iar „cea mai valoroasă rugăciune a părinților pentru copiii lor este ca ei să fie mântuiți” pentru că rugăciunea părinților are cea mai mare putere în fața Domnului. Predicatorul a vorbit și despre „ignoranța din lume cu privirea la Dumnezeu” care, din nefericire, „face să nu fie prea aglomerat Raiul”. Tematici precum bolnavii, Sfânta Euharistie sau relația cu aproapele au fost de asemenea abordate în cadrul Reculegerii spirituale, subliniindu-se că pentru a-i iubi pe cei care nu ne iubesc este de ajuns să le dorim din suflet binele, iar pentru a trăi deplin o Sfântă Liturghie este nevoie de Sfânta Euharistie.  Oricum ar fi viața fiecăruia dintre noi, creștinii – a subliniat pr. Marcelin –  „nu se depun armele niciodată, în nicio problemă. Isus nu a ‘depus armele’ nici măcar pe Cruce, când a spus «Tată, dacă este cu putinţă, îndepărtează paharul acesta de la mine» (Mc 14, 36), adăugând la final «Fie voia Ta!»”.

Între cele două meditații, Protopopiatul Central Oradea  a pregătit pentru cei prezenți o agapă frățească. După a doua meditație, participanții au avut prilejul de a adresa întrebări din viața personală părintelui invitat, care le-a a oferit răspunsuri inspirate și i-a îndrumat în provocările întâmpinate pe drumul credinței.

Reculegerea spirituală a cuprins de asemenea o rugăciune de dezlegare și binecuvântare. Credincioșii, alături de preoți și cantori, au avut prilejul să recite și să cânte alternativ psalmi, respectiv: Psalmul 87, 102, 142, 135, 50, 148 și 85. La reculegerea spirituală a fost prezent și PSS Virgil Bercea, episcopul greco-catolic de Oradea, care a ținut să fie în mijlocul credincioșilor cu această ocazie.

La final, pr. protopop Buboi Gavril a mulțumit celor prezenți pentru participare, subliniind că „dacă ne bucurăm de confortul spiritual, să ne străduim să aducem alături și alte persoane, pentru a ne îndeplini apostolatul” încredințat fiecăruia dintre noi prin Botez.

Biroul de Presă EGCO
Mihaela Caba-Madarasi