Documentele Conciliului Vatican al II-lea. IV. Constituția pastorală Gaudium et spes. 8. Credința și viața socială, politică și economică (GS, 63-76)

Dragi frați și surori, bine ați venit!

Dimensiunea socială face parte integrantă nu doar din natura umană, ci și din credința noastră în Cristos Isus, ca moștenire prețioasă pe care o primim prin întruparea Fiului lui Dumnezeu. Constituția pastorală Gaudium et spes (GS) ne amintește acest lucru în capitolele al III-lea și al IV-lea din partea a doua, dedicate vieții economico-sociale și vieții comunității politice. Și în aceste domenii, credința creștină oferă criterii de discernământ.

Părinții conciliari evidențiază, înainte de toate, pericolul pe care îl reprezintă pentru pacea mondială dezechilibrele generate de o dezvoltare economică inechitabilă și lipsită de respect față de creație (cf. GS, 63). Este vorba despre o viziune clarvăzătoare, care, din păcate, și-a găsit confirmarea în ultima parte a secolului trecut și pe care o constatăm cu atât mai mult în zilele noastre. Pentru a corecta direcția – avertizează Documentul – dezvoltarea tehnică nu este suficientă: „se cer multe reforme în structurile vieții economico-sociale; este necesară, de asemenea, din partea tuturor, o schimbare de mentalitate și de obiceiuri de viață” (GS, 63).

De aceea, Gaudium et spes prezintă, în sinteză, viziunea creștină asupra dezvoltării economice, care trebuie să fie întotdeauna în slujba omului și sub controlul acestuia (cf. GS, 64-65). Încă de aici se conturează cu claritate conceptul de dezvoltare integrală, pe care Sfântul Paul al VI-lea îl va așeza ulterior în centrul enciclicei sale Populorum progressio (1967). Deosebit de actuale sunt și apelurile la angajarea în vederea eliminării discriminărilor care îi afectează pe membrii celor mai vulnerabile grupuri sociale și pe migranți (cf. GS, 66).

Inima economiei este munca. Prin intermediul ei, omul se dezvoltă ca persoană, asigură cele necesare familiei, își valorifică propriile talente, participă la viața socială și contribuie la construirea unei lumi mai bune, colaborând la opera creatoare a lui Dumnezeu. Munca nu poate fi niciodată denaturată în detrimentul persoanelor, al binelui comun sau al creației. Adevărata provocare constă în a le oferi tuturor posibilitatea de a-și pune în valoare propriile capacități: șomajul, exploatarea și condițiile de muncă ce pun în pericol sănătatea și însăși viața oamenilor sunt inacceptabile (cf. GS, 67). Lucrătorii au dreptul și datoria de a participa la deciziile care privesc activitatea lor, inclusiv prin forme asociative, abordând conflictele prin dialog și acțiuni nonviolente (cf. GS, 68).

În acest context, Conciliul reamintește unul dintre principiile fundamentale ale magisteriului social al Bisericii, și anume destinația universală a bunurilor pământului (cf. GS, 69), aplicându-l și în domeniul financiar. Astfel, afirmă că „toți cei responsabili de asemenea investiții și de organizarea vieții economice globale – fie că este vorba de persoane individuale, de grupuri sau de autorități publice – trebuie […] să vegheze, pe de o parte, ca să fie asigurate bunurile necesare pentru o viață demnă, atât pentru fiecare persoană în parte, cât și pentru întreaga comunitate, iar, pe de altă parte, să prevadă situațiile viitoare și să asigure un echilibru just între nevoile actuale de consum, atât individual, cât și colectiv, și cerințele investițiilor destinate generației următoare” (GS, 70).

Gaudium et spes trece apoi la abordarea temei comunității politice, evidențiind mai multe semne pozitive ale epocii contemporane, în special faptul că „dintr-o conștiință mai vie a demnității umane izvorăște, în diferite regiuni ale lumii, efortul de a instaura o ordine politico-juridică în care drepturile persoanei să fie mai bine ocrotite în viața publică” (GS, 73).

Comunitatea politică există în vederea binelui comun, care constă „în ansamblul acelor condiții ale vieții sociale care le permit și le facilitează oamenilor, familiilor și asociațiilor să-și atingă cât mai deplin propria desăvârșire” (GS, 74). De asemenea, exercitarea autorității politice trebuie să urmărească întotdeauna binele comun. Aceasta se structurează și acționează în funcție de circumstanțele locale și istorice, având însă mereu în vedere binele întregii familii umane (cf. GS, 74).

Gaudium et spes reafirmă că, „comunitatea politică și Biserica sunt independente și autonome una față de cealaltă în domeniul propriu. Dar amândouă, deși cu titluri diferite, sunt în slujba vocației personale și sociale a acelorași oameni. Ele își vor îndeplini această slujire în folosul tuturor cu atât mai eficient, cu cât vor cultiva o colaborare sănătoasă între ele” (GS, 76).

Preaiubiților, angajarea în viața economică și politică, potrivit acestor criterii, este un mod de a construi pacea. Așa cum amintea Papa Francisc: „războiul este un eșec al politicii și al umanității, o capitulare rușinoasă, o înfrângere în fața forțelor răului” (Scrisoarea enciclică Fratelli tutti, 261). Dimpotrivă, politica ce se îngrijește de rănile popoarelor și de cei care suferă din cauza nedreptății oferă motive de speranță pentru viitorul umanității.

De aceea, îi încurajez pe tineri să urmeze exemplul acelor bărbați și femei care au oferit o mărturie frumoasă în aceste domenii. Și îmi reînnoiesc îndemnul adresat comunităților creștine de a relansa formarea în domeniul doctrinei sociale a Bisericii.

Sursa: www.vatican.va

Audiența generală video: https://www.youtube.com/watch?v=dZz05yvMxbs