«Sunt bucuros să adresez un salut băieţilor şi fetiţelor de la Prima Sfântă Împărtăşanie, ca şi părinţilor, rudelor şi prietenilor. Pe voi toţi vă salut după cum este obiceiul în Ţara voastră în timpul pascal: „Christos vozkrese!”. Acest salut este expresia bucuriei pentru noi creştinii, discipoli ai lui Isus, pentru că El, care şi-a dat viaţa pe cruce, din iubire, pentru a distruge păcatul, a înviat şi ne-a făcut fii adoptivi ai lui Dumnezeu Tatăl. Suntem bucuroşi pentru că El este viu şi prezent în mijlocul nostru azi şi pentru totdeauna.» Cu aceste cuvinte a început papa Francisc omilia Sfintei Liturghii celebrată luni, 6 mai, cu începere de la 9.30, în localitatea Rakovski, la biserica „Inima Preasfântă a lui Isus”, în cadrul căreia 245 de copii au primit Prima Sfântă Împărtăşanie.

Adresându-se copiilor care au trăit bucuria primei întâlniri cu Isus prezent în Preasfânta Împărtăşanie, Pontiful a spus:

Papa Francisc: «Voi, dragi băieţi şi dragi fetiţe, aţi venit aici din orice colţ al acestui „Ţinut al trandafirilor” pentru a participa la o sărbătoare minunată, pe care – sunt sigur – nu o veţi uita niciodată: prima voastră întâlnire cu Isus în sacramentul Euharistiei. Cineva dintre voi ar putea să mă întrebe: cum este posibilă întâlnirea cu Isus care a trăit cu mulţi ani în urmă, apoi a murit şi a fost pus în mormânt? Este adevărat: Isus a împlinit un imens act de iubire pentru a salva omenirea din toate timpurile. A rămas în mormânt trei zile, dar noi ştim – după cum ne-au asigurat Apostolii şi mulţi alţi martori care l-au văzut viu – că Dumnezeu, Tatăl său şi al nostru, l-a înviat. Şi acum Isus este viu şi este aici cu noi, de aceea azi putem să-l întâlnim în Preasfânta Euharistie. Nu îl vedem cu aceşti ochi, însă îl vedem cu ochii credinţei.»

«Vă văd îmbrăcaţi cu haine albe, acesta este un semn important şi frumos, pentru că sunteţi îmbrăcaţi de sărbătoare», a mai spus pontiful amintind că «Prima Sfântă Împărtăşanie este înainte de toate o sărbătoare, în care-l celebrăm pe Isus care a vrut să rămână mereu alături de noi şi care nu se va despărţi niciodată de noi. Această sărbătoare a fost posibilă datorită părinţilor şi bunicilor noştri, datorită familiilor şi comunităţilor noastre care ne-au ajutat să creştem în credinţa noastră.»

Spunând că, pentru a veni la Rakovski copiii au avut drum lung de parcurs, papa Francisc i-a amintit pe preoţii şi catiheţii care i-au însoţit pe copii pe calea care i-a condus la întâlnirea cu Isus.

«Azi» – a continuat – «ne îngăduiţi să fim din nou în sărbătoare şi să-l celebrăm pe Isus care este prezent în Pâinea Vieţii. Pentru că există minuni care se pot petrece doar dacă avem o inimă ca a voastră, capabilă de comuniune, care ştie să viseze, să mulţumească, să aibă încredere şi să-i respecte pe alţii. A face Prima Sfântă Împărtăşanie înseamnă dorinţa de a fi cu fiecare zi tot mai uniţi cu Isus, de a intensifica prietenia cu El şi de a dori ca şi alţii să poată beneficia de bucuria pe care vrea să ne-o dăruiască. Domnul are nevoie de voi pentru a putea realiza minunea de a atinge cu bucuria sa pe mulţi dintre prietenii şi rudele voastre.»

Exprimându-şi bucuria de a împărtăşi cu ei momentul primei întâlniri cu Isus prezent în Preasfânta Euharistie, Sfântul Părinte a evidenţiat sentimentele de prietenie, de bucurie, de fraternitate şi de comuniune care caracterizează acest mare eveniment şi, intrând în dialog cu copiii, le-a explicat ce informaţii conţine cartea de identitate a creştinilor, spunându-le că familia noastră se numeşte Biserica, iar prenumele nostru este creştin.

Papa Francisc: «Aceasta este cartea noastră de identitate: Dumnezeu este Tatăl nostru, Isus este Fratele nostru, Biserica este familia noastră, noi suntem fraţi, legea noastră este iubirea. Doresc să vă încurajez să vă rugaţi mereu cu acest entuziasm şi cu această bucurie de azi. Şi amintiţi-vă că acesta este sacrametul Primei Sfinte Împărtăşanii însă nu al ultimei; amintiţi-vă că Isus vă aşteaptă mereu. De aceea, vă doresc ca azi să marcheze începutul multor Împărtăşanii, pentru ca inima voastră să fie mereu ca azi, în sărbătoare, plină de bucurie şi mai ales de gratitudine.»

La finalul Sfintei Liturghii, papa Francisc a adresat un cuvânt de mulţumire episcopilor prezenţi, preoţilor, călugăriţelor şi călugărilor şi tuturor acelora implicaţi în pregătire şi organizare, dar şi acelora care nu au putut fi prezenţi dar care s-au rugat, în special persoanele bolnave şi vârstnicii.

«Profit de ocazie»  –  a mai spus pontiful – «pentru a-mi exprima via recunoştinţă faţă de autorităţile ţării şi faţă de toţi cei care – în diferite moduri – au colaborat la buna reuşită a vizitei mele.»

Vatican News – A. Mărtinaș