Noaptea muzeelor, eveniment internațional patronat la Oradea de Muzeul Țării Crișurilor se desfășoară în acest an pe 18/19 mai, între orele 19.00 – 01.00, sub genericul „Muzeele orădene împreună”.

Și în acest an, Episcopia Greco-Catolică de Oradea este partener la acest eveniment, fiind prezentă cu trei expoziții care țin de istoria și prezentul Bisericii Greco-Catolice, respectiv:

  1. Expoziția „Portrete ale episcopilor martiri greco-catolici”, în Catedrala greco-catolică „Sfântul Nicolae” din Oradea – cuprinde portrete realizate de pictorul Liviu Lăzărescu, colecție a părintelui Ioan Stănculeț [strada Iuliu Maniu nr.1],
  2. Expoziția „Episcop martir Valeriu Traian Frențiu”, în Cripta Catedralei „Sf. Nicolae” – conținând antimise, obiecte de cult, veșminte, documente și fotografii ale înaltului Ierarh [strada Iuliu Maniu nr.1],
  3. Expoziția „Remember- Incendiul de la Palatul Episcopal din 25 august 2018”, la Sediul Episcopiei greco-catolice (fosta librărie Gutenberg) – expoziție cu fotografii, filme, obiecte afectate de incendiu [strada Episcop Mihai Pavel nr. 4].

***

Întreaga desfășurare a evenimentului orădean este următoarea: ZIUA INTERNAŢIONALĂ A MUZEELOR – Muzeele – centre culturale. Viitorul tradiţiei, orele: 19.00-01.00

Noaptea muzeelor, sub genericul «Muzeele orădene împreună!», ediţia a V-a, este o manifestare muzeală care s-a dovedit de succes la primele patru ediţii. Considerăm că într-o comunitate multietnică, multiconfesională şi multiculturală cunoaşterea cu obiectivitate a valorilor patrimoniale aparţinând tuturor etniilor ce locuiesc în Oradea, cele ale românilor şi maghiarilor în principal, respectiv aparţinând cultelor care convieţuiesc în Oradea (ortodox, romano-catolic, greco-catolic, reformat, etc.), poate consolida respectul faţă de celălalt. Anul acesta vor putea fi vizitate între orele 19.00-01.00:

Muzeul Ţării Crişurilor [sediul nou, Str. Armatei Române nr. 1/A] – expoziţiile Trench Art – arta din tranşee; Basarabia şi Crişana. Perenitatea artei populare în două provincii de la graniţele României Mari; Roma Antică. Civilizaţie şi grandoare. Tehnologie civilă şi militară; Transparenţe sacre. Icoane pe sticlă transilvănene (sec. XVII-XIX) din colecţia Muzeului Ţării Crişurilor; Artă europeană (sec. XVII-XIX) din colecţia Muzeului Ţării Crişurilor, Donaţia Iosif Fekete (colecţia Muzeului Ţării Crişurilor); Artişti plastici orădeni din perioada interbelică; Salonul de Primăvară – Debreţin 2018, ediţia a XXVII-a. Premianţii; Vivariul

Muzeul Memorial „Iosif Vulcan” [str. Iosif Vulcan nr.16] – expoziţia permanentă

Muzeul Memorial „Aurel Lazăr” [str. Aurel Lazăr nr.13] – expoziţia Bihorul… la spargerea lumii (12 octombrie 1918-20 aprilie 1919); expunerea Rochiei Centenar (donaţia creatoarei de modă Rebeca Cotrău)

Muzeul Oraşului Oradea – Complex cultural (Muzeul Cetăţii şi Oraşului – Piaţa Emanuil Gojdu nr. 39-41) – expoziţiile permanente: Biserici în palat – cercetări arheologice în Palatul Princiar; Istoria Pâinii; Istoria fotografiei orădene; Memorialul „Rezistență și represiune în Bihor”; Monumente în mișcare – „Depersonalisation”, a artistului Cătălin Bădărău; Evoluția orașului Oradea în regimul comunist (1945-1989); File de istorie – expoziţia Episcopiei Greco-Catolice de Oradea); Expoziţia Bisericii Reformate Oradea; Expoziţia Episcopiei Romano-Catolice de Oradea; expoziţia General Traian Moșoiu. Primul Război Mondial și eliberarea orașului Oradea; expoziţiile temporare: Intersectarea paralelelor. Memoria ceramicii populare maghiare în două colecții particulare; Zestrea Minerală a Maramureșului; Peceți identitare bihorene. Biserici ortodoxe construite în Oradea și Bihor între 1918-2018; Decenii de indiferenţă. Cetatea Oradea din pragul colapsului la măreţia de odinioară

Turnul Primăriei [str. Tudor Vladimirescu nr.1]

Sinagoga Neologă „Sion” [str. Independenţei nr.22]

Muzeul Istoriei Evreilor din Oradea [str. Primăriei nr.25]

Muzeul Naţional Militar „Regele Ferdinand”, Filiala Oradea [str. Armatei Române nr.24/A]

Muzeul Episcopiei Ortodoxe de Oradea [str. Roman Ciorogariu nr.3] – expoziţie de artă religioasă

Catedrala Romano-Catolică [Şirul Canonicilor nr.2] – expoziţia dedicată tezaurelor bisericii romano-catolice, cavoul unde sunt înmormântaţi episcopii importanţi ai cultului şi, ca noutate, Muzeul Farmaciei (B-dul Republicii nr.33);

Catedrala Greco-Catolică „Sf. Nicolae” [str. Iuliu Maniu nr.1] – expoziția Portrete ale Episcopilor Martiri realizate de pictorul Liviu Lăzărescu, colecția părintelui Ioan Stănculeț; Cripta Catedralei – expoziția Episcopului Martir Valeriu Traian Frențiu conținând antimise, obiecte de cult, veșminte, documente ale Ierarhului; Sediul Episcopiei [fosta Librărie Gutenberg, str. Episcop Mihai Pavel nr.4] –Remember – Incendiul de la Palatul Episcopal din 25 august 2018 – expoziție cu fotografii, obiecte afectate de incendiu.

Intrarea la expoziții în Noaptea muzeelor va fi liberă, la toate obiectivele menţionate mai sus.

Vă așteptăm!

Rodica Indig, consilier cultural EGCO