„Într-o declaratie de la sfârsitul unei întâlniri cu usile închise pe tema libertatii religioase la ambasada americana de pe lânga Sfântul Scaun, Preafericitul Sviatoslav Sevciuc, capul Bisericii Greco-Catolice Ucrainene, a subliniat ca „este o realitate faptul ca razboiul din Ucraina a devenit un razboi tacut”. Întâlnirea a avut loc pe 14 iunie, fiind prima dintr-o serie de întâlniri dedicate libertatii religioase, gazduite de ambasada SUA din Roma.

Callista Gingrich, ambasadoarea americana la Sfântul Scaun, a condamnat puternic agresiunea rusa pe teritoriul ucrainean. „Faptele sunt pur si simplu socante. Astazi Rusia se numara printre tarile care violeaza în cel mai oribil mod libertatea religioasa si drepturile omului. Nu exista semn ca persecutarea pe care o conduce asupra minoritatilor religioase si asupra misionarilor straini va lua sfârsit. Si poate cel mai tulburator fapt e ca aceasta represiune nu este limitata de propriile granite.” Ambasadoarea a mai spus ca „au trecut patru ani de când Rusia a invadat estul Ucrainei si a ocupat si a încercat sa anexeze Crimeea”, subliniind ca „aceste actiuni nedrepte, lansate sub pretinsa ‘aparare a oamenilor vorbitori de limba rusa’, au fost în realitate dezastruoase pentru cei ce traiesc în aceste regiuni”.

Conducatorul celei mai mari Biserici Catolice rasaritene, Arhiepiscopul Major Sevciuc, a spus la întâlnire: „misiunea mea este sa fac auzita liderilor lumii de astazi vocea poporului ucrainean care sufera”. Prelatul a amintit problemele curente din tara sa, printre care expunerea a zeci de mii de copii la materiale explozive, riscul constant de atacuri aeriene, precum si poluarea apelor provocata de exploziile nucleare din epoca sovietica. „Foarte des”, a spus el, „viitorul natiunii noastre este discutat fara noi. Cred ca este o mare greseala si cred ca este important sa fim facuti parteneri la un astfel de proces.” Liderul greco-catolic vede în prezenta diplomatica a Sfântului Scaun în lume „o posibilitate speciala pentru a face cunoscuta istoria noastra, pentru a vorbi în numele poporului nostru”.

O alta tema atinsa a fost cea a nevoii de reconciliere religioasa în Ucraina. „Nu trebuie doar sa ne rugam pentru reconciliere: trebuie sa facem efectiv gesturi de reconciliere. Este crucial”, a spus el. A adaugat: „reconcilierea nu înseamna împacarea cu agresorul, nu înseamna împacarea cu minciuna sau cu stirile false”. Apoi a subliniat: „capelanii sunt în prima linie pentru a-i ajuta pe soldati sa se converteasca la iubire, nu la ura”, si a subliniat ca „procesul de dreptate si reconciliere ar trebui sa înceapa. Încercam sa încurajam acest proces, predicam iertarea chiar si a dusmanilor, si încercam sa împartasim experienta altor tari. Suntem convinsi ca dialogul poate vindeca ranile.”

Evident, un accent special a cazut pe nevoia dialogului ecumenic cu ortodocsii, care sunt profund divizati în aceasta tara, în special pe tema raportului dintre Ucraina si Rusia. În dezbatere au ajuns sa fie implicati Patriarhul de Moscova, Patriarhul ecumenic si presedintele tarii. „Dialogul ecumenic este crucial pentru Ucraina, deoarece Ucraina este multietnica si multireligioasa si exista si aceasta dureroasa situatie a diviziunii interne din Ortodoxie. Desigur exista un fel de competitie între Biserici, în special între cele ce se identifica drept ortodoxe; desigur exista un risc serios de instrumentalizare a Bisericii pe motive geopolitice; desigur sunt unele instante când chiar preoti ortodocsi au pus mâna pe arme împotriva armatei ucrainene; dar oricum, cred ca constiinta faptului ca pacea religioasa este un bun comun pentru noi toti este prevalenta acum.”

În tot acest context, prelatul a spus ca îsi mentine speranta. „Suntem crestini, ne încredem în providenta lui Dumnezeu. Doar Dumnezeu este stapânul pacii si nu exista pace fara dreptate”, a spus el la final. Ambasada americana de pe lânga Sfântul Scaun va co-organiza pe 25 iunie o conferinta despre libertatea religioasa, ce va fi gazduita de Universitatea Pontificala Sf. Cruce din Roma.
Sursa: https://www.catholica.ro