17 iulie 1810-25 februarie 1881

-140 de ani de la stingerea din viață-

 

„Visul lui era crearea unei Rome nouă cu acest material  românesc pe

care-l credea vrednic să dea o asemenea operă. Prin limbă, prin amintiri

era să facă această minune. Si spre a imprima mişcarea, el îşi alese, ca

şi Lazăr, singurul punct de plecare solid pentru o asemenea faptă:

şcoala”.

                                                                                      Nicolae Iorga

 

La ceas comemorativ, la 140 ani de la stingerea din viață a lui August Treboniu Laurian, lingvist, istoric, publicist, profesor, membru al Academiei Române, om politic, un erudit al culturii noastre aproape necunoscut astăzi sau nu pe deplin cunoscut, încercăm să ridicăm o punte peste timp, să-l regăsim, să-i pătrundem gândirea și să-i punem în lumină bogata activitate. Ne îndeamnă și cuvintele lui Nicolae Iorga: „Odată ce soarele a apus, aceasta e o condiție neapărată pentru a-i vedea răsăritul”.

August Treboniu Laurian este fiul preotului greco-catolic din comuna Fofeldea din apropierea Sibiului, preotul Pavel Trifan, nume devenit prin latinizare Paul Treboniu. Copilul, Augustin Trifan, devine, tot prin latinizare, August Treboniu.

A crescut în spiritual Bisericii Blajului, în cântecul troparelor şi în șoaptele rugăciunii. Unul din fraţii săi va deveni preot şi va continua apostolatul părintelui în Fofeldea.

Toată familia avea o pasiune: cititul. Se spune că August a crescut cu cartea pe masă şi de mic cunoștea de la tatăl său istoria românilor.

Urmează „Școala Normală Germană” din Sibiu şi „Facultatea de Filozofie” din Cluj, după care va studia științele fizice, matematica şi astronomia la „Institutul Politehnic” din Viena și le va continua  la Gottingen. În Germania își va lua doctoratul în filozofie.

În 1842 Principiile Alexandru Ghica al Munteniei l-a chemat la București, unde , între 1842-1848, va fi profesor de latină și filozofie la Colegiul „Sfântul Sava”.

Oriunde l-a purtat viața, a rămas al Ardealului; la izbucnirea Revoluției din 1848, se înapoiază „acasă” și participă la Revoluţie, fiind la 3/15 mai la Adunarea de pe Câmpia Libertăţii din Blaj, alături de Simion Bărnuţiu, Timotei Cipariu, Avram Iancu, George Barițiu, de Mitropoliții Lemeny și Șaguna și de alții.

Între 1851-1852 a fost în fruntea delegaţiei care a prezentat Împăratului Franz Joseph  cererea pentru respectarea drepturilor promise românilor în 1848.

Câţiva ani mai târziu, în 1852, Principele Grigore Ghica al Moldovei, îl cheamă la Iaşi și îl numește Inspector General al Învățământului. În această calitate, va organiza întregul Învățământ, aducând pe cel gimnazial în concordanță cu cel din Europa. Pentru deplina reușită, August Treboniu Laurian a făcut o călătorie de studii în Germania, Franța Anglia și Italia, a introdus limba latină ca disciplină obligatorie în ambele Principate și s-a încadrat în efortul greu de a include literele latine în scrisul românesc, eliminând literele chirilice, „haina străină” a limbii române. Toate acestea au fost întâmpinate cu ostilitate de adversari lipsiți de cultură, dar puternici și răuvoitori.

Cărturarul ardelean aducea celor de peste munţi crezul Școlii Ardelene: originea  romană a poporului român, latinitatea limbii române, continuitatea poporului român în spațiul fostei Dacii, ideea unității românilor cât și necesitatea efortului  creator de cultură cu o dăruire până la jertfă.

La Iași, August Treboniu Laurian va fi conducătorul comisiei destinate cu editarea „Cronicii” lui Gheorghe Șincai, operă fundamentală a românilor, raritate bibliofilă publicată în 1853, în trei volume.

La timpul său, August Treboniu Laurian era un continuator al Școlii Ardelene … Pentru el și înaintașii săi, pentru crezul lor, Garabet Ibrăileanu scria: „Ei au fost oamenii cei mai idealiști, când ne gândim la un Șincai sau altul, trebuie să ne închinăm în fața lor, căci ei au făcut mult, ei au deșteptat și dezvoltat conștiința națională, fără de care azi nu eram ceea ce suntem (…). Latiniștii erau oameni de valoare, foarte culți”.

August Treboniu Laurian a fost unul dintre însemnații învățați ai țării, recunoscut și apreciat în Europa mai ales pentru lucrările din domeniul lingvistic, dar și istoric.

Opera lingvistică: August Treboniu Laurian în colaborare cu I. C. Massim, şi el profesor la Colegiul „Sfântul Sava”, la cererea „Societății Academice Române”, a publicat Dicţionarul limbei române (1873-1877), în două volume. Primul cu 1864 de pagini conține cuvinte de origine latină, al doilea, Glossariu, cu 584 de pagini, conține cuvinte  de origine îndoielnică sau străină, cu valoare de sinonime, destinate să fie eliminate treptat.

Trebuie știut că în secolul al XIX-lea constituirea limbii literare a avut caracterul unei lupte, „nu numai din pricina contradicţiilor fireşti dintre nou şi vechi, ci şi datorită exagerărilor într-o direcţie sau alta”, dintre excesul de neologisme şi barbarisme şi purismul excesiv. O serie de cărturari din Transilvania, formaţi în ideile şi spiritul Școlii Ardelene, s-au străduit să dea limbii române un profil latin. Aşa a luat naştere „şcoala latinistă”, care a câştigat adepţi şi în cel mai înalt for cultural, Academia Română, sub auspiciile căreia se va tipări Dicţionarul limbei române.

Confruntările în materie de limbă erau puternice, latiniştii optau pentru scrierea etimologică şi înlocuirea alfabetului chirilic cu cel latin – scrierea cu litere latine s-a introdus în Transilvania cu mult înainte datorită Școlii Ardelene. Dincolo de munţi procesul era mai greu, se opunea Biserica Ortodoxă, adeptă a slavonismului.

Direcţia cea corectă în scrierea limbii a fundamentat-o Titu Maiorescu. El a susţinut şi datorită lui s-a impus scrierea fonetică.

Opera eruditului latinist August Treboniu Laurian așteaptă și astăzi să fie pusă în valoare. Adversarii ideilor sale lingvistice au susținut și răspândit din generație în generație faptul că eruditul cărturar a intenționat să creeze o limbă artificială prin eliminarea cuvintelor nelatine, uitând că limba literară trebuie să aibă ca fundament limba populară.

Analizat, Dicționarul limbei române, relevează contrariul și Laurian se dovedește a fi un precursor al dialectologiei științifice și al lingvisticii comparate. „Omul de aspră și autoritară muncă”, Laurian, era susținut de o pregătire teoretică și metodică la nivelul lingvisticii europene. În lingvistică era dovedit că în limba latină populară și în limbile neolatine sunt mai multe dialecte (regionalisme), fapt menționat și de Petru Maior: „Gintele supuse de romani își țineau dialeptele lor, lăsând urme chiar în limba dominatoare”. Cercetând dialectele  din limba latină și română, Laurian consideră că romanii colonizați în Dacia ar fi fost din sud, din Campania și Sicilia, limba română fiind aproape de dialectul sicilian.

Bogăția cuvintelor regionale din dicționar este excepțională, foarte numeroase sunt cele de origine latină care se integrează în limba generală.

Autorii nu s-au mărginit cu susținerea teoretică, au inițiat anchete dialectale și cercetări pe teren, doar astfel s-a putut aduna bogăția de material faptic.

Recent, oamenii de știință croați „au realizat cu succes un demers identic”, lucrare foarte bine primită de opinia publică, iar normele lingvistice au fost imediat introduse în programa școlară …

Tentantem Criticum, Viena, 1840, este una din operele fundamentale ale lui August Treboniu Laurian, pe care o consideră „cartea sa de vizită”, cum îi scria lui George Barițiu: „Eu sunt autorul Tentamenului, prin urmare puristul radical”.

Este o operă lingvistică în care autorul își exprimă concepțiile sale despre istoria, originea, etimologia, ortografia, fonetica, gramatica și ortografia limbii române, în comparație cu latina și cu celelalte limbi romanice. În paginile Tentamenului autorul încearcă să demonstreze dezvoltarea limbilor neolatine din dialecte ale limbii latine, româna din dialectul sicilian, asemănările sunt evidențiate prin limba rugăciunii „Tatăl nostru”.

Limba română este „gravă, dreaptă și impunătoare”, afirmă Laurian, influențele nu au alterat-o, gramatica a rămas neschimbată. Intenția eruditului lingvist era să reconstituie limba română comună, dinainte de despărțirea dintre nordul și sudul Dunării, de aceea „ne-am ținut de etimologie ca de firul Ariadnei”. Această încercare de „reconstrucție” a limbii române comune îl transformă pe Treboniu Laurian într-un pionier al domeniului” (Cezar Florea, Tentamen Criticum – August Treboniu Laurian).

În același timp, un alt principiu al  lui Laurian era dezvoltarea limbii literare care asigura crearea unei valoroase literaturi naționale.

Opera istorică: Istoria româniloru, 3 vol. (1853-1869, Scurtă istorie a românilor – în limbile română, franceză și germană, și Manual de istorie (1853), lucrare considerată de Nicolae Iorga „marea sa istorie”, îl situează pe Laurian între cei mai de seamă istorici români.

Ca istoric, Augustin Treboniu Laurian a fost purtătorul unui „spirit nou”, riguros în cercetarea documentelor și impunător prin respectarea adevărului.

În 1845, Laurian împreună cu Nicolae Bălcescu editează Magazinul istoric pentru Dacia, prima revistă de istorie din cultura noastră, o prezentare de tip nou a istoriei, o istorie într-o perspectivă amplă, purtătoare de înalte idealuri patriotice. Munca grea de editare i-a revenit lui Laurian, și „a făcut-o bine, asigurând apariția regulată a mai multor tomuri”. Alexandru Papiu – Ilarian o aprecia prin cuvintele: „ … un tezaur perpetuu, nu de azi pe mâine, un tezaur pentru istorie, politică, beserică, literatură ș.a. – un monument care cu altă căldură ar trebui să-l îmbrățișeze românii. Aceasta nu e de a se arunca după cuptoriu sau în pod”.

Publicistul August Treboniu Laurian a dat viață și cotidianului România liberă (1877).

De altfel, s-a remarcat și în politică prin patriotism de cea mai bună credință – în 1859 era în rândul celor care luptau pentru Unirea Principatelor. Domnitorul Grigore Ghica „ținea la înțelepciunea” eruditului ardelean, de aceea, în 1855, l-a delegat la Conferința de Pace de la Viena (în urma Războiului Crimeii) ca să apere  drepturile țării.

Privindu-i timpul în care a trăit, îl regăsești punând pietre de temelii oriunde se forma un act de cultură: a fost printre fondatorii Academiei Române, a fost primul decan al Facultății de Litere din București, dar oriunde am privi, în umbră regăsim chipul sfios al „benedictinului” ardelean August Treboniu Laurian. Culturii românești i-a dat tot ce a putut, i-a dat lumină din lumina sufletului său, i-a dat jertfă … S-au găsit unii care l-au făcut să se simtă un învins, au făcut-o din incapacitatea de a vedea întreaga valoare a Dicționarului limbei române, din incapacitatea de a trece dincolo de „purism”. Dacă ar fi trecut, ar fi descoperit iubirea de țară a celui ce știa că făcându-ne cunoscuți cu descendența romană și originea latină a limbii, eram văzuți în ceea ce eram: europeni, moștenitorii unei mari culturi și civilizații.

„Învinșilor nu li se ridică statui, nici busturi, nu li se cântă laude…, spune Nicolae Iorga. Dar Laurean nu a fost un învins … E adevărat că s-a stins cu o tristețe adâncă în suflet, nu însă învins. Tot Iorga spune că, dimpotrivă, a fost un ,„mare îndrăzneț”, un îndrăzneț care a crezut că se poate crea o Romă nouă cu material românesc: cultură, civilizație și demnitate. Viața și lucrul lui August Treboniu Laurian dovedesc că se poate, a făcut-o însuși.

În respectul adevărului, credem că nimic nu poate întuneca meritele lui de lingvist și de om de cultură…

La 140 de ani de la stingerea din viață, „pe mormântul uitat să lăsăm să picure o lacrimă pioasă…” și să ne plecăm sufletul pentru iertare, recunoștință și rugăciune: „Ține, Doamne, în lumina și strălucirea Ta, sufletul adormitului, servului Tău, August Treboniu Laurian!”.

Profesor Otilia Bălaș

Bibliografie

  1. N. Iorga, ,,Pagini alese”, Editura pentru literatură”, 1965, pg. 7.
  2. http:cezarflorea,ro>2018/10/12>tentamen-criticum.
  3. http://diom.nab.ro>annales_13>u_roșu.