„În perioada 29 septembrie -2 octombrie s-a desfasurat în Canada, orasul Victoriaville, colocviul cu tema: „Inspirati de Spiritul Sfânt, sa construim biserica împreuna, o colaborare între miscari / asociatii, parohii si dieceza”.
În prima zi au avut loc discursuri si interventii pe aceasta tema: Profesorul Dr. Gilles Routhier – Decanul Facultatii de Teologie si Stiinte Religioase din cadrul Universitatii Laval din Quebec a vorbit despre Biserica – ca un tot unitar, în care fiecare asociatie / miscare îsi are locul, si ca trebuie sa existe o colaborare strânsa între acestea – parohii si Dieceza. Domnul Gerard Testard – membru al Consiliului Miscarii Împreuna pentru Europa si fondator al Asociatiei Efesia a vorbit despre carisma, si faptul ca aceasta este un dar al lui Dumnezeu pentru noi.
Interventii legate de aceasta tema au avut si Preasfintiile lor Michel Santier – episcop al Diecezei de Creteil si Andre Gazaille – Episcop al Diecezei de Nicolet.
A doua zi a avut loc Sarbatoarea Asociatiei Zileos. La acesta au fost invitati sa ia parte toti formatorii, animatorii si tinerii care participa la activitatile asociatiei. Au participat tineri din Diecezele Montreal, Quebec, Nicolet, Trois Riviere, Sherbrooke (Canada), Dieceza de Creteil (Franta) si Eparhia Greco-Catolica de Oradea (acestia ni s-au alaturat printr-o videoconferinta).
Colaborarea între Eparhia Greco-Catolica de Oradea si membrii fondatori ai acestei Asociatii: Patrick si Beatrice Francois, au început în anul 2005, dar sub o alta denumire si anume Fondacio. Colaborarea noastra continua si se dezvolta, dar sub o alta denumire si anume Asociatia Zileos, care are ca finalitate trezirea, initierea în credinta crestina, formarea si organizarea tinerilor. Se adreseaza în special tinerilor între 11 si 25 de ani care afirma ca sunt în cautarea lui Dumnezeu sau nu-L cunosc pe Dumnezeu, care sunt departe de Biserica si de credinta crestina.
În cadrul Liceului Greco Catolic „Iuliu Maniu”, exista un grup de tineri, care sunt dornici sa faca parte din aceasta asociatie Zileos, si participa în mod activ la acest proiect formativ. Multumim pe acesta cale preotilor care si-au adus aportul în formarea si însotirea spirituala a tinerilor din acest grup si anume parintelui Alexandru Dragos si parintelui Cristian Tiselita.