Joi în săptămâna a 3-a după Paşti – Ioan 6,40-44

Textul biblic
⁴⁰Pentru că aceasta este voinţa Tatălui meu: oricine îl vede pe Fiul şi crede în el să aibă viaţa veşnică. Iar eu îl voi învia în ziua de pe urmă”. ⁴¹Iudeii murmurau împotriva lui pentru că spusese: „Eu sunt pâinea care s-a coborât din cer” ⁴²şi spuneau: „Nu este oare acesta Isus, fiul lui Iosíf, pe ai cărui tată şi mamă îi cunoaştem? Cum de spune acum: «M-am coborât din cer»?”. ⁴³Isus a răspuns şi le-a zis: „Nu murmuraţi între voi! ⁴⁴Nimeni nu poate să vină la mine dacă nu-l atrage Tatăl care m-a trimis şi eu îl voi învia în ziua de pe urmă.

Meditaţie
Isus este Fiul şi cunoaşte voinţa Tatălui. Voinţă însemnă iubire, nu doar ca pasiune, ci şi ca acţiune. [n.t.: În sens filosofic, pasiunea este opusul acţiunii, deci iubirea ca pasiune ar fi o iubire apatică, de formă, şi nu iubirea pasională, cum am putea crede; acesta e sensul voit de autor. Se poate aplica ceea ce spune sfântul Iacov despre credinţa fără fapte – moartă este (Iacov 2,14-26), tot aşa iubirea fără acţiune, adică fără a fi pusă în act]. Voinţa Tatălui e să ni-l dăruiască pe Fiul, pentru ca în el noi să putem vedea iubirea sa pentru noi şi să o acceptăm. A crede în Fiul înseamnă a dobândi încă de pe acum viaţa veşnică, ce constă în iubirea faţă de Tatăl şi faţă de fraţi. Această iubire e biruinţa asupra morţii şi garanţia învierii viitoare. Uniţi cu el, suntem în comuniune cu însuşi principiul vieţii.

Iudeii, denumire folosită cu o conotaţie negativă, murmurau împotriva lui, asemenea poporului ales, în pustiu. La murmurele lor pentru lipsa hranei, Dumnezeu răspunde trimiţând din cer pâine şi carne, ca să ştie că Domnul e Dumnezeul lor (Exod 16,12). Poporul murmură că s-a săturat de mană (Numeri 11,6), fără să-şi dea seama că această hrană poate să satisfacă orice gust (Înţelepciunea lui Solomon 16,20). Aici, iudeii murmură împotriva «pâinii» pe care o văd, întrebându-se cum ar putea să fie coborâtă din cer, nu întrevăd în umanitatea lui Isus revelaţia lui Dumnezeu. Şi totuşi, dacă Dumnezeu vrea să ni se împărtăşească, nu o poate face altfel decât făcându-se trup şi sânge, asemenea nouă. Acesta este misterul lui Isus. El e trup de carne, la fel ca noi, însă e Cuvântul făcut trup, e Fiul lui Dumnezeu care s-a făcut Fiul Omului, pentru ca orice fiu al omului să devină fiu al lui Dumnezeu. În faţa îndărătniciei şi a scandalului, Isus nu se justifică, nici nu corectează, ci cere acceptarea acestui scandal necesar mântuirii noastre.

Isus confirmă că a-l primi pe el e darul Tatălui, prin excelenţă lucrarea lui. Tatăl îi atrage pe oameni la Fiul, pentru ca să devină fii. Această atracţie a Tatălui, chiar dacă misterioasă, e înnăscută în om, tocmai pentru că este fiul său, şi se exprimă în numeroasele întrebări asupra sensului propriu pe care şi le pune fiecare dintre noi.

după Silvano Fausti – Una comunità legge il vangelo di Giovanni
traducere şi adaptare: pr. Adrian Fabian BOTEA