Textul biblic
13 Însă cine va rămâne statornic până la sfârşit, acela va fi mântuit. 14 Şi această evanghelie a împărăţiei va fi predicată în toată lumea, ca mărturie pentru toate neamurile. Atunci va veni sfârşitul.

15 Aşadar, când veţi vedea urâciunea pustiirii, de care se vorbeşte în profetul Daniél, stând în locul sfânt – cel care citeşte să înţeleagă –, 16 atunci cei care sunt în Iudéea să fugă în munţi; 17 cel care se află pe terasa [casei] să nu coboare ca să ia ceva din casă, 18 iar cel care este pe câmp să nu se întoarcă înapoi ca să-şi ia haina! 19 Vai celor însărcinate şi celor care alăptează în zilele acelea! 20 Rugaţi-vă ca fuga voastră să nu fie iarna sau în zi de sâmbătă! 21 Atunci va fi o nenorocire atât de mare cum nu a fost de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi. 22 Şi, dacă n-ar fi scurtate zilele acelea, niciun om nu s-ar salva; însă, datorită celor aleşi, zilele acelea vor fi scurtate. 23 Atunci, dacă vă va spune cineva: «Iată, aici este Cristos!» sau «Acolo!», să nu credeţi, 24 căci se vor ridica „cristoşi” falşi şi profeţi falşi şi vor face semne mari şi lucruri minunate pentru a-i înşela, dacă se poate, şi pe cei aleşi! 25 Iată, v-am spus dinainte! 26 Deci, dacă vă vor spune: «Iată, este în pustiu!», să nu vă duceţi; «iată, este în camerele de taină», să nu credeţi! 27 Căci aşa cum fulgerul vine la răsărit şi luminează până la apus, tot la fel va fi venirea Fiului Omului. 28 Unde va fi cadavrul, acolo se vor aduna vulturii.

Meditație
Mântuirea e intim legată de statornicia şi răbdarea noastră în iubire, fără a ne lăsa tulburaţi, înşelaţi sau scandalizaţi. Evanghelia e menită a fi propovăduită în toată lumea, în această lume, nu într-una «mai bună», în însuşi răul acestei lumi. Atunci va veni sfârşitul, când prin mărturia Fiului şi a fraţilor săi, vom fi capabili cu toţii să recunoaştem iubirea Tatălui, când în mijlocul necazurilor se va arăta îndurarea, când în mijlocul păcatului se va arăta iertarea.

Urâciunea pustiirii, expresie preluată din cartea lui Daniel (9,27), vorbeşte despre profanarea Templului, care a fost închinat idolilor (1Macabei 1,54). Suntem chemaţi să înţelegem ce anume în viaţa noastră îl înlocuieşte pe Dumnezeu şi nu e Dumnezeu, lucru care se întâmplă de fiecare dată când luăm răul ca fiind bun şi devenim robi în loc de stăpâni ai creaţiei. Această urâciune a pustiirii vine „la pachet” cu o sumedenie de necazuri şi situaţii inconvenabile pentru oameni – cel care se află în cetate, în loc să fie apărat e prins ca într-o capcană, cel care e pe acoperiş trebuie să fugă, orice bun material fiindu-i de prisos în această situaţie, femeile însărcinate sau cu copii mici sunt dezavantajate, fiind în dificultatea de a fugi să se adăpostească. Toate acestea sunt situaţii-limită în care suntem chemaţi să alegem între Dumnezeu şi idoli, între a ne salva viaţa sau a o pierde (pentru Hristos).

Dificultatea ne face să dorim prezenţa vizibilă a lui Hristos, însă această dorinţă ajunge să fie exploatată de hristoşi şi profeţi falşi, mincinoşi, care expun promisiuni iluzorii, înfăptuiesc minuni şi semne pentru a-i înşela, dacă se poate, pe cei aleşi. Însă unul singur e semnul Fiului Omului, şi anume semnul lui Iona: crucea. Celelalte semne nu vin de la Dumnezeu, fiind lipsite de măreţia pe care doar crucea o are şi care se manifestă prin umilinţă, iubire, răbdare şi îndurare. Hristos nu ne cheamă niciodată să-l căutăm în minuni greu de înţeles, ci să-l recunoaştem în fiecare frate aflat în nevoi, în orice situaţie dificilă. Venirea lui va putea fi văzută de toţi, fără putinţă de tăgadă, fără putinţa de a o anticipa şi, deci, a căuta semne e de prisos.

Imaginea cadavrului asaltat de vulturi exprimă un semn evident a ceva ascuns. Semnul Fiului Omului se va face văzut pe cruce, şi întreaga omenire se va aduna în jurul ei pentru a se înfrupta din carnea Mielului jertfit pentru toţi.

după Silvano Fausti – Una communità legge il vangelo din Matteo
traducere: pr. Adrian Fabian BOTEA
revizuire text: pr. Titus Antoniu CHIFOR