În cuvântul de învăţătură care a însoţit rugăciunea „Angelus”, de duminică, 2 august a.c., din Piaţa San Pietro, pontiful s-a oprit asupra Evangheliei din liturgia duminicii a XVIII-cea din timpul de peste an, după sfântul Matei, capitolul 14, versetele 13-21, în care se relatează despre minunea înmulţirii pâinilor.
Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaş
2 august 2020 – Vatican News.
Observând că minunea se petrece într-un loc pustiu, papa Francisc evidenţiază că oamenii merg după Isus chiar şi în locul în care Învăţătorul s-a retras cu discipolii săi, pentru că vor să-l asculte şi să fie vindecaţi, deoarece „cuvintele şi gesturile sale vindecă şi dau speranţă”.
Însă, la apusul soarelui, mulţimea continuă să rămână în jurul lui Isus, iar discipolii, cu simţ practic, îi sugerează Învăţătorului să le spună oamenilor să plece, pentru ca ei să meargă şi să-şi cumpere ceva de mâncare. Isus le răspunde: „Nu-i nevoie să plece. Daţi-le voi să mănânce!” (versetul 17).
Să ne imaginăm feţele ucenicilor! – a sugerat pontiful, referindu-se la uimirea lor, exprimată prin răspunsul: „Nu avem aici decât cinci pâini şi doi peşti” (versetul 18).
Papa Francisc a explicat că Isus ştie bine ce urmează să facă, însă vrea ca ucenicii să-şi schimbe atitudinea, să-şi însuşească logica lui Dumnezeu, să nu mai spună „să se descurce ei”, ci să se întrebe: „Ce ne oferă Providenţa pentru a împărţi oamenilor?”.
Apoi, Isus cere să i se aducă cele cinci pâini şi cei doi peşti şi, „poruncind mulţimilor să se aşeze pe iarbă, a luat cele cinci pâini şi cei doi peşti, şi-a ridicat privirea spre cer, a mulţumit, a frânt pâinile şi le-a dat discipolilor, iar discipolii, mulţimilor. Au mâncat toţi şi s-au săturat, iar din ceea ce a prisosit din bucăţi, au strâns douăsprezece coşuri pline”.
«Prin acest gest, Isus îşi manifestă puterea, însă nu într-un mod spectaculos, ci ca semn al carităţii, al generozităţii lui Dumnezeu Tatăl faţă de copiii săi obosiţi şi nevoiaşi» – a spus pontiful, evidenţiind că Isus este cufundat în viaţa poporului său, înţelege oboseala şi limitele sale, şi nu lasă pe nimeni să se piardă sau să eşueze: el hrăneşte prin Cuvântul său şi dă hrană din abundenţă pentru susţinerea poporului său.
Sfântul Părinte a pus în lumină referirea la Euharistie, care este evidentă în această relatare evanghelică, mai ales în versetul care descrie binecuvântarea, frângerea şi împărţirea pâinii.
Menţionând legătura strânsă dintre pâinea euharistică – hrană pentru viaţa eternă – şi pâinea cea de toate zilele, necesară vieţii pământeşti, papa Francisc a observat că Isus, înainte de a oferi pâinea mântuirii se îngrijeşte de hrana de fiecare zi a celor care-l urmează şi care, pentru a-i sta alături, au uitat să se îngrijească de cumpărarea hranei, după cum relatează fragmentul din Evanghelia liturgiei duminicii.
Sfântul Părinte a precizat că bunătatea şi compasiunea arătate de Isus mulţimii nu sunt expresie a sentimentalismului, ci manifestarea concretă a iubirii care se îngrijeşte de nevoile oamenilor, îndemnându-ne să ne apropiem de masa euharistică cu aceleaşi atitudini pe care le-a avut Isus: cu compasiune faţă de nevoile altora, cu încredere în iubirea îndurătoare a Tatălui şi cu spiritul curajos al împărţirii cu ceilalţi.
La finalul cuvântului de învăţătură care a însoţit rugăciunea mariană „Îngerul Domnului”, pontiful a invocat mijlocirea Preacuratei Fecioare Maria, pentru a ne ajuta să parcurgem calea indicată de Evanghelia liturgiei duminicii a XVIII-cea din timpul de peste an.
«Este parcursul fraternităţii, care este esenţial pentru a înfrunta sărăcia şi suferinţele acestei lumi şi care ne proiectează dincolo de lumea însăşi, pentru că este o cale care începe de la Dumnezeu şi se întoarce la Dumnezeu» – a mai spus pontiful. Primiţi acum binecuvântarea Sfântului Părinte de la finalul rugăciunii „Angelus”, de duminică, 2 august a.c., din Piaţa San Pietro.
După rugăciunea „Angelus”, Sfântul Părinte şi-a îndreptat gândul către poporul nicaraguan „care suferă în urma atacului asupra catedralei din Managua”, unde „imaginea venerată a lui Cristos, care a însoţit şi a susţinut viaţa credincioşilor de-a lungul secolelor, a fost foarte deteriorată – aproape distrusă”. „Dragi fraţi din Nicaragua, vă sunt alături şi mă rog pentru voi”, a spus pontiful.
De asemenea, papa Francisc a amintit de Iertarea de la Assisi, „darul spiritual pe care sfântul Francisc l-a obţinut de la Dumnezeu prin mijlocirea Fecioarei Maria”. Papa Francisc a explicat că Iertarea de la Assisi este o indulgenţă plenară care poate fi obţinută după spovada sacramentală, primirea Sfintei Împărtăşanii şi vizitarea unei biserici franciscane sau parohiale. De asemenea, se recită Crezul şi Tatăl Nostru şi se rostesc rugăciuni după intenţiile Sfântului Părinte. Indulgenţa – a explicat – poate fi destinată şi unei persoane decedate.
„Cât este de important să punem din nou în centru iertarea lui Dumnezeu ‘care generează rai’ în noi şi în jurul nostru” – a mai spus pontiful.
Succesiv, papa Francisc şi-a îndreptat gândul către persoanele care, în această perioadă, „se bucură de câteva zile de odihnă şi de contact cu natura”, dorindu-le să-şi reîncarce dimensiunea spirituală.
Totodată, şi-a exprimat speranţa ca „implicarea convergentă a tuturor liderilor din domeniul politic şi economic să ajute la relansarea activităţii în câmpul muncii, fără de care viaţa familiilor şi a societăţii nu poate continua”.
Sursa: https://www.vaticannews.va/