Sfântul Iosif, în visul lui Dumnezeu pentru umanitate

Dragi frați și surori! Îi mulțumesc Domnului pentru a putea să celebrez această Sfânta Liturghie la începutul  ministerului meu petrin, în solemnitatea sărbătorii Sfântului Iosif, logodnicul Sfintei Fecioarei Maria și patron al Bisericii Universale; este o coincidență plină de sens, foarte bogată în semnificații, fiind totodată, onomastica predecesorului meu [Papa Emerit Benedict al XVI-lea]: spunea Papa Francisc la Sfântă Liturghie de început al pontificatului, pe 19 martie 2013. Un sfânt mult iubit de Succesorul lui Petru, pentru care Sfântul Iosif este „omul viselor”, cel „care știe să însoțească în tăcere”, „un om drept,  muncitor, smerit, îndrăgostit de Maria”, îmbrățișând misiunea care i-a fost propusă, deși părea imposibil de înțeles cu mintea umană. Iosif însoțește creșterea Fiului lui Dumnezeu, o însoțește pe Fecioara Maria în tot ceea presupune împlinirea Planului divin. În mod similar am putea spune, Sfântul Părinte îmbrățișa pe 13 martie 2013, cu aceeași ascultare a visului lui Dumnezeu pentru umanitate, misiunea de a fi Succesor la Scaunul lui Petru. Aceasta pentru că Papa Francisc mărturisește public afinitatea sa pentru acest sfânt:

„Vreau să vă împărtășesc și ceva personal. Am o mare iubire față de Sfântul Iosif, deoarece e un om puternic și tăcut. Pe masa mea de lucru am o imagine a Sfântului Iosif care doarme. Și în timp ce doarme are grijă de Biserică. Da! Poate să o facă! O știm! Când am o problemă, o dificultate, scriu un bilețel și îl pun sub imaginea Sfântului Iosif, ca să o viseze! Aceasta înseamnă: rugați-vă pentru această problemă” (Papa Francisc, vizita apostolică în Filipine ˗ Manila, 16 ianuarie 2015).

Pentru Papa Francisc, Sf. Iosif este omul care ne poate spune „atâtea lucruri, dar nu vorbește”, „omul ascuns”, omul tăcerii, cel „care are cea mai mare autoritate în acel moment al istoriei, dar nu lăsa să se vadă aceasta”. El este  „omul care nu vorbește, dar se supune, omul tandreții, omul capabil să-și îndeplinească făgăduințele pentru ca acestea să devină promisiuni ferme și sigure. Este omul care garantează stabilitatea Împărăției lui Dumnezeu, paternitatea lui Dumnezeu, filiația noastră ca fii ai Tatălui. Îmi place să mă gândesc la el în calitate de păzitor al slăbiciunilor noastre: Sf. Iosif este capabil să dea naștere din limite noastre umane atâtor lucruri frumoase”. Dar, această sarcină a primit-o în timpul unui vis: el este un om „capabil să viseze”, a observat Papa Francisc, de aceea este și „custode al visului lui Dumnezeu, acela „de a ne salva pe toți” din păcat, de a ne răscumpăra.

Sfântul Iosif „ne dă toată capacitatea de a visa, pentru că, atunci când visăm lucruri mari, lucruri frumoase, abordăm visul lui Dumnezeu, lucrurile pe care Dumnezeu le visează despre noi”: spunea Papa Francisc la început de Pontificat. Acest îndemn adresat deseori tinerilor ˗ de a visa, de a risca și a-și asuma responsabilități mărețe pentru visurile primite ˗ este un imbold pentru generațiile actuale. „V-ați întrebat vreodată de unde provin visurile voastre?”, îi întreabă Pontiful pe tineri.

Sfântul Iosif, a cărui sărbătoare o celebrăm pe 19 martie, „să ne dea tuturor fidelitatea la dreptate, care crește printr-o atitudine corectă, crește în tăcere și crește în sensibilitatea care este capabilă să-și păzească propriile slăbiciuni și ale altora”.

Nu în ultimul rând, Sfântul Iosif este protectorul familiilor, fiind cap al Sfintei Familii din Nazaret. Dar „cu cât respect, cu câtă delicatețe la vorbă trebuie să să-și fi impus Sfântul Patriarh voința sa în fața lui Isus și a Mariei? ˗ scrie abatele Berlioux în Luna Sfântului Iosif ˗ Poruncile lui erau pline de simplitate, de smerenie, de blândețe”. Împărțit între smerenie și datoria pe care o avea de îndeplinit „el poruncea tremurând”, spunea filosoful Origene, adică „ceea ce poruncea el altora, mai întâi executa el însuși și astfel pilda lui avea o mai mare influență decât vorbele lui”.

***

Modelul Sfântului Iosif, logodnic al Sfintei fecioare și tăcut protector al lui Isus, i-a inspirat pe mulți Suverani Pontifi, fapt confirmat și de o sinteză publicată pe 19 martie a.c. de Vatican News. Sfântul Papa Ioan Paul al II-lea, spre exemplu scria în Exortația apostolică Redemptoris Custos că „Sfântul Iosif, așa cum a avut grijă de Maria și s-a dedicat cu bucurie angajamentului față de educația Pruncului Isus, tot astfel păstrează și protejează trupul său mistic, Biserica, căreia Sfânta Fecioară îi este model și figură reprezentativă”. Prin misiunea sa, spunea Sfântul Papă, el conferă totodată familiei creștine „grația carismei castității și darul căsătoriei ca Taină”.

Papa Emerit Benedict al XVI-lea, care îi poartă numele ca laic ˗ Joseph Alois Ratzinger ˗ a ținut ca Sfântul Iosif să fie inclus în rugăciunile euharistice II, III și IV ale Liturghierului romano-catolic. Fericitul Papă Paul al VI-lea, deși nu-i purta numele, celebra an de an Sfânta Liturghie pe 19 martie, în solemnitatea Sfântului Iosif, creionând de fiecare dată un portret a omului „poate timid”, dar înzestrat cu „o măreție supraumană  încântătoare” precum cea a Sfântului Iosif. Predecesorul său, Sfântul Papă Ioan al XXIII-lea se spune că a dorit să ia însăși numele de „Iosif” ca Papă. Devoțiunea sa pentru acest „protector excelent, însoțitor și exemplu” s-a regăsit în scrisoarea apostolică dedicată Patronului Bisericii Universale, cum a fost numit de Pius al IX-lea, emisă pe 19 martie 1961, încredințând Sfântului Iosif bunul mers al lucrărilor Conciliului Vatican al II-lea, anunțat de el pe 25 ianuarie 1959 (Cf. Osservatore Romano, 18/02/2019).

La rândul său, Papa Pius al XII-lea a instituit sărbătoarea Sf. Iosif Muncitorul, pe 1 mai, dând astfel o semnificație creștină Zilei Internaționale a Muncii. Nu în ultimul rând, Papa Sixtus al V-lea a stabilit la sfârșitul secolului al XV-lea sărbătoare Sfântului, pe 19 martie.

Această sărbătoare universală a fost propusă de teologul Jean Gerson în primii ani ai secolului al XV-lea, în contextul Conciliului din Constance, convins fiind că „Dumnezeu a stins în Iosif, soțul Mariei, toate înclinațiile rele ale inimii și rodul cel amar al păcatului strămoșesc, în chip irevocabil, prin legăturile dragostei celei mai înflăcărate”.

M. Caba