„Duminica, 14 octombrie 2018, papa Francisc a prezidat în Piata San Pietro Sf. Liturghie si canonizarea papei Paul al VI-lea si a altor sase Fericiti, care ne arata izvoarele bucuriei: întâlnirea cu Isus si curajul de a risca totul pentru iubirea sa.
”Isus ne îndeamna astazi sa ne întoarcem la izvoarele bucuriei: întâlnirea cu El, alegerea curajoasa de a risca pentru a-l urma, gustul de a lasa ceva pentru a îmbratisa viata sa. Acesta este drumul pe care au mers Sfintii”. Cu aceste cuvinte, papa Francisc a încheiat omilia Sfintei Liturghii de la canonizarea papei Paul al VI-lea si a altor sase Fericiti, celebrata în Piata San Pietro duminica, 14 octombrie a.c., împreuna cu Parintii sinodali si cel putin saptezeci de mii de romani si pelerini din lumea întreaga.
Alaturi de Paul al VI-lea, Biserica i-a ridicat la cea mai înalta treapta a veneratiei crestine pe mons. Oscar Romero, episcop si martir, pe Francisc Spinelli si Vincentiu Romano, preoti, pe Maria Ecaterina Kasper si Nazaria Ignatia a Sfintei Tereza a lui Isus, calugarite, si pe tânarul laic Nuntiu Sulprizio. Patru dintre noii Sfinti sunt din Italia, unul este din San Salvador, unul din Germania si unul din Spania.
Puteti citi AICI o scurta biografie a noilor Sfinti, prezentata la Sf. Liturghie de cardinalul Angelo Becciu, prefectul Congregatiei pentru cauzele sfintilor, aflat la prima ceremonie de canonizare a mandatului sau.
Ritul sacru s-a desfasurat pe esplanada bazilicii San Pietro începând cu ora 10.15, unde soarele de toamna îsi revarsa lumina blânda asupra tapiseriilor cu noii Sfinti instalate pe fatada bazilicii. Dupa ritul canonizarii, celebrarea a continuat cu Liturgia cuvântului si Liturgia euharistica de la duminica a 28-a din timpul liturgic de peste an (ciclul duminical B). La omilia Sfintei Liturghii papa Francisc a ilustrat pe larg întâlnirea lui Isus cu tânarul care avea multe bogatii (Mc 10, 17-30). Înainte de binecuvântarea finala, papa a recitat rugaciunea ”Îngerului Domnului” în fata bazilicii petrine.
Va oferim aici în traducerea noastra de lucru omilia papei Francisc:
«Potrivit celei de-a doua Lecturi ”Cuvântul lui Dumnezeu este viu, plin de putere si ascutit” (Evr 4,12). Chiar asa este: Cuvântul luii Dumnezeu nu este doar un manunchi de adevaruri sau o poveste spirituala înaltatoare, nu, este un Cuvânt viu, care atinge viata, care o transforma. Acolo, Isus în persoana, El care este Cuvântul cel viu al lui Dumnezeu, vorbeste inimilor noastre.
Evanghelia, în mod special, ne invita la întâlnirea cu Domnul, dupa exemplul acelui ”om” care ”a alergat în întâmpinarea lui” (cf Mc 10,17). Ne putem identifica în acel om, al carui nume textul nu-l spune ca si cum ar sugera ca poate sa-l reprezinte pe fiecare dintre noi. El îl întreaba pe Isus cum sa aiba ”ca mostenire viata vesnica” (v. 17). Cere viata fara de sfârsit, viata în plinatate: cine dintre noi nu si-ar dori-o? Dar, sa observam, el o cere ca pe o mostenire pe care sa o aiba, ca pe un bun de obtinut, de cucerit prin puterile sale. Într-adevar, ca sa aiba acest bun a tinut poruncile înca din copilarie si ca sa-si atinga scopul este dispus sa tina alte porunci; de aceea, întreaba: ”Ce trebuie sa fac ca sa am?”
Raspunsul lui Isus îl ravaseste. Domnul îsi fixeaza privirea asupra lui si îl îndrageste (cf v. 21). Isus schimba perspectiva: de la poruncile tinute ca sa obtina recompense la iubirea gratuita si totala. Acel om vorbea în termeni de cerere si oferta, Isus îi propune o poveste de iubire. Îi cere sa treaca de la respectarea legilor la daruirea de sine, de la a face pentru sine la a fi cu El. Îi face o propunere de viata ”ascutita”: ”Vinde ceea ce ai si da saracilor […] si vino, urmeaza-ma!” (v. 21). Isus îti spune si tie: ”Vino, urmeaza-ma!” Vino: nu sta pe loc, pentru ca nu e îndeajuns sa nu faci nimic rau ca sa fii al lui Isus. Urmeaza-ma: sa mergi în urma lui Isus nu doar atunci când îti place, dar cauta-l zi dupa zi; nu te multumi sa tii poruncile, sa faci vreo pomana si sa spui vreo rugaciune: gaseste-l în El pe Dumnezeu care te iubeste întotdeauna, sensul vietii tale, puterea de a te darui.
Isus mai spune: ”Vinde ceea ce ai si da saracilor!” Domnul nu face teorii despre saracie si bogatie, dar merge drept la viata. Îti cere sa lasi ceea ce îngreuneaza inima, sa te golesti de bunuri ca sa-i faci loc lui, unicul bun. Nu poti sa-l urmezi cu adevarat pe Domnul când porti cu tine balastul lucrurilor. Pentru ca, daca inima este ticsita de bunuri, nu va fi loc pentru Domnul, care va deveni un lucru printre celelalte. De aceea bogatia este periculoasa si – spune Isus – face dificila chiar si mântuirea. Nu pentru ca Dumnezeu este sever, nu! Problema este în partea noastra: faptul ca avem prea multe, ca vrem prea multe ne sufoca inima si ne face incapabili de iubire. De aceea, Sfântul Paul aminteste ca ”iubirea de bani este radacina tuturor relelor” (1 Tm 6,10). O vedem: acolo unde în centru se pun banii nu este loc pentru Dumnezeu si nu este loc nici pentru om.
Isus este radical. El da totul si cere totul: da o iubire totala si cere o inima neîmpartita. Chiar astazi El se daruieste noua ca Pâine vie; putem sa-i dam în schimb firimituri? Lui, care s-a facut slujitorul nostru pâna la cruce pentru noi, nu-i putem raspunde doar cu respectarea vreunei porunci. Lui, care ne ofera viata vesnica, nu-i putem da vreo ramasita din timpul nostru. Isus nu se multumeste cu un ”procentaj de iubire”: nu-l putem iubi pâna la douazeci, cincizeci sau saizeci la suta. Ori totul ori nimic.
Dragi frati si surori, inima noastra este ca un magnet: se lasa atrasa de iubire, dar se poate lipi cu o singura parte si trebuie sa aleaga: ori îl va iubi pe Dumnezeu ori va iubi bogatia lumii (cf Mt 6,24); ori va trai ca sa iubeasca ori va trai pentru sine (cf Mc 8,35). Sa ne întrebam de ce parte stam. Sa ne întrebam la ce punct suntem în povestea noastra de iubire cu Dumnezeu. Ne multumim cu vreo porunca sau îl urmam pe Isus ca îndragostiti, cu adevarat dispusi sa lasam ceva pentru El? Isus ne întreaba pe fiecare dintre noi si pe noi toti ca Biserica pe cale: suntem o Biserica ce predica doar bune povete sau o Biserica-mireasa, care pentru Domnul ei se arunca în iubire? Îl urmam cu adevarat sau ne întoarcem pe urmele lumii, ca omul acela? În fine, ne este îndeajuns Isus sau cautam multe forme di siguranta ale lumii? Sa cerem harul de a sti sa lasam din iubire pentru Domnul: sa lasam bogatiile, nostalgia dupa roluri si putere, structurile care nu mai sunt adecvate cu vestirea Evangheliei, poverile care frâneaza misiunea, laturile care ne leaga de lume. Fara un salt înainte în iubire viata noastra si Biserica noastra se îmbolnavesc de ”auto-complacere egocentrica” (exort.ap. Evangelii gaudium, 95): cautam bucuria în placerile trecatoare, ne închidem în bârfele fara rost, ne acomodam la monotonia unei vieti crestine fara elan, unde un pic de narcisism acopera tristetea de a ramâne neîmpliniti.
Asa a fost pentru acel om care, spune Evanghelia, ”a plecat mâhnit” (v. 22). El se ancorase de porunci si de numeroasele sale bunuri, nu îsi daduse inima. Si, desi l-a întâlnit pe Isus si a primit privirea sa iubitoare, a plecat trist. Tristetea este dovada iubirii neîmplinite. Este semnul unei inimi lâncede. În schimb, o inima usurata de bunuri, care îl iubeste libera pe Domnul, raspândeste întotdeauna bucurie, acea bucurie de care astazi este mare nevoie. Sfântul papa Paul al VI-lea a scris: ”În chiar inima framântarilor lor contemporanii nostri au nevoie sa cunoasca bucuria, sa auda cântarea ei” (exort.ap. Gaudete in Domino, 1). Isus ne îndeamna astazi sa ne întoarcem la izvoarele bucuriei, care sunt întâlnirea cu El, alegerea curajoasa de a risca pentru a-l urma, gustul de a lasa ceva pentru a îmbratisa viata sa. Sfintii au mers pe acest drum.
A facut-o Paul al VI-lea, dupa exemplul apostolului de la care si-a luat numele. Asemenea lui, si-a daruit viata pentru Evanghelia lui Cristos, trecând noile frontiere si facându-se marturisitorul sau în vestire si în dialog, profet al unei Biserici extrovertite care îi vede pe cei de departe si se îngrijeste de cei saraci. Paul al VI-lea, chiar cu dificultati si în mijlocul neîntelegerilor, a dat marturie de o maniera pasionanta pentru frumusetea si bucuria de a-l urma pe Isus în întregime. Astazi ne îndeamna în continuare, împreuna cu Conciliul pentru care a fost timonier întelept, sa traim vocatia noastra comuna: vocatia universala la sfintenie. Nu la jumatati de masura, ci la sfintenie. Este frumos ca împreuna cu el si ceilalti sfinti si sfinte de astazi se afla si mons. Romero, care a lasat sigurantele lumii, chiar si siguranta personala, ca sa-si dea viata dupa Evanghelie, aproape de cei saraci si de oamenii sai, cu inima fascinata de Isus si de frati. Acelasi lucru se poate spune despre Francisc Spinelli, Vincentiu Romano, Maria Ecaterina Kasper, Nazaria Ignatia a Sfintei Tereza a lui Isus si chiar despre tânarul nostru din Abruzzo si Napoli, Nuntiu Sulprizio: sfântul tânar, curajos, smerit care a stiut sa-l întâlneasca pe Isus în suferinta, în tacere si în jertfa vietii sale. Toti acesti sfinti, în diferite contexte, au tradus prin viata lor Cuvântul de astazi, fara lâncezeala, fara calcule, cu ardoarea celui capabil de a risca si de a lasa. Frati si surori, Domnul sa ne ajute sa imitam exemplul lor».
Sursa: https://www.vaticannews.va
