Procesul canonic de recunoaștere a martiriului episcopilor greco-catolici morți pentru credință în timpul prigoanei comuniste a început la 16 ianuarie 1999, la Blaj, și a durat până pe 15 aprilie 2018, când a fost predată Congregației pentru Cauzelor Sfinților din Vatican documentația, un studiu de aproape două mii de pagini intitulat Positio super martyrio. A urmat etapa de evaluare din partea unei comisii de nouă teologi, care s-a concretizat cu vot afirmativ unanim în data de 8 ianuarie 2019, după care evaluarea făcută de o comisie de cardinali și episcopi, finalizată de asemenea cu un rezultat pozitiv. În fine, la 19 martie 2019, a venit bucuria autorizării din partea Sfântului Părinte de publicare a Decretului privind martiriul Slujitorilor lui Dumnezeu Valeriu Traian Frențiu, Vasile Aftenie, Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu, Ioan Bălan, Alexandru Rusu și Iuliu Hossu: ne-a explicat pr. Vasile Man, vice-rector al Colegiului „Pio-Romeno” din Roma, în prima parte a interviului oferit Biroului de Presă EGCO, la aflarea veștii de promulgare a Degretului. Vă prezentăm acum, a doua parte a interviului cu Postulatorul  Cauzei de Beatificare a episcopilor greco-catolici morți pentru credință în perioada 1950-1970, pr. Vasile Man:

M.C. – Suntem înainte de ultimul pas, al ridicării la cinstea altarelor a celor 7 episcopi greco-catolici martiri din România. Ce va însemna aceasta pentru Biserica Greco-Catolică din România și pentru țara noastră în general?

V.M. – Finalizarea Cauzei de recunoaștere a martiriului celor șapte episcopi greco-catolici întărește speranța întregii Biserici Greco-Catolice de a-i vedea înscriși curând în Martirologiul Bisericii și ridicați la cinstea altarelor. Chiar dacă pentru moment utilizarea calificativului martir nu este posibilă până la ceremonia oficială de beatificare, prin sacrificiul vieții lor pot fi considerați astfel în memoria colectivă a credincioșilor. După perioada neagră a comunismului și a celor peste 40 de ani trăiți în clandestinitate, Biserica Greco-Catolică din România se bucură de speranța de a-i avea înscriși în rândul  fericiților din cer pe episcopii săi martiri și propuși astfel ca modele autentice de trăire creștină.  

M.C. – Ce v-a motivat în toți acești ani și cum ați primit această misiune, la început?

V.M. – Importanța unui asemenea demers depășește sfera personală așa că, trecând peste momentele inițiale de surpriză, acceptarea acestei misiuni se încadrează într-o formă mai deosebită de slujire eclezială. S-a pornit la drum cu convingerea că, deși resursele umane sunt limitate, credința unei biserici martire și rugăciunile credincioșilor sunt motive puternice pentru o dăruire în folosul unei asemenea cauze.

M.C. – Care este învățătura episcopilor martiri pentru creștinii de astăzi? În mod special pentru tineri.

V.M. – Prin forța lor de a rezista prezenței copleșitoare a răului, episcopii mărturisitori ai Bisericii Greco-Catolice din România sunt o pildă vie de credință, iubire și speranță deoarece au trăit cea mai înaltă experiență pentru un creștin: să-L urmeze pe Hristos până la sacrificiul de sine. Într-o lume marcată de relativism, așa cum este societatea actuală, moștenirea lăsată – în special pentru tineri, dar nu numai – de episcopii greco-catolici care au suferit prigoana comunistă este, în principal, una de coerență în trăirea propriei credinței și a propriilor valori, de fidelitate față de Biserică, de acceptare în orice moment a voinței lui Dumnezeu, chiar dacă aceasta înseamnă privațiunea de libertate și chiar moartea.  

În acest sens este emblematic motoul card. Iuliu Hossu: „Credința noastră este viața noastră”, care pune semnul de identitate între credință și viață ca fiind două aspecte ale unei trăiri unice ce nu poate fi separată.

M.C. – Un gând personal, la finalul unei munci aproape „martirice”:

V.M. – Gândul nu poate fi decât de mulțumire Bunului Dumnezeu, prin a cărui har s-a putut face această muncă, de mulțumire episcopilor bisericii noastre pentru încredințarea acestei misiuni și, în egală măsură, de mulțumire credincioșilor greco-catolici din România și din întreaga lume care, prin rugăciunile lor constante, au întreținut vie flacăra credinței și a speranței că într-o zi vom avea bucuria de a-i vedea onorați la cinstea altarelor pe episcopii noștri martiri.    

Vă mulțumim!

M. Caba