„CONGREGATIO DE CULTO DIVINO ET DISCIPLINA SACRAMENTORUM

Prot. nr. 10/18

DECRET

despre celebrarea

sfintei Fecioare Maria

Maica Bisericii

în Calendarul Roman General

Venerarea bucuroasa rezervata Mamei lui Dumnezeu de Biserica contemporana, în lumina reflectiei asupra misterului lui Cristos si asupra propriei sale naturi, nu putea sa uite acea figura de Femeie (cf. Gal 4,4), Fecioara Maria, care este Mama lui Cristos si în acelasi timp Mama a Bisericii.

Acest lucru era deja prezent într-un fel în simtirea ecleziala pornind de la cuvintele premonitoare ale sfântului Augustin si ale sfântului Leon cel Mare. De fapt, primul spune ca Maria este mama a madularelor lui Cristos, pentru ca a cooperat cu iubirea sa la renasterea credinciosilor în Biserica; dupa aceea celalalt, când spune ca nasterea Capului este si nasterea Trupului, arata ca Maria este în acelasi timp mama a lui Cristos, Fiu al lui Dumnezeu, si mama a madularelor trupului sau mistic, adica a Bisericii. Aceste consideratii deriva din maternitatea divina a Mariei si din unirea sa intima cu opera Rascumparatorului, culminata în ora crucii.

De fapt, Mama care statea lânga cruce (cf. In 19,25), a acceptat testamentul de iubire al Fiului sau si i-a primit pe toti oamenii, întruchipati de discipolul iubit, ca fii de regenerat la viata divina, devenind doica iubitoare a Bisericii pe care Cristos pe cruce, dându-l pe Duhul, a generat-o. La rândul sau, în discipolul iubit, Cristos i-a ales pe toti discipolii ca vicari ai iubirii sale fata de Mama, încredintând-o lor pentru ca ei, cu afect filial, s-o primeasca.

Calauza atenta a Bisericii care se nastea, Maria a început de aceea propria sa misiune materna deja în cenacol, rugându-se cu apostolii în asteptarea venirii Duhului Sfânt (cf. Fap 1,14). În aceasta simtire, în decursul secolelor, evlavia crestina a cinstit-o pe Maria cu titlurile, într-un fel echivalente, de Mama a discipolilor, a credinciosilor, a celor care cred, a tuturor celor care se renasc în Cristos precum si "Mama a Bisericii", asa cum apare în texte de autori spirituali si chiar din magisteriul lui Benedict al XIV-lea si Leon al XIII-lea.

Din asta rezulta clar pe ce fundament fericitul papa Paul al VI-lea, la 21 noiembrie 1964, la încheierea celei de-a treia Sesiuni a Conciliului al II-lea din Vatican, a declarat-o pe sfânta Fecioara Maria "Mama Bisericii, adica a întregului popor crestin, atât a credinciosilor cât si a pastorilor, care o numesc Mama preavrednica de iubire", si a stabilit ca "întregul popor crestin sa aduca tot mai multa cinste Mamei lui Dumnezeu cu acest nume foarte suav".

De aceea, Scaunul Apostolic, cu ocazia Anului Sfânt al Reconcilierii (1975), a propus o liturghie votiva în cinstea sfintei Maria Maica Bisericii, inserata dupa aceea în Liturghierul Roman; a dat si facultatea de a adauga invocatia acestui titlu în Litaniile Lauretane (1980) si a publicat alte formulare în culegerea de liturghii ale sfintei Fecioare Maria (1986); unor natiuni, dieceze si familii calugaresti care cereau asta, le-a acordat sa adauge aceasta celebrare în calendarul lor particular.

Suveranul Pontif Francisc, analizând cu atentie cât de mult promovarea acestei devotiuni poate sa favorizeze cresterea sentimentului matern al Bisericii în pastori, în calugari si în credinciosi, precum si a evlaviei mariane genuine, a stabilit ca aceasta comemorare a sfintei Fecioare Maria, Maica Bisericii, sa fie înscrisa în calendarul roman în lunea de dupa Rusalii si sa fie celebrata în fiecare an.

Aceasta celebrare ne va ajuta sa ne amintim ca viata crestina, pentru a creste, trebuie sa fie ancorata în misterul Crucii, în oferirea lui Cristos la ospatul euharistic, în Fecioara care ofera, Mama a Rascumparatorului si a celor rascumparati.

Aceasta comemorare va trebui sa apara deci în toate calendarele si cartile liturgice pentru celebrarea Liturghiei si a Liturgiei Orelor; respectivele texte liturgice sunt atasate la acest decret si traducerile lor, aprobate de Conferintele Episcopale, vor fi publicate dupa confirmarea acestui dicaster.

Acolo unde celebrarea sfintei Fecioare Maria, Maica Bisericii, conform dreptului particular aprobat, se celebreaza deja într-o zi diferita cu un grad liturgic mai înalt, si în viitor poate sa fie celebrata în acelasi mod.

În pofida oricarui lucru contrar.

Din sediul Congregatiei pentru Cultul Divin si Disciplina Sacramentelor, 11 februarie 2018, comemorarea sfintei Fecioare Maria de la Lourdes.

Cardinal Robert Sarah
prefect

Arthur Roche

arhiepiscop secretar

__________________

Comentariu la decret
al prefectului Congregatiei pentru Cultul Divin si Disciplina Sacramentelor

Comemorarea Mariei "Maica Bisericii"

Ca aplicare a deciziei papei Francisc, cu decretul din ziua de 11 februarie 2018, a o suta saizecea aniversare a primei aparitii a Fecioarei la Lourdes, Congregatia pentru Cultul Divin si Disciplina Sacramentelor a dispus înscrierea comemorarii "Sfintei Fecioare Maria Maica Bisericii" în Calendarul Roman General. În anexa la decret au fost publicate respectivele texte liturgice, în latina, pentru Liturghie, Oficiul Divin si Martirologiul Roman. Conferintele Episcopale se vor ocupa sa aprobe traducerea textelor care sunt de folos, si dupa confirmare, sa le publice în cartile liturgice din jurisdictia lor.

Motivul celebrarii este descris pe scurt chiar în decret, care aminteste de formarea veneratiei liturgice rezervate Mariei ca urmare a unei întelegeri mai bune a prezentei sale "în misterul lui Cristos si al Bisericii", asa cum a explicat capitolul al VIII-lea din Lumen gentium a Conciliului al II-lea din Vatican. De fapt, pe buna dreptate, promulgând aceasta constitutie conciliara, la 21 noiembrie 1964, fericitul Paul al VI-lea a voit sa recunoasca solemn Mariei titlul de "Maica Bisericii". Simtirea poporului crestin, în doua mii de ani de istorie, percepuse în diferite moduri legatura filiala care-i uneste strâns pe discipolii lui Cristos cu preasfânta sa Mama. Despre aceasta legatura da marturie explicita evanghelistul Ioan, prezentând testamentul lui Isus muribund pe cruce (cf. In 19,26-27). Dupa ce a încredintat-o pe Mama sa discipolilor si pe acestia Mamei, "stiind ca toate s-au împlinit", murind Isus "îsi da duhul" în vederea vietii Bisericii, trupul sau mistic: de fapt, "din coasta lui Cristos dormind pe Cruce s-a nascut sacramentul admirabil al întregii Biserici" (Sacrosanctum Concilium, nr. 5).

Apa si sângele care au curs din inima lui Cristos pe cruce, semn al totalitatii oferirii sale rascumparatoare, continua în mod sacramental sa dea viata Bisericii prin Botez si Euharistie. În aceasta minunata comuniune, de alimentat mereu între Rascumparator si rascumparati, Maria Preasfânta are misiunea materna de desfasurat. Aminteste asta textul evanghelic din In 19,25-34 indicat în liturghia de la noua comemorare, indicat deja – împreuna cu lecturile din Gen 3 si din Fap 1 – la liturghia votiva "de sancta Maria Ecclesiae Mater" aprobata de Congregatie pentru Cultul Divin în 1973, în vederea Anului Sfânt al Reconcilierii din 1975 (cf. Notitiae 1973, pag. 382-383).

Comemorarea liturgica a maternitatii ecleziale a Mariei gasise deci loc, printre liturghiile votive, în editio altera a Missale Romanum din 1975. Dupa aceea, în timpul pontificatului sfântului Ioan Paul al II-lea a existat posibilitatea, acordata Conferintelor Episcopale, de a adauga titlul de "Maica Bisericii" în Litaniile Lauretane (cf. Notitiae 1980, pag. 159); si cu ocazia anului marian, Congregatia pentru Cultul Divin a publicat alte formulare de liturghii votive sub titlul de Maria Mama si imagine a Bisericii în Collectio missarum de Beata Maria Virgine. A fost aprobata, în decursul anilor, si inserarea celebrarii "Maicii Bisericii" în calendarul propriu al unor tari, ca Polonia si Argentina, lunea dupa Rusalii; în alte date a fost înscrisa în locuri speciale precum bazilica "Sfântul Petru", unde a avut loc proclamarea titlului din partea lui Paul al VI-lea, precum si în propriile ordinelor si congregatiilor calugaresti.

Luând în considerare importanta misterului maternitatii spirituale a Mariei, care de la asteptarea Duhului la Rusalii (cf. Fap 1,14), n-a încetat niciodata sa se îngrijeasca matern de Biserica peregrina în timp, papa Francisc a stabilit ca, lunea dupa Rusalii, comemorarea Mariei Maica Bisericii este obligatorie pentru toata Biserica de rit roman. Este evidenta legatura dintre vitalitatea Bisericii de la Rusalii si grija materna a Mariei fata de ea. În textele de la Liturghie si de la Oficiu textul din Fap 1,12-14 lumineaza celebrarea liturgica, precum si Gen 3,9-15.20, citit în lumina tipologiei noii Eve, constituita "Mater omnium viventium" sub crucea Fiului Rascumparatorului lumii.

Auspiciul este ca aceasta celebrare, extinsa la toata Biserica, sa aminteasca tuturor discipolilor lui Cristos ca, daca vrem sa crestem si sa ne umplem de iubirea lui Dumnezeu, trebuie sa înradacinam viata noastra pe trei realitati: Crucea, Ostia si Fecioara – Crux, Hostia et Virgo. Acestea sunt cele trei mistere pe care Dumnezeu le-a daruit lumii pentru a structura, a fecunda, a sfinti viata noastra interioara si pentru a ne conduce spre Isus Cristos. Sunt trei mister de contemplat în tacere (R. Sarah, Forta tacerii, nr. 57).

Cardinal Robert Sarah

prefect al Congregatiei pentru Cultul Divin si Disciplina Sacramentelor

Traducere de pr. Mihai Patrascu

Sursa: http://www.ercis.ro