Papa ne îndeamnă să ne rugăm pentru o bună folosire a bogăției. Aceasta este intenția de rugăciune pentru luna noiembrie, transmisă de Rețeaua Mondială de Rugăciune a Papei prin intermediul obișnuitului videoclip lunar, în care Suveranul Pontif îi îndeamnă pe credincioși să se mobilizeze pentru provocările umanității și ale misiunii Bisericii. Episcopul Romei ne invită să nu cedăm tentației egoismului și să punem întotdeauna ceea ce avem în slujba binelui comun și a solidarității cu cei care au mai puțin.
„Adevărata bogăție nu constă în ceea ce păstrăm pentru noi, ci în ceea ce dăruim cu iubire. O inimă liberă transformă lumea: deschide drumuri spre dreptate, dărâmă zidurile indiferenței și seamănă speranță în rândul celor săraci”.
În intenția de rugăciune pentru luna noiembrie, dedicată „bunei folosiri a bogăției”, Papa Leon al XIV-lea indică, prin aceste cuvinte, atitudinea interioară care trebuie să însoțească folosirea bunurilor pe care le avem. În videoclipul difuzat de Rețeaua Mondială de Rugăciune a Papei, Sfântul Părinte ne invită să ne rugăm pentru ca fiecare să învețe să folosească „banii, timpul, talentele și oportunitățile ca instrumente ale fraternității”.
Dorința Pontifului este „ca fiecare decizie economică, familială sau comunitară să izvorască dintr-o inimă liberă, capabilă să recunoască faptul că orice bun este comun”. Prin intermediul campaniei Roagă-te împreună cu Papa, îi invită pe credincioși și pe toți oamenii de bunăvoință să se roage, pentru a-și aminti și a aprofunda un adevăr fundamental: numai prin împărtășire putem „construi viitorul”.
În rugăciunea sa, Papa se adresează „Domnului vieții” și recunoaște că „tot ceea ce avem” vine de la El: „Pământul roditor, talentele primite, efortul celor care ne-au precedat”.
„Nimic nu este numai al nostru, totul este dar împărtășit”, explică Sfântul Părinte, recunoscând însă că bogăția, fie ea dorită sau dobândită, poate împietri inima și ne poate face să-i uităm pe cei mai vulnerabili. De aceea, Pontiful se face glasul tuturor credincioșilor: „Iartă-ne că am adunat în loc să împărtășim, că am folosit bunurile ca pe o formă de putere, și nu ca pe un mijloc de slujire”. În cele din urmă, ne încurajează să devenim martori ai „unei bogății transformate în slujire și milostivire, semn al Împărăției dreptății și păcii”.
Intenția de rugăciune a Papei Leon al XIV-lea pentru această lună ne invită să reflectăm asupra bunăstării în lume. Potrivit raportului Global Wealth Report 2026 al Allianz, averea financiară a familiilor a ajuns, în anul 2025, la un nivel record de 268.400 de miliarde de euro, înregistrând o creștere de 8,6% față de anul precedent. Cu toate acestea, numărul persoanelor aflate în sărăcie rămâne foarte mare. În țările analizate, cei mai bogați 10% din populație dețin 85,4% din activele financiare nete, în timp ce jumătatea cea mai săracă a populației, reprezentând aproape 3 miliarde de oameni, nu deține practic nimic. Mai mult decât atât, numărul persoanelor foarte bogate continuă să crească. Raportul Global Wealth Report 2026 al UBS arată că, în 2025, au apărut aproape un milion de noi milionari în dolari, adică peste 2.600 în fiecare zi. Din 2020, diferența dintre averea medie și cea a omului obișnuit s-a accentuat tot mai mult. Prin urmare, câștigurile sunt distribuite în mod inegal: în practică, averea celor mai înstăriți crește mult mai repede decât cea a unei persoane obișnuite.
Papa atrage atenția asupra acestui paradox în prima sa exortație apostolică, Dilexi te, subliniind că, într-o lume în care numărul săracilor este tot mai mare, cresc, în schimb, „anumite elite de bogați, care trăiesc într-o bulă a unor condiții foarte confortabile și luxoase”.
Acest lucru, observă Pontiful, alimentează o cultură a excluderii, care tolerează cu indiferență faptul că milioane de oameni trăiesc în condiții nedemne. De asemenea, în Mesajul pentru cea de-a X-a Zi Mondială a Săracilor, care va fi celebrată la 15 noiembrie 2026 și are ca temă Domnul este refugiul celui sărac, Papa Leon pune în contrast obsesia celor care acumulează bogății doar pentru ei înșiși cu iubirea statornică a lui Dumnezeu, care deschide inimile și îi primește pe toți. Totodată, propune un examen de conștiință care cuprinde câteva întrebări incomode: „Suntem conștienți de propria noastră sărăcie și o preferăm bogăției nedrepte? Ajungem acolo unde se află săracii, trăind experiența marginalizării lor? Le ascultăm gândurile și le împărtășim așteptările?” De altfel, în mai 2021, Papa Francisc a dedicat intenția de rugăciune temei Lumea finanțelor, invitându-i pe credincioși să se roage pentru ca responsabilii din domeniul financiar să colaboreze cu guvernele în vederea reglementării piețelor financiare și a protejării cetățenilor de pericolele acestora.
„Este important să parcurgem un drum de introspecție, începând, înainte de toate, prin a mulțumi pentru tot ceea ce am primit ca dar și prin a conștientiza că, asemenea oricărui dar, Cristos ne cere să îl punem în slujba celorlalți. Acest lucru ne privește pe toți, fără nicio deosebire”, afirmă părintele Cristóbal Fones, directorul internațional al Rețelei Mondiale de Rugăciune a Papei, reflectând asupra semnificației intenției de rugăciune a Papei Leon al XIV-lea pentru luna noiembrie.
Nu este vorba doar despre o invitație la rugăciune, ci și despre un îndemn de a ne lăsa transformați de aceasta.
Text preluat de pe: Vatican News
