După mai bine de șase decenii de la trecerea sa la Domnul, memoria preotului greco-catolic Emil Lobonțiu a fost readusă în atenția comunității din Racova, prin restaurarea monumentului său funerar. Evenimentul, desfășurat la 31 octombrie 2026, reprezintă un gest de prețuire față de un preot care și-a dedicat viața slujirii lui Dumnezeu, educației și comunităților încredințate păstoririi sale.

Se spune adesea că „recunoștința este o floare rară”. Iar atunci când ea înflorește după decenii de uitare, devine o mărturie prețioasă despre legătura dintre o comunitate și cei care au slujit-o. Un asemenea gest s-a petrecut în satul Racova, comuna Supur, județul Satu Mare, unde mormântul părintelui protopop Emil Lobonțiu a fost restaurat, iar amintirea sa a fost readusă la lumină.

Născut la 2 august 1903, în localitatea Cosniciul de Jos, din Sălajul istoric, Emil Lobonțiu provenea dintr-o familie cu o bogată tradiție preoțească greco-catolică. Părinții săi, Ioan Lobonțiu și Angela Vicaș, aparțineau unor familii legate de istoria și viața Bisericii Române Unite cu Roma. Mama sa era fiica preotului greco-catolic Emil Vicaș, în casa căruia a venit pe lume viitorul slujitor al altarului. Mai multe generații de preoți se regăseau în arborele său genealogic, atât pe linia paternă, cât și pe cea maternă.

Primii ani ai copilăriei i-a petrecut la Benesat, iar apoi a crescut la Sărăuad, unde tatăl său a slujit între anii 1906 și 1924. Copilăria sa nu a fost lipsită de încercări. La numai 11 ani, în 16 august 1914, și-a pierdut mama, Angela Vicaș, care a trecut la cele veșnice la vârsta de doar 31 de ani. Tatăl său a rămas singur în grija celor patru copii care mai trăiau, într-o perioadă în care Europa era cuprinsă de începutul Primului Război Mondial.

Urmând tradiția familiei, Emil Lobonțiu a ales calea slujirii Bisericii. A studiat la Academia de Teologie din Gherla, activând în timpul studenției și ca și catehet la Satu Mare. A fost hirotonit preot la 14 septembrie 1930, ca preot celib, alegere care aducea o notă aparte în tradiția familiei sale. După hirotonire a rămas o perioadă la curtea episcopală din Gherla, continuându-și activitatea pedagogică la Șimleu Silvaniei și, începând cu anul 1932, la Liceul de Băieți din Carei.

În anul 1934 a fost numit administrator parohial în Cizer, unde s-a implicat atât în viața bisericească, cât și în cea culturală și națională a comunității. A susținut conferințe despre importanța Asociației Generale a Românilor Uniți cu Roma (AGRU), contribuind la promovarea valorilor spirituale și identitare ale românilor greco-catolici.

După Dictatul de la Viena, a predat religia la Liceul de Stat din Șimleu Silvaniei, păstrând legătura cu credincioșii din Cizer. Ulterior, și-a continuat activitatea pastorală în zona Tășnadului. În anul 1942 era deja paroh, iar în 1946 a devenit președinte al Despărțământului de plasă Tășnad al ASTREI – Asociația Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român. În 1948 îndeplinea funcția de protopop, mărturie a responsabilităților pastorale și culturale pe care le-a avut încredințate.

Un moment deosebit de dificil pentru Biserica Română Unită cu Roma avea să fie anul 1948, când regimul comunist a scos în afara legii Biserica Greco-Catolică, declanșând o perioadă de persecuții, arestări și presiuni asupra episcopilor, preoților și credincioșilor. Potrivit datelor biografice disponibile, părintele Emil Lobonțiu și-a continuat slujirea preoțească și în această perioadă, păstrându-și vocația într-un timp de grele încercări pentru Biserica sa.

În iulie 1959 a ajuns la Racova, localitatea în care avea să-și încheie misiunea pământească. A slujit aici până la 7 octombrie 1964, când a trecut la Domnul, fiind înmormântat în cimitirul satului.

La slujba înmormântării au participat preoții Teodor Pilca, Andrei Blaga, Iuliu Robotin, Ion Ilieș și Andrei Măntăluță. Prezența acestora, în contextul dificil al vremii, rămâne o mărturie a solidarității dintre slujitorii altarului și a legăturilor de fraternitate care au continuat să existe dincolo de presiunile și încercările regimului comunist.

După mai bine de șase decenii de la trecerea sa la Domnul, părintele Emil Lobonțiu nu a fost uitat de comunitatea în mijlocul căreia și-a încheiat slujirea. Prin grija unor fii ai satului Racova și a celor care au înțeles valoarea recuperării memoriei bisericești și locale, monumentul său funerar a fost renovat și readus la demnitatea cuvenită.

Momentul comemorativ din 31 octombrie 2026 a fost posibil prin implicarea autorităților locale, în frunte cu domnul Sergiu Crișan – primar al comunei Supur, a părintelui Sava Eugen, de la Parohia Urziceni Pădure, care a slujit împreună cu părintele Gheorghe-Cristian Lazăr, de la Parohia Greco-Catolică Racova, precum și prin contribuția celor care au sprijinit restaurarea monumentului.

Un cuvânt de mulțumire se cuvine domnului Naghi Mihai, pentru munca depusă la restaurarea și ridicarea monumentului funerar, familiei credincioasei Câmpan Eleonora Norica, pentru implicare, domnului Mezei Octavian, fiu al satului Racova, și domnului dr. Viorel Câmpean, pentru materialul documentar pus la dispoziție. De asemenea, sunt vrednici de apreciere toți credincioșii din Racova, comuna Supur, care au contribuit la împlinirea acestui gest de recunoștință.

Restaurarea mormântului părintelui protopop Emil Lobonțiu nu este doar o lucrare de înfrumusețare a unui loc de veci. Este un act de recuperare a memoriei, de respect față de istoria Bisericii și de prețuire a celor care, prin viața și slujirea lor, au lăsat urme în sufletele oamenilor.

Povestea părintelui Emil Lobonțiu ne amintește că adevărata moștenire a unui preot nu se măsoară în monumentele ridicate în timpul vieții, ci în credința păstrată, în comunitățile însoțite și în binele săvârșit în tăcere. Iar faptul că, după atâția ani, oamenii din Racova s-au întors spre memoria celui care le-a fost păstor constituie una dintre cele mai frumoase forme de recunoștință.

Fie ca memoria părintelui Emil Lobonțiu să rămână vie și să devină pentru generațiile de astăzi și de mâine un reper de credință, statornicie și dăruire!

Veșnică să-i fie pomenirea!

 

Pr. Gheorghe-Cristian Lazăr