„Istoricul român, Nicolae Iorga, aflându-se în foarte bune relatii cu Parintii Asumptionisti de la Constantinopol, i-a invitat sa se instaleze în România, la Bucuresti, unde au deschis Institutul Francez de Studii Bizantine, iar revista Echos d'Orient a devenit Revue des etudes byzantines.
Asumptionistii erau deja în România, la Blaj si Beius, înca din 1923, unde au sosit la invitatia Monseniorului Traian Valeriu Frentiu, episcopul greco-catolic de Oradea. Ei se ocupau cu formarea spirituala si umana a tinerilor.
De asemenea, au fondat traditia pelerinajului la Carbunari, circa 3 kilometri de Blaj, dedicat Sfintei Fecioare Maria, Maica saracilor, si Casa Domnului, centru de formare umana si spirituala a viitorilor frati asumptionisti.
La Bucuresti, Parintii Asumptionisti au sosit în anul 1934, la invitatia Monseniorului Vasile Aftenie, episcop greco-catolic, pentru a contribui la formarea umana si spirituala a tinerilor. Au fondat o comunitate, Comunitatea Sfântul Augustin, pe Str. Stirbei Voda, si o comunitate cu doua imobile pe Intrarea Christian Tell, la care s-a adaugat al treilea, Institutul francez de studii Bizantine. Totul a functionat bine la Bucuresti pâna în 1947, 21 noiembrie, când comunistii i-au expulzat pe Parintii francezi din România, iar fratii români au fost dispersati pe întreg teritoriul României, fie în rezidente fortate, fie în casele parintesti.
Dupa caderea zidului Berlinului, Parintii Asumptionisti deschid o noua comunitate la Margineni (circa 5 kilometri de Bacau), în 1991. Tineri din zona Moldovei sunt atrasi de carisma calugarilor augustiniei asumptionisti. Astfel mai multe generatii de novici traiesc timpul lor de formare initiala în aceasta manastire dupa care sunt trimisi, pentru formarea teologica, spirituala si umana, în diferite comunitati din Franta, Italia, Anglia sau Canada.
În 2010, Parintii Augustinieni Asumptionisti revin la Bucuresti si fondeaza, în vechea cladire restaurata, Centrul Sfintii Petru si Andrei: Biblioteca bizantina, Centru de conferinte si întâlniri crestine, Rezidenta interconfesionala pentru studenti.
Hramul manastirii este deci Sfintii Petru si Andrei, cei doi frati si în acelasi timp discipoli ai lui Cristos: Sf. Petru, primul dintre Apostoli si patronul Bisericii Romei, si Sf. Andrei, primul chemat si patronul Bisericii României. Patronajul acestor doi sfinti Apostoli dau dealtfel sens misiunii noastre: a favoriza întâlnirea, prin orice mijloc, academic sau spiritual, între traditia crestina orientala si traditia crestina occidentala.
Biblioteca, de nivel universitar, permite cercetatorilor sa aprofundeze bazele crestinismului nedespartit pâna în secolul al XI-lea, 1054, când Biserica se bucura pe deplin de cele patru apelative: Una, Sfânta, Catolica si Apostolica. Centrul de întâlniri crestine permite crestinilor, de diferite traditii, sa aiba un spatiu de dialog si de împartasire spre îmbogatirea si cresterea spirituala a tuturor.
Rezidenta interconfesionala pentru studenti ofera un spatiu de convietiuire, de rugaciune si de împartasire tinerilor provenind din diferite traditii crestine, care se afla la studii în diferite facultati din Bucuresti.
Parintii Augustinieni Asumptionisti, în România, mai au o singura casa la Margineni, Bacau, dupa ce în septembrie 2012 au închis comunitatea din Blaj, dupa mai bine de 80 de prezenta. Deviza noastra, Adveniat Regnum Tuum, ne motiveaza în apostolatul nostru si credem ca Duhul Sfânt va sti sa insufle tineri care, într-un sentiment de generozitate si credinta, vor accepta sa-si puna pasii pe urmele lui Cristos, raspunzând invitatiei pe care Mântuitorul o adreseaza astazi, precum odinioara apostolilor, Urmeaza-ma.
Congregatie: Parintii Augustinieni Asumptionisti
Hram: Sfintii Petru si Andrei
Locatie: Intrarea G-ral Christian Tell, nr. 18B, 010386, sect. 1, Bucuresti
Mail: aabucuresti@gmail.com
Web: www.centrulpetrusiandrei.ro
Nr. de calugari: 4
Despre congregatie
"Parintii Augustinieni Asumptionisti", este o Congregatie apostolica de drept pontifical fondata în anul 1845 de Venerabilul Parinte Emmanuel d'Alzon, vicar episcopal al diecezei de Nîmes, Sudul Frantei. Lucrând cu tinerii într-un liceu din Nîmes, Pr. d'Alzon a descoperit ca exista mult potential intelectual la tinerii da la tara sau provenind din familii nevoiase, însa din cauza lipsei financiare nu puteau sa-si continuie studiile mai departe.
Atunci a adunat în jurul lui un mic grup de barbati, cinci la numar, plini de zel apostolic, si a fondat scoli în care copiii si tinerii cu dificultati economice sa poata continua studiile. Asa a luat nastere primul nucleu al Parintilor Augustinieni Asumptionisti. În ziua de Craciun a anului 1845, Congregatia este fondata, iar primul ei Superior General, Pr. Emmanuel d'Alzon, îi da ca Regula de viata Regula Sfântului Augustin. Carisma noii Congregatii se va contura în jurul trilogiei: a-l iubi pe Cristos si ceea ce el a iubit mai mult, Sfânta Fecioara Maria, Mama sa, si Sfânta Biserica, Mireasa sa. Pentru realizarea misiunii, Pr. d'Alzon a dat Congregatiei trei axe apostolice: social, doctrinal si ecumenic, în care fiecare sa se poata regasi în scopul Venirii Împaratiei lui Dumnezeu, Adveniat Regnum Tuum, în noi si în jurul nostru.
Congregatia a cunoscut o dezvoltare foarte rapida, fiindca raspundea unei necesitati a momentului în societatea franceza a secolului al XIX-lea. Înca de la începuturi, fondatorul a inspirat calugarilor sai dragostea fata de Roma, el însusi militând pentru cristalizarea dogmei "infaibilitatii" papale, definita la Conciliul Vatican I, în 1869-1870.
În 1895 Parintii Asumptionisti fondeaza la Constantinopol Institutul de Studii Bizantine si revista stiintifica Echos d'Orient. Totul a functionat foarte bine pâna în 1936, când Institutul a trebuit sa se retraga din Istanbul( fostul Constantinopol).
Sursa: http://www.plecatdeacasa.net