Via Crucis a episcopilor greco-catolici a început cu arestarea lor, care a fost făcută in perioada 27-29 octombrie 1948, în stilul stalinist consacrat „în modul cel mai discret posibil”, „procedând cu mult tact”, „doar în caz de strictă necesitate să se apeleze la trupele de jandarmi care au primit ordine în acest sens”, cu indicația finală de a raporta „maniera în care s-au derulat operațiunile indicând starea de spirit a populației”, după cum este menționat în Indicațiile scrise pe ordinele de arestare emise pe numele episcopilor și a celor 25 de clerici arestați împreună cu ei. Arestările au fost făcute după același scenariu, cu discreție maximă, motivul verbal al prezenței echipelor de la Securitate la reședințele episcopale fiind acela de a adresa o „invitație la o audiență în București” pe care o face  domnul ministru al cultelor episcopului vizat sau să „facă o declarație” la sediul poliției locale, ofițerii de Securitate negând că ar fi vorba de o arestare ceea ce a făcut ca cei arestați să nu își pregătească haine călduroase și de schimb. Motivul real al arestărilor, așa cum apare în declarații și rapoarte, era „ca să nu-i polarizăm în jurul nostru pe antidemocrați” sau „ca o măsură preventivă luată de guvern”, după concluziile de anchetă în dosarul P.S. Ioan Suciu.

Primul ierarh pe lista Securității a fost  P.S. Ioan Suciu, a cărui arestare a avut loc împreună cu 12 canonici și preoți pe data de 27 octombrie, ora 15.00, decizia arestării fiind luată în baza unor rezoluții ministeriale datate încă din 21 octombrie, întreg lotul fiind transferat sub pază militară la București și depus în arestul Ministerului de Interne. Arestarea și condițiile deținerii au fost descrise de episcop într-o scrisoare care a ajuns în mod clandestin la Nunțiatură Apostolică din București: „În după-masa aceleași zile – 27.X – am ajuns la Sibiu (…) Când zăvoarele au răsunat în spate-mi, am oferit Stăpânului, prin Inima Neprihănită, deținerea mea atât de umilitoare, dar am înteles că era plină de mărire (…)Când am fost izbit de atmosfera umedă, de năvala unui miros de murdărie omenească. Ce era? Supapa canalului colector da in celula mea și, din aripa clădirii de deasupra, toate W.C-urile curgeau prin „camera” mea (…)Aici am petrecut două nopți și două jumătăți de zi, fără hrană, fără apă… Și fiindcă nu era deloc lumina, șobolanii, soarecii, guzganii, treceau peste mine ca peste un vechi prieten al gâzelor și al micilor lighioane. În această atmosferă și cu acest mobilier, mobil și imobil, am petrecut neuitate clipe de apropiere, de unire cu Cel răstignit. Sunt dulcețuri divine ce nu se pot primi decât în temnițe. E o zonă a Crucii pe care nu o cunosc decât cei din închisori sau din alte asemătoare colivii. (…)Deodată zidul celulei îngădui să străbată până la mine murmurul lin și înmiresmat al unui cîntec. Deslușii bine, tot mai bine „Cuvine-se cu adevărat”, după melodia de la Blaj. (…)Am înțeles că sunt frați Preoți, poate protopopul din Ocna Mureșului. I-am unit la ruga mea și, topiți într-o iubire ispășitoare, țineam sufletele noastre și Biserica lui Isus în Neamul nostru ca să nu fie înghițită de iad. (…)”.

Primul episcop arestat în „noaptea episcopilor” (noaptea din 28/29 octombrie) a fost P.S. Frențiu: „la ora una dimineața am fost trezit de șeful Siguranței și am fost invitat să plec la București la Ministerul Cultelor, inisistând că nu sunt arestat ci doar invitat de domnul ministru. Seara, sosind la București, am mers la Ministerul de Interne, zicând că trebuie să anunțe că au sosit. După o așteptare de o oră în mașină m-au poftit în salon până când se informează  când mă primește Dl Ministru. Intrând la Ministerul de Interne, m-au condus într-o celulă din beciurile Ministerului, unde era deja P.S. Aftenie și după un sfert de oră l-au adus și pe P.S. Suciu.”, conform mărturiei ierarhului de Oradea Mare. P.S. Frențiu a mai menționat că începând cu data de 10 octombrie 1948 reședința episcopală era păzită, numănui nu i se permitea să intre sau să iasă, doar după o atentă percheziție. O altă mărturie despre arestarea episcopului Frențiu aparține lui P.S. Hossu care, spunea despre „fratele Valeriu” că „n-a voit să plece până nu va liturghisi; așa au așteptat până s-a pregătit și a terminat Sf. Liturghie; a fost adus cu un jeep mic și astfel a avut o călătorie foarte grea, fără întrerupere de la Oradea la București; de altcum, era slăbit din boala grea din iarnă, din care încă nu se refăcuse deplin; astfel, era suferind.”

Următorul episcop arestat a fost Iuliu Hossu, care a fost reținut la ora 01.30 dimineața de Securitate la reședința fratelui său din București, ierarhul fiind „invitat” la Ministerul Cultelor pentru a preda împreună cu episcopul Márton Áron noul statut al Bisericii Catolice din România. Scena arestării este relatată de către nepoata episcopului: „Noaptea, pe la orele 02.00, a intrat în casă un individ care a aprins lumina și m-a intrebat unde este telefonul. I l-am arătat, iar dânsul a tăiat firul. Apoi m-a întrebat unde doarme episcopul și ne-a pus să-l trezim. Soțul meu i-a răspuns că nu-l va trezi, pentru că în această casă unchiul meu este oaspete și deci să-l trezească dânsul dacă dorește. Așadar, a bătut la ușă, iar unchiul meu s-a trezit și, când a aflat cine îl trezește, a cerut să i se acorde timp pentru îmbrăcare… După ce s-a spălat și s-a îmbrăcat, a fost poftit să-i însoțească pe cei care veniseră după el și a fost dus.” P.S. Hossu a trecut prin umilința unei percheziții amănunțite, ulterior fiind „depus” în arestul Ministerului de interne unde a rămas următoarele trei zile împreună cu ceilalți ierarhi uniți. Imediat după ce a păşit în celula arestului „m-am așezat în genunchi și, cu fruntea la pământ, am dat mărire Domnului Isus, care m-a învrednicit pe mine nevrednicul de această mare cinste a temniței pentru credință”. Episcopul Hossu era convins că fusese arestat pentru a fi izolat de credincioșii pe care i-a păstorit și care urma să fie „transferați” la cultul ortodox, convingere bazată pe faptul că începând cu data de 30 septembrie (ajunul „sinodului” de la Cluj) era ținut într-o stare de izolare la domiciliu, nimeni nu putea veni la el fără a fi reținut, episcopul având doar permisiunea de a merge la catedrală doar însoțit de agenții Securității.

Episcopul Vasile Aftenie și protopopul Tit Liviu Chinezu au fost arestați în aceași noapte de 28/29 octombrie la ora 2.30 din reședința vicariatului din București, toți cei aflați în clădire fiind supuși unui tratament dur, percheziție și amenințați cu moartea. Deși a primit un „semn” despre iminenta arestare, P.S. Aftenie a ales să-și înfrunte persecutorii și să meargă pe  calea crucii alături de confrații episcopi pe care urma să-i revadă în „submarinul de la Interne” în dimineața respectivă. Martor ocular al arestării a fost protopopul Vasile Mare care dă mărturie despre cum a decurs aceasta. În aceași mărturie relatează o întâmplare misterioasă petrecută în ziua arestării când episcopul și câțiva preoți ieșiseră în curtea bisericii când, deodată, apare o fetiță între ei, care insistă să afle „Cine este episcopul?” Ea se jucase în nisipul din dreptul gardului de la stradă și a auzit ce au vorbit între ei doi oameni: „La noapte, de aici vom aresta pe Episcopul”. Toți au fost puțin tulburați. Un tânăr, Traian Suciu, i-a propus episcopului să se ascundă și să fie păzit de greco-catolicii din zona Bucureștii Noi. [Episcopul] însă, luând în mână crucea pectorală, i-a răspuns: „Această cruce mă oprește. Dragul meu, tot eu să mă ascund? Ce s-ar întâmpla dacă pe front generalul ar dezerta? Dacă n-ar fi aceasta [crucea], aș ști eu ce să fac!”.

Un caz aparte a fost arestarea lui P.S. Rusu căruia, cu mult timp înainte de a fi arestat, i s-a evacuat (în data de 11 octombrie) reşedinţa episcopală rămânând o perioadă oaspetele episcopului Hossu la Cluj unde i s-a stabilit de către Securitate domiciliu forţat. În 19 octombrie episcopul Rusu este condus sub escortă la Baia Mare şi continuă să rămână în domiciliu forţat la ordinul minoriţilor până în dimineaţa arestării sale, 29 octombrie ora 6, când „a fost sculat de șeful Siguranței, care l-a poftit până la Biroul său pentru a face o nouă declarație”. Împreună cu prelaţii papali Gheorghe Bob și Ludovic Vida a fost îmbarcat într-un jeep mizerabil şi, după două opriri la Satu Mare (unde convoiului i s-au alăturat şi „pasagerii” Titus Berinde  și Dr. Câmpeanu Vasile) şi Oradea,  P.S. Rusu a ajuns în acelaşi arest al Ministerului de Interne în celula unde era episcopul Suciu.

P.S. Bălan a fost arestat în după amiaza aceleaşi zile de 29 octombrie, când a fost invitat „să meargă până la Securitate că-l așteaptă doi domni veniți de la București”, totul petrecându-se foarte rapid, cel „invitat” având atâta răgaz cât să-şi ia un pardesiu. Cu un convoi de mai multe maşini în care erau reţinuţi şi canonici din Timişoara şi Arad, episcopul Bălan a ajuns a doua zi în Bucureşti fiind „depus” ultimul în arestul Ministerului de Interne.

Odată cu arestarea episcopilor se va implini şi premoniţia sumbră a internunţiului apostolic O’Hara care, într-o confidenţă în legătură cu soarta prelaţilor greco-catolici arestaţi facută la sediul Nunţiaturii şi interceptată de un informator al Securităţii, spunea: „În R.P.R. există trei categorii de cetăţeni: cei care au făcut puşcărie, cei care o fac acum şi cei care o vor face.”

În arestul Ministerului de Interne, episcopii uniţi au rămas aproximativ 60 de ore, urmărindu-se prin această măsură demoralizarea lor înainte de întâlnirea programată cu ministrul cultelor. Prima întrevedere cu ministrul Stoian a avut-o PS Hossu fără ceilalţi ierarhi, în seara arestării sale fiind considerat „mai diplomat” şi mai uşor de abordat pentru „rolul istoric” ce urma să-l joace trecând la ortodoxie. De trei ori oficialul comunist i-a adresat chemarea de a-şi asuma un „rol frumos în aceste momente istorice pe care le trăim”, răspunsul ierarhului a fost „invariabil acelaşi, credinţa noastră este viaţa noastră”. „Domnul ministru m-a jignit profund, cum şi-a putut imagina că un episcop ar fi capabil de o asemenea josnicie”, îşi aminteşte ierarhul acea discuţie. Acelaşi răspuns l-au dat şi ceilalţi episcopi în faţa demnitarului comunist când au fost chemaţi în „audienţă” la acesta, alegând să continue împreună Calea Crucii, cu stațiunile următoare Dragoslavele, Căldărușani, Sighet, Curtea de Argeș, Ciorogârla și București.

Nistor Alin Bădiceanu
Președinte AGRU Oradea