„Doamne nu sunt vrednic să intri sub acoperământul meu, ci spune numai un cuvânt şi se va tămădui servul tău” (Mt. 8; 8), aşa începea cuvântul de învăţătură, în cea de-a patra duminică după Rusalii, la Liturghia celebrată de Preasfinţitul Virgil, în Catedrala Episcopală.
„Rugăciunea unui sutaş care continuă să răsune peste veacuri în piepturile tuturor acelora ce ajung la credinţă cu conştiinţa că fără Dumnezeu, în viaţa noastră, totul este deşertăciune. O credinţă bazată pe umilinţă şi mai apoi pe încrederea că suntem ai Lui, doar astfel rugăciunile noastre pot transforma imposibilul în posibil. O umilinţă care te face să-ţi vezi limitele, să te descoperi în calităţi şi defecte, însă o umilinţă care te face să-ţi pui încrederea, nu în tine, ci în Celălalt, umilinţă ce alimentează tot mai mult dorinţa noastră spre infinit, spre Viaţă.
La această credinţă au ajuns Fericiţii Episcopi Martiri ai bisericii noastre care în momentele de cumpănă, printr-un strigăt unanim, s-au confirmat pe ei şi întregul popor fidel adevărului, zicând: „Credinţa noastră este viaţa noastră”, iar noi, cei de azi, cu mai multă încredere ne ancorăm în rădăcinile ferme ale acestei Bisericii.
Rugăciunea sutaşului a fost şoptită în inimi de toţi cei prezenţi, un murmur încrezător ce creşte sub focul Spiritului până la maturitatea credinţei, atunci când vindecarea noastră îl face pe Domnul să se minuneze şi să spună: „Mergi, fie ţie după credinţa ta” (Mt. 8; 13).”
În această atmosferă de sărbătoare şi de rugăciune a păşit şi Sofia, fetiţa de zece ani, care gusta pentru prima dată iertarea lui Dumnezeu prin sacramentul spovedaniei şi mai apoi participarea sa la Nunta Mirelui, la ospăţul cel bogat al vieţii divine prin Sfânta Împărtăşanie.
Sub ocrotirea maternă a Sfintei Fecioare, Preasfinţia Sa Episcopul Virgil a invocat darul statorniciei în credinţă pentru cei prezenţi dar şi pentru toţi aceia ce-L caută pe Domnul cu inimă curată.
