Experiența lui Iona: în centrul unei tabere de vară desfășurată în luna iulie a.c. (12-22) la Monterosso, în Italia, la care au participat 22 de elevi ai claselor V-VIII ale Liceul „Iuliu Maniu” din Oradea, îndrumați de doamna Ana Popa, psiholog al Liceului greco-catolic, alături de prof. Cata Corina, doamna Costea Monica, președinta Asociației „Iuliu Maniu” și pr. Paul Popa, responsabil al Biroului Pastoral EGCO.
Inițiativa s-a născut înfrățirea Biroului Pastoral EGCO cu Oratoriul „Ioan Bosco” al parohiei Berbenno-Valtellina din Dieceza de Como, coordonat de preotul italian Feliciano Rizzella, pelerin al Eparhiei de Oradea în luna februarie a.c..
O prietenie personală de o viață între doi preoți, din care s-a dorit să se nască prietenii actuale între tinerii celor două dieceze/eparhii, printr-un proiect pastoral comun: „prietenia noastră am dorit să fie și prietenia tinerilor pe care îi păstorim”, spun pr. Paul Popa și don Feliciano.
Acest schimb de experiență a fost ghidat de exemplul biblic al profetului Iona, spune pr. Paul Popa într-un interviu pentru Biroul de Presă EGCO, căci „Iona, cel care fuge de Dumnezeu și nu vrea să se implice pentru că îi este frică, își dă seama la final cât de important este să colaborezi cu Cel care este centrul vieții noastre”. Astfel, programul taberei a cuprins în fiecare zi a fost câte o scenetă cu pasaje din cartea lui Iona, urmată de discuții pe grupuri. După amiezile au fost dedicate timpului liber petrecut la mare sau vizitelor culturale precum cea a Muzeul Naval al locului. O zi din săptămâna petrecută împreună de tinerii români și italieni a fost dedicată unei reculegeri spirituale la Mănăstirea franciscană din Monte Rosso, unde tinerii au avut posibilitatea de spovadă, meditație, reflecție. De asemenea, programul spiritual al taberei cuprins o rugăciune de dimineață pe malul Mării Ligurice.
Pe 21 iulie a.c., tinerii români au fost primiți în parohia din Berbenno-Valtellina, pentru a sărbători împreună sărbătoarea satului. Astfel, au degustat în piața centrală a comunei mâncăruri tradiționale italienești, specifice Provinciei de Sondrio, și au sărbătorit ca în familie alături de comunitatea locală.
O experiență unică, care i-a ajutat să crească atât spiritual cât și cultural, încheie pr. Paul Poăpa, tinerii mărturisind la întoarcere ceea ce i-a marcat cel mai mult în această săptămână: „din toată viața mea, în această săptămână l-am simțit pe Dumnezeu cel mai aproape de mine” (Jaklin).