„
21 octombrie 1883 – 14 noiembrie 1947
„Nu-i de ajuns sa fii mare compozitor ca sa scrii muzica asta, trebuie sa fi fost ales ca instrument al lui Dumnezeu”.
Dinu Lipatti
Francisc Hubic, preot greco-catolic, canonic, profesor, compozitor si dirijor, este considerat unul dintre cei mai importanti creatori de muzica bisericeasca, o muzica ce vibreaza în cele mai tulburatoare acorduri în lauda adusa lui Dumnezeu.
Numele Parintelui Hubic este un nume cu rezonanta atât în tara, cât si dincolo de hotare. Este înscris „în Pantheonul artei românesti pe lânga compozitorii Chiriac, Muzicescu, Porumbescu, Vidu si altii” – un Bach al românilor. Este înscris si acolo, în Cer, unde, la Judecata dumnezeiasca, spun cei care l-au avut aproape, va auzi cuvintele: „Bine mi-ai cântat. Condu-mi cu iscusinta si cu râvna, de atâtea ori dovedita, unul din nenumaratele coruri ceresti. Fericit esti, caci ai fost ales si privit. În curtile casei Domnului vei locui si vei cânta”.
Francisc Hubic, personalitate de exceptie din zona noastra vestica, este preotul care, peste altarul la care slujea, a facut sa se astearna cântecul sau, cântec nascut din bogatul talent cu care a fost daruit.
În toamna aceasta, când se împlinesc 134 de ani de la nastere si 70 de ani de la stingerea din viata, sufletul ne îndeamna sa-i aducem omagiul si recunostinta noastra, pentru toate duminicile si sarbatorile când, în biserici, ne rugam în taina si vraja data de el cântului „Sfintei Liturghii”.
Parintele Francisc Hubic s-a nascut la Nyirabrany (Ungaria), în 1883, într-o familie a carui trecut poate fi gasit cu doua secole înainte, ca sa se piarda un timp si iar sa se regaseasca. Unul dintre strabuni, nobil, a cumparat o mosie în judetul Sabolciu, careia urmasii i-au adus pe rând înflorire sau decadere … Tatal sau, Ioan Hubic (1843-1930), a urmat primele patru clase de liceu la „Liceul Premonstratens” din Oradea (1856-1860), unde se remarca pasiunea pentru muzica, mai ales pentru vioara; la absolvirea celor patru clase, se face cunoscut prin concertele pe care le prezenta oradenilor, concertele erau asteptate, era „copilul rasfatat al unui public rafinat”. Tot în acel timp a intrat într-o formatie de muzica de camera ceha, cu care a cutreierat orasele din pusta maghiara. Ajuns la Praga, pentru talent si virtuozitate, l-a angajat, în formatia sa de elita, compozitorul si dirijorul Bedrich Smetana (1824-1884), autorul cunoscutei opere „Mireasa vânduta”. Cu Smetana a strabatut Europa, cântând la curtile marilor monarhi – Smetana la pian, Ioan Hubic, la vioara.
Situatia familiei l-a determinat sa se înapoieze acasa si, la Liceul „Samuil Vulcan”din Beius, si-a încheiat studiile. În 1869 s-a casatorit cu Iuliana Pop-Gal.
Francisc Hubic urmeaza scoala primara în comuna natala, Liceul „Samuil Vulcan” din Beius, centru spiritual si cultural, unde corurile elevilor erau la un nivel cu totul remarcabil. L-a avut profesor pe Ioan Busita, artist plastic si dirijorul Corului „Lyra”.
În 1904 îsi ia bacalaureatul si se înscrie la „Facultatea de Teologie” din Oradea, la terminarea careia va continua sa studieze „Literele si Filozofia” la „Universitatea Regala” din Budapesta, si tot în Capitala Ungariei, „Academia de Muzica” (inteligenta rara si talentul au facut sa încheie într-un an studiile pentru patru ani). Printre profesorii de mare valoare l-a avut pe Bartok Bela, dar toti l-au remarcat si, la absolvire, Mihailovics Odon, presedintele Comisiei pentru diploma de absolvire, l-a felicitat: „Te felicit! Ceea ce ai realizat dumneata sa stii ca se întâmpla foarte rar la noi”.
Prin literatura beletristica si filozofie, si-a format o cultura umanista de largi dimensiuni, dar si celelalte domeniile ale cunoasterii nu i-au ramas straine, cu deosebire limbile, stapânea latina si vorbea limbile de circulatie europeana.
În 7 ianuarie 1915 a fost hirotonit, s-a casatorit cu Eugenia Radu, întemeind o familie fericita. De-a lungul vietii, sotia i-a fost un puternic suport moral si spiritual.
Din 1912 pâna în 1924 a fost profesor la Liceul „Samuil Vulcan” din Beius, unde s-a remarcat prin munca asidua: a îmbogatit repertoriul corului cu piese din creatia româneasca: Muzicescu, Dumitru Georgescu-Kiriac, Iacob Muresianu , Gheorghe Dima, Ion Vidu si din muzica universala: Johannes Brahms, C.Weber si Franz Schubert.
În 1924 a fost transferat la Oradea, profesor la „Academia Teologica”. Daca din etapa Beius se retine profesorul si dirijorul, Oradea aduce în fata compozitorul. Viata culturala oradeana va fi marcata de prezenta Parintelui profesor-canonic Francisc Hubic.
Pe lânga ce daruia necontenit Oradiei, a dorit mai mult, a încercat mai mult, în 1925 a intentionat sa înfiinteze o scoala superioara de muzica, nu s-a reusit însa decât peste ani, în 1945, sa se întemeieze „Conservatorul de Muzica si Arta Dramatica”, care a functionat cu „Scoala de Arte Frumoase”, devenind „Scoala Populara de Arta”, iar, din 1990, „Scoala de Arte Francisc Hubic”.
Din opera Parintelui Francisc Hubic notam câteva compozitii: „Liturghii pentru voci mixte” (1912), „Liturghia pentru voci barbatesti în stil oriental”, „Coruri mixte”, „Vecernia pentru voci mixte”, „Niceta” – piesa ocazionala dramatica, „Imnuri nationale pentru voci mixte si orchestra”, „Imnul Centenarului Scolilor din Beius”, „Psalmi pentru cor mixt”, „Liturghii pentru cor mixt cu orchestra”.
Pentru Biserica noastra a înfiintat Corul „Unirea”, cu orchestra, întotdeauna în Catedrala „Sfântul Nicolae” din Oradea, cu raspunsuri la Sfânta Liturghie. Canonicul Ioan Georgescu îl evoca: „Parca era un zeu al vânturilor, un alt El, care, cu magica lui bagheta era în stare sa dezlantuiasca adevarate vijelii de sunete”.
Corul „Unirea” a concertat la Oradea, în tot Ardealul si în Europa: la Budapesta, Venetia, Florenta, Assisi, Padova si Roma. În Anul Sfânt 1933, la 3 octombrie, Parintele Hubic si corul sau au fost primiti de Papa Pius al XI-lea, în „Sala Ducati”. Papei i-au cântat compozitia personala „Tu esti Petru!” si alte compozitii si concertul s-a încheiat cu „La multi ani!”. Papa, impresionat si profund fericit le-a spus: „V-am înteles si pe voi, bunul Dumnezeu sa va tina. La multi ani!” Si a continuat „M-am simtit ca în Rai”.
În tara, Regele Carol I si Regele Ferdinand i-au recunoscut valoarea, i-au acordat „Diplome”, iar Regele Mihai I l-a distins cu „Ordinul Coroana României” – cu grad de ofiter.
Au venit apoi chemarile Universitatilor din Bucuresti si Cluj, pentru catedre ademenitoare si de prestigiu. Parintele, deosebit de modest, le-a refuzat, asa cum au facut înaintea sa Timotei Cipariu si George Baritiu, spunând: „Daca plecam noi, cine mai ramâne acasa?”.
Si „Acasa”, compozitorul, dirijorul si profesorul nu stia de un timp al sau, „Acasa” era Biserica Greco-Catolica …
Ca Blajul care a dat ritului slavon un specific particular, a creat un „al nostru”, Parintele Francisc Hubic îmbina melodia rasariteana cu cea apuseana, reusind sa puna noi pietre de temelii în muzica religioasa (la Blaj, deschizatori de astfel de drum au fost Iacob Muresianu si Celestin Cherebetiu).
Despre arta compozitionala a lui Hubic, compozitorul Dumitru Georgescu-Kiriac spune: „Ai facut un pas urias înainte fata de tot ce s-a scris pâna acum în genul acesta. Aceasta Liturghie (cea din 1912) se caracterizeaza prin avântul si plasticitatea expresiei, concordanta ideii din text cu muzica acoperindu-se armonios prin ruperea cu formele amortite si anemice vechi si prin variatiuni marcante”.
„Acasa”, credinciosii simt frumusetea muzicii noi create de Parintele Canonic, rugaciunea lor capata nebanuite înaltimi, si chiar daca nu stiu sa mânuiasca cuvintele asemenea criticilor din domeniu, o spun. Astfel, în „Vestitorul” nr.10, 15 mai 1932, apare articolul „O noua compozitie a maestrului Hubic”, articol din care aflam ca: „În Duminica Tomei, „Corul teologilor” a executat noua compozitie „Raspunsuri la Sfânta Liturghie de parintele Francisc Hubic. A fost o placuta surpriza a auzi un cor barbatesc bun si o lucrare asa de mareata ca cea executata Duminica, mai ales ca ea reprezinta un nou gen de compozitie prin faptul ca corul este acompaniat de orchestra simfonica. Nu se poate îndeajuns aprecia munca uriasa ce depune maestrul Hubic pe terenul muzical, geniul sau de compozitor. La dezvoltarea muzicii bisericesti nu mai corespund coralele simple cum sunt ale lui Muzicescu si Dima. Hubic a creat o lucrare sub toate raporturile actului de armonizare si de orchestrare – se pretinde a fi ceva nou, ceva ce vrea sa rupa legaturile cu simplitatea muzicii trecutului”.
Si noi, cei de astazi, am dori sa nu se risipeasca aceste cântece liturgice cu orchestra, sa mai rasune acest cânt în Catedrala „Sfântul Nicolae”.Ar fi, poate, cel mai frumos omagiu ce l-am aduce Parintelui Hubic.
Viata Parintelui Hubic a fost o necontenita daruire a Bucuriei: în Biserica, în societate si în familie. Parintele era de rara modestie si delicatete, trasaturi sufletesti, astazi, aproape uitate. În razboi (1944), în refugiul spre Blaj, povesteste una dintre nepoate, desi nu mai era tânar, mergea pe jos, pe lânga caruta unde erau sotia si copiii, pe care îi proteja. La Brad, sub bombardament, a ajutat multimea de raniti, ignorând pericolul.
La Blaj, un scurt timp, a fost profesor la „Institutul Recunostintei” si , împreuna cu profesorul Sigismund Toduta de Liceul „Sfântul Vasile”, au organizat un cor mixt, care a fost invitat sa prezinte un spectacol la Radio-Bucuresti, spectacol transmis în tara si în lume.
O viata cuprinsa în putine cuvinte … O viata?! Preotul si artistul Francisc Hubic vazut din afara … La ceea ce credem ca nu atingem, la taina minunata a sufletului, la ceea ce nu a ajuns cuvânt, ajungem ascultându-i cântul … Si înca o cale: pentru teologii de la „Academia Teologica” din Oradea, care l-au avut profesor, Parintele Francisc Hubic era una din cele mai frumoase personalitati, atragea prin credinta sa, prin spiritul sau limpede, echilibrat, prin cunostintele vaste, prin munca ordonata, prin farmecul personal, prin modestia fireasca a preotului. Au dus cu ei în parohii „un model” de preot, au dus cu ei melodiile ceresti pe care le-au cântat în Catedrala din Oradea …
Daca astazi îi aducem Parintelui Francisc Hubic omagiul, recunostinta si rugaciunea noastra, o aducem si din partea acelor preoti care nu mai sunt, dar care l-au iubit, l-au respectat si l-au urmat. Si unul dintre ei a fost chiar tatal meu …
