JOI ÎN SĂPTĂMÂNA A V-A DIN POSTUL MARE – In 19, 38-42

Textul biblic
³⁸ După acestea, Iosíf din Arimateea, care era discipol al lui Isus, dar în ascuns, de frica iudeilor, i-a cerut lui Pilat să ia trupul lui Isus. Pilat i-a permis. Atunci, a venit şi a luat trupul lui Isus. ³⁹ A venit şi Nicodím, cel care fusese mai înainte la el noaptea, şi a adus un amestec de smirnă şi aloe, cam de o sută de litre. ⁴⁰ Ei au luat trupul lui Isus, l-au înfăşurat în giulgiuri, cu [uleiuri] aromate, după cum este [obiceiul de înmormântare] la evrei. ⁴¹ În locul unde fusese răstignit [Isus] era o grădină, iar în grădină era un mormânt nou, în care nu fusese pus nimeni niciodată. ⁴² Aşadar, pentru că era Ziua Pregătirii iudeilor, iar mormântul era aproape, l-au pus pe Isus acolo.

Meditație
Trupul lui Isus, protagonistul Evangheliei, este întruparea vizibilă a acelui Dumnezeu pe care nimeni nu l-a văzut vreodată. Acum că totul s-a împlinit, acest corp devine noul templu, nefăcut de mâini omenești: este darul de Sine pe care Dumnezeu ni-l face nouă tuturor. Mormântul – în care trupul Cuvântului întrupat întâlnește orice trup care sfârșește acolo – emană mirosul celor 33 de kg de smirnă și aloe: este camera nupțială, unde este Mirele, în cele din urmă se unește cu întreaga omenire, mireasa lui. Știm acum că pomul vieții și cămara iubirii sunt amândouă într-o grădină: este noua grădină, iar Grădina Raiului cea dintru începuturi devine doar o umbră a celor ce vor veni.

Între Vinerea Mare și Duminica Învierii se află Sâmbăta Mare, un timp al așteptării iubitoare, un timp în care ne pregătim pentru a ne bucura. În acest timp, după cum am văzut și ieri, are loc coborârea lui Cristos la iad, adică El intră în locul de separare extremă, în locul cel mai îndepărtat, de unde lipsește viața și bucuria lui Dumnezeu. Dar în acel loc intră Cel care ne-a iubit până la capăt și s-a dat pe Sine însuși pentru noi: în întunericul cel mai profund intră Împăratul luminii. Dacă Isus nu s-ar fi coborât în mormânt, ar fi rămas doar un model de urmat în timpul vieții, în schimb după ce a murit, trupul său a coborât la iad. Mormântul reprezintă pântecele „mamei pământ”, din care luăm ființă și în care ne întoarcem, în care acum a coborât Cuvântul vieții, cuvântul creator al lui Dumnezeu. A intrat trupul care a dat „sângele și apa” care fac să înflorească întreg pământul. Acest gest al lui Isus are o semnificație deosebită pentru noi și pentru viața noastră: în loc să ne fie frică de moarte și de momentul în care vom ajunge în mormânt, în loc să trăim toată viața noastră cu frica și angoasa de moarte, descoperim că sfârșitul vieții noastre va fi unul fericit, va fi momentul mult așteptat, va fi deplina comuniune cu Cel pe care îl iubim și care ne iubește și care și-a dat viața din iubire pentru noi.

Intrarea lui Isus în mormânt simbolizează faptul că Isus vine în întâmpinarea fiecărui om pierdut, pentru ca toți să poată să-l întâlnească. Iar acest mormânt nu „miroase greu” ca și mormântul lui Lazăr, ci este plin de parfum, adică moartea este biruită, iar parfumul iubirii și al vieții ies din mormântul lui Isus și inundă întreg pământul. Iosif și Nicodim luându-l pe Isus în brațele lor pentru a-l așeza în mormânt, îl primesc de fapt în viața lor, în inima lor. Mormântul așadar simbolizează inima lor, și de asemenea inima tuturor acelor care după ei îl vor primi pe Cristos în viața lor, iar această inimă va deveni „camera nupțială”, „camera de nuntă”, unde are loc întâlnirea dintre om și Dumnezeu.

Grădina unde se afla mormântul ne duce cu gândul la Grădina Edenului, care potrivit tradiției s-ar fi aflat în locul unde Isus a fost răstignit. La poalele Calvarului se spune că ar fi fost îngropat Adam, acela fiind mormântul primului om și al fiecărui om. În acest loc care a fost transformat de om prin păcat în moarte, Dumnezeu aduce din nou pomul vieții, adică crucea lui Cristos, iubirea care învinge moartea și care face să înflorească întreaga grădină. Iar grădina înflorește tocmai pentru că trupul lui Cristos se coboară la iad, în abisurile cele mai întunecate ale omului și le umple de viață și de lumină, le însuflețește cu sângele și Spiritul său. Trupul Său este grăuntele care „aruncat” sub pământ va aduce roadă multă. Este un mormântul nou în care nu a mai fost pus nimeni, iar Isus este primul care va intra în el. Mormântul e nou, la fel cum nouă a fost moartea Sa și modul Său de a trăi și de a muri. Isus a trăit ca și Fiu al lui Dumnezeu așa cum ar trebui să trăiască orice om și ne-a deschis această nouă cale pe care suntem chemați să o parcurgem și noi. De aceea, pentru orice creștin moartea nu mai trebuie să semnifice un moment de groază și suferință, ci momentul în care începe o viață nouă, momentul în care va avea loc întâlnirea misterioasă cu cel care este un „abis” de lumină și de iubire, momentul în care va avea loc întâlnirea mult așteptată cu Dumnezeu.

după Silvano Fausti – Una comunità legge il vangelo di Giovanni

traducere și adaptare: pr. Răzvan Iacob VASILE