În seara de Miercuri, 28.10.2020, comunitatea seminarului nostru a participat la Seara de rugăciune închinată comemorării arestării Fericiților Episcopi martiri din noaptea dinspre 28 înspre 29 Octombrie 1948. În cadrul acestui eveniment s-a celebrat Acatistul Fericiților Martiri Români Uniți condus de Părintele Rector al Seminarului Greco-Catolic orădean, acompaniat de glasul seminariștilor dirijați de către Maestrul Radu Mureșan.

Cei șapte Fericiți Episcopi Martiri au fost beatificați de către Papa Francisc anul trecut la Blaj, în data de 2 Iunie pe Câmpia Libertății, într-un fastuos eveniment la care au participat zeci de mii de credincioși pe lângă numerosul cler. Acești șapte episcopi au fost și sunt în continuare pentru noi exemple de viață, de trăire și de credință demne de urmat.

Slujba Acatistului a fost totodată celebrată într-un număr restrâns de persoane, conform restricțiilor și prevederilor emise de Ministerul Sănătății cu privire la pandemia de SarS-CoV-2, astfel pe Pagina Seminarului Greco-Catolic orădean a fost transmisă live uniți fiind în rugăciune, pe calea virtuală, cu toți credincioșii participanți de acasă.

La finalul serii, în fața seminariștilor a fost invitat Părintele Florian Gui cel care, de numeroși ani, a organizat pelerinajul tinerilor de la Șimleul Silvaniei la Sighetul Marmației, acesta fiind văzut ca un drum de credință, de convertire, de rugăciune și de jertfă. Pelerinajul reface o parte din drumul pe care l-au parcurs Fericiții Martiri duși în secret spre calvar de către autoritățile comuniste. Părintele Florian ne-a transmis că majusculele din fraza „Fericiți Episcopi Români Martiri” formează cuvântul FERM, astfel ne-a recomandat ca și noi să rămânem fermi în credință, fermi în vocația noastră, fermi în crezul nostru.

Seara de răguciune s-a încheiat cu o invitație din partea Părintelui Florian de a medita calvarul prin care au trecut Fericiții Martiri în drumul spre sfințenie, iar cu aceasta ne încredințăm rugăciunilor lor, ca ei să mijlocească pentru noi în fața Bunului Dumnezeu.