Este nevoie de mai mare umanitate în țara noastră, de mai mare unitate între creștini, de mai mare atenție față de cei marginalizați, precum și dorința unei mai strânse legături între generații, a subliniat într-un interviu pentru Vatican News – România, pr. Wilhelm Dancă, responsabil cu mass-media în Conferința Episcopilor din România pentru vizita Papei Francisc în țara noastră (31 mai-2 iunie 2019). La 100 de zile câte au mai rămas până la acest eveniment, pr. Wilhem Dancă, a vorbit despre inițiativele care se desfășoară începând de astăzi în pregătirea acestei vizite:

Vom avea 1 minut despre Papă și despre papalitate pe zi, timp de 100 de zile, care va fi difuzat înainte de buletinul știrilor principale de la Televiziunea Română și se vor parcurge etapele principale ale istoriei Bisericii sub călăuza papilor pe care Biserica i-a avut. O altă inițiativă importantă care urmează să se realizeze în aceste zile, a mai spus pr. Dancă, este organizarea unei expoziții cu fotografiile în mărime naturală ale persoanelor care au murit, care și-au dat viața pentru credință în timpul prigoanei comuniste. Această expoziție va fi vernisată puțin înainte de vizita Papei și intenționăm să o amenajăm și pe holurile Palatului Cotroceni, pe unde va trece Sfântul Părinte în primele momente ale prezenței Sanctității sale în Româniaˮ.

Prin această inițiativă, a continuat responsabilul cu mass media din partea Conferinței Episcopilor din România pentru vizita Papei Francisc, se dorește a fi transmis un mesaj important, faptul „că suferința comună ne-a unit într-o speranță comună, de a avea într-adevăr mai multă iubire între noi, cei care ne recunoaștem creștini. Și să cultivăm aceste relații de bună vecinătate în ciuda diferențelor dogmatice, liturgice sau lingvistice care există între noi”.

 O altă inițiativă importantă, a mai spus pr. Dancă este „publicarea unor monografii, biografii, despre viața Sfântului Părinte, despre apostolatul său, despre liniile principale ale pontificatului Papei Francisc. Vom pregăti din timp aceste cărți, traducem deja și încercăm să pregătim opinia publică în legătură cu evenimentul important care urmează să aibă loc”.

În interviul realizat de redacția română Vatican News în aceste zile, chiar în studioul „Karol Wojtyla” de la Radio Vatican, s-a amintit totodată că la două decenii de la vizita Papei Ioan Paul al II-lea în România, în 7-9 mai 1999 și vizita Papei Francisc „va lăsa cu siguranță o amprentă profundă în sufletele oamenilor care îl vor vedea, poate pentru prima și ultima oară în viața lor, având ocazia să stea foarte aproape de Sfântul Părinte, să îl salute, iar amintirea acestei vizite va fi unică pentru fiecare. Sigur, depinde de modul în care fiecare persoană se raportează la această vizită”, spune pr. Wilhelm Danc, subliniind faptul că „fiecare Papă își are carisma proprie, are mesaje cu accente specifice pontificatului său. Prin urmare, cele două vizite cred că nu trebuiesc apropiate în vedea diminuării mesajului lor, ci, eventual pentru a sublinia specificitatea fiecărei vizite și ecoul pe care aceste vizite îl pot lăsa în sufletul oamenilorˮ.

La final, întrebat de pr. Adrian Dancă, responsabil al redacției în limba română a surse oficiale Vatican News, care sunt trăsăturile prin care Papa Francisc va putea atinge inimile românilor și ale celor care vor urmări vizita sa în România, responsabilul cu mass-media pentru această vizită răspunde:

În primul rând, Papa Francisc are o sensibilitate aparte față de cei marginalizați, dați de o parte din societate, uitați și trebuie să recunoaștem că  și în societatea românească astfel de categorii de persoane încă există. El va avea cu siguranță un astfel de mesaj pentru aceste persoane, cu un impact aparte. Nu se poate cuantifica acum ce se va întâmpla, dar, cu siguranță, uitându-mă la nivelul de așteptare care există în rândul acestor persoane, Sfîntul Părinte le va atinge inima, sufletul și va transmite un cuvânt mângâietor pentru toate categoriile de persoane defavorizate și marginalizate în România. Printre acestea se află: persoanele în vârstă, persoanele bolnave, persoanele care nu se descurcă dpdv material, persoanele care nu au reușit în viață, nici în timpul regimului comunist nu au avut un destin victorios și nici în timpul societăților libere, deschize spre valori materiale și spirituale libere. Aceste persoane îl vor aștepta pe Sfântul Părinte pentru a primi acea «bulă de oxigen», acea rază de speranță pentru a merge mai departe pe drumul vieții lor”.

De asemene, a continuat responsabilul cu mass-media, este aproape sigur că „Sfântul Părinte are un îndemn aparte față de provocărilor actuale ale migrației, ale mișcărilor de populații dintr-o parte în alta a lumii. România a fost terenul unor astfeld e migrații. Avem în istoria noastră o mulțime de momente fundamentale ale migrației popoarelor vecine, dintr-o parte într-alta și din acest pct de vedere nu trebuie să uităm ceea ce am cules și am păstrat în urma acestei întâlniri cu alte popoare, cu alte culturi, cu alte religii; deschdierea către acest tip de întâlniri va fi cu siguranță promovată de Sfântul Părinte. Și va aduce multe roade. Va fi un mesaj către totți cei care au nevoie de o deschidere fașă de diversitate, fașă de alteritate, bine știind că identitatea noastră este întotdeauna rodul unui dialog cu diversitatea, cu celălalt. Apoi, sigur, rolul principal al Sfântului Părinte este acela de a ne întări în credință. Sfântul Părinte este urmașul Sfântului Petru, cel pe care, după întâlnirea determinantă cu Isus Cristos și după încercările prin care el a trecut, Isus l-a asigurat că va avea această putere, de a-i întări în credință pe frații săi, pentru că El se va ruga pentru dânsul. Bazați pe această rugăciune a Mântuitorului pentru Petru și pentru succesorii săi, credem că și Papa Francisc va veni în România și îi va întări pe frații săi în credință. Aceasta este finalitatea principală a vizitei Papei în România și, din acest puncte de vedere cu toții așteptăm un cuvânt de întărire și de mângâiere”.

Mai jos, puteți asculta mesajul integral realizat de Vatican News – Radio Vatican România: