Comunitatea greco-catolică din Haieu – Băile „1 Mai” a celebrat pe 31 mai a.c., sărbătoarea Rusaliilor, momentul în care Spiritul Sfânt s-a coborât asupra Apostolilor, întărind Biserica în misiunea sa de a vesti Evanghelia. În semn de comuniune dar șo diversitate, au fost prezenți aici oaspeți din Iași, Timișoara și alte părți ale țării.
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost celebrată de pr. prof. Ioan Fărcaș, din Blaj, împreună cu preotul locului, pr. Ștefan Madarasi, și un sobor de preoți. La frumusețea celebrării au contribuit tinerii seminariști ai Centrului „Don Orione din Iași” însoțiți de Pr. Andrei Lorenț, Pr. Cristian Andrieș și Fratele Mihai Bălteanu, și membrii Corului „Harmonia Christi” din Timișoara, coordonați de profesorul Iustin Călin, care, prin cântările lor, au însoțit rugăciunea comunității și au dat un plus de solemnitate sărbătorii.
În cadrul Sfintei Liturghii, un tânăr din comunitate a primit Sacramentul Sfântului Mir, iar doi copii ai parohiei au primit Prima Sfântă Împărtășanie Solemnă, trăind un moment important pe drumul lor de credință. Alături de familiile lor și de întreaga comunitate, aceștia au participat la o celebrare care a evidențiat frumusețea și bogăția vieții sacramentale a Bisericii.
Sărbătoarea, pregătită în colaborare cu părintele Francisc Lăcătuș, directorul Centrului Don Orione din Oradea a făcut posibilă organizarea unui program spiritual bogat și a oferit comunității ocazia de a trăi mai intens sărbătoarea Coborârii Spiritului Sfânt.
Duminica Rusaliilor s-a încheiat prin celebrarea Vecerniei Plecării Genunchilor și a Adorației Euharistice pregătite de doamna Diana Mocan, credinciosă a parohiei. Împreună cu seminariștii Centrului „Don Orione” din Iași și cu membrii Corului „Harmonia Christi”, credincioșii s-au adunat din nou în rugăciune pentru a invoca darurile Spiritului Sfânt asupra comunității, a familiilor și a întregii Biserici. Momentele de adorație și rugăciune au oferit participanților prilejul unei întâlniri personale cu Cristos prezent în Sfânta Euharistie. Cântul, textele liturgice și timpul petrecut în tăcere înaintea Preasfântului Sacrament au creat cadrul unei reflecții profunde asupra chemării fiecărui creștin de a fi martor al Evangheliei în lumea de astăzi.
La finalul zilei, comunitatea a înălțat aceeași rugăciune: „Vino, Spirite Sfinte! Reînnoiește-ne, călăuzește-ne și fă-ne martori ai iubirii lui Cristos în lume!”. Cu această invocație în inimă, credincioșii au încheiat sărbătoarea Rusaliilor, încredințându-și viața și activitatea ocrotirii și călăuzirii Spiritului Sfânt.
Parohia Greco-Catolică Haieu – Băile „1 Mai”






















