„Preafericirea Voastra, Cardinal Lucian,
Excelenta Voastra Arhiepiscop Miguel Maury Buendia, Nuntiu Apostolic în România,
Preasfintiile Voastre membri ai Sinodului Episcopilor Bisericii Greco-Catolice din România,
Excelentele Voastre.
Distinse autoritati,
Cucernici Parinti, calugari, calugarite si seminaristi,
Dragi surori si frati întru Domnul!
1. ”Fiti milostivi, precum si Tatal vostru Cel din ceruri este milostiv”
Am ascultat lectura din Evanghelia dupa Luca, din asa-numita „cuvântare de pe câmpie “, în capitolul al saselea, care începe cu Fericirile si se termina cu cuvintele pe care le-am citat, si care par sa fie ca o pecete a întregului fragment. Prin urmare, atitudinea la care Isus ne cheamaeste mult mai profunda decât o simpla regula sau un comportament moral: înseamna „sa fim“ precum Tatal, sa fim în stare sa semanam în viata noastra de zi cu zi acea îndurare pe care o primimde la El mereu. Iar Dumnezeiasca Liturghie pe care o celebram este ca o usa deschisa, care ne face sa ne reîntoarcem la jertfa unica si definitiva a lui Cristos, El care îsi da viata pe cruce pentru noi, si care îi este restituita de Tatal în dimineata Pastilor. Daca noi însine nu ne dam seama de acest dar al harului pe care îl primim, credinta noastra nu va fi decât o respectarea unei religiozitati exterioare, dar care nu ajunge sa ne atinga inima, asa cum Isus vrea sa fie cu fiecare dintre noi. Evanghelia ne ofera câteva exemple concrete de îndurare pe care putem sa o manifestam unii fata de altii: sa fim în stare sa facem bine celor care ne voiesc raul, sa daruim în mod gratuit fara a astepta vreo recompensa, pâna chiar sa îi „iubim pe dusmanii nostri”. Simtim toata frumusetea si provocarea acestei chemari a Domnului, însa uneori, putem sa o recunoastem cu sinceritate, poate ca ne încearcacâte un sentiment de revolta: de ce sa iubim în acest fel, de ce trebuie sa ne facem mici, lasând cel putin aparent loc celor care comit raul si practica nedreptatea si coruptia? Domnul nu vrea sa fim un popor resemnat în fata raului si al raspândirii acestuia în lume, prin minciuni si diferite forme de violenta; cu toate acestea, ne cere mai întâi sa meditam la cuvintele Evangheliei de astazicontemplându-L pe El rastignit. De pe lemnul crucii, El si-a iubit dusmanii, i-a iertat pe persecutori, a daruit viata celor care nu o meritau. Dar exista ceva mai mult: El a facut din viata Sa un dar desavârsit, o totala abandonare încredintându-se Tatalui si vointeiSale, pentru ca noi sa primim viata si iertarea pacatelor. Lumea nu este schimbata si nici nu este mântuita prin proiectele sau prin propunerile de buna credinta ale noastre ale oamenilor, ci a fost rascumparata în Cristos. Noi dorim sa ne sprijinim Da-ul zilnic rostit catre Dumnezeu, de Da-ul Sau ce ne este descoperit în Cristos, dorim ca fidelitatea noastra fata de El si fata de fratii nostri sa fie reflectarea planului sau mântuitor de a ne iubi pâna la sfârsit. Faptele noastre, lucrarile noastre individuale si comunitarede dragoste, sa fie o reflectare a luminii pascale, si precum steaua care i-a calauzit pe magii veniti de departe, tot astfel sa îi faca si pe cei necredinciosi sa recunoasca prezenta Cuvântului facut trup. Sa nu ni se para prea ridicata aceasta chemare, fiindca nu facem decât sa repetam ??cuvintele din prima lectura: „Îti este de ajuns harul Meu, caci puterea Mea se desavârseste în slabiciune”.
2. De aceasta „slabiciune plina de har“ este în mod deosebit martor viu Biserica Greco-Catolica din România, începând cu Capul si Parintele ei, iubitul Cardinal Lucian: ca si pentru multi altii, credinta sa în Dumnezeu si fidelitatea fata de comuniunea cu Urmasul lui Petru au fost puse la încercare, fiind ispitite sa fie acoperite de întunericul persecutiei si al închisorii, dar odata ce au trecut norii furtunii, au revenit la lumina si la stralucire. Totul este har, ne repeta episcopii care si-au dat viata în închisorile regimului comunist,iar noi ne încredintamrugaciunilor lorcu speranta ca vom auzi în curând numele lor rostite de Biserica, recunoscându-i vrednici de cinstea altarelor prin beatificare: le multumesc tuturor celor care lucreaza pentru aceasta recunoastere, dar mai presus de toate rugaciunea noastra plina de încredere îsi va aduce aportul decisiv. Tocmai când ma gaseam în Ucraina, în urma cu câteva luni, vizitând Biserica Greco-Catolica care Va este sora în persecutie si în martiriu sub regimul socialist ateu, am aflat din presadespre promulgarea unui document pontifical prin care Papa a introdus o noua posibilitate pentru începerea procesului de beatificare si de canonizare a unor credinciosi: si anume daruirea vietii. Sfântul Parinte scrie: „Este sigur ca jertfirea eroica a vietii, propusa si întarita de dragoste, exprima o imitare adevarata, deplina si exemplara a lui Cristos si, prin urmare, i se cuvine acea cinstire pe care comunitatea credinciosilor o acorda celor care au acceptat în mod voluntar martiriul sângelui, sau care au exercitat în grad eroic virtutile crestine”. Fiind acolo, dar si vizitând comunitatile voastre în aceste zile, sunt tot mai convins ca aceasta este principala cale de a ramânea fideli astazi mostenirii lasate noua de catre înaintasi si de maestrii nostri în credinta: nu este suficient sa privim la martiriul lor, sa îl facem cunoscut si sa fim mândri de acesta, ci este necesar ca pilda lor sa ne îndemne în a-L urma alaturi de ei pe Cristos. Chiar si astazi, si putem spune poate chiar mai mult astazi, lumea are nevoie de martori credibili, de tineri capabili sa faca alegeri curajoase pentru a se darui în consacrarea preoteasca, calugareasca, misionara sau de casatorie; de tineri casatoriti care se poata înfrunta cu curaj provocarile de zi cu zi ale vietii de casatorie, tinând seama de faptul ca suntsemne ale iubirii lui Dumnezeu în lume; de barbati si de femei care sa se daruiasca în sectoare precum educatia, politica, asistentacelor saraci, bolnavi, marginalizati, si care sa îsi traiasca zilnic si cu întelepciune daruirea de sine în vedereaunei societati mai umane, anticipând venirea cerurilor noi si a pamânturilor noi, unde se va salaslui dreptatea si pacea. Martirii nostri ne spun: „Daca esti al lui Cristos, traieste pentru El, daruieste-te Lui fara rezerve si El nu te va lasa singur”.
3.Va amintiti cuvintele pe care le-a rostit Sfântul Ioan Paul al II-lea la celebrarea Sfintei Liturghii de la Bucuresti pe 8 mai 1999. Din capitala, aceste cuvinte ajungeau prin gând si afectiune la acest iubit oras, Blajul, supranumit „Mica Roma” : „Gândul meu nu poate sa nu zboare spre Blaj. Sarut în chip spiritual acel pamânt de martiriu si îmi însusesc miscatoarele cuvinte ale marelui poet Mihai Eminescu, care se refera la el: Îti multumesc, Dumnezeule, ca m-ai ajutat sa-l pot vedea”, si continua „astazi sunt cu voi, fii ai Bisericii Greco-CatoliceRomâne, voi care marturisiti de trei secole, prin sacrificii uneori nemaiauzite, credinta noastra în unitate…”, dorindu-si un elan nou în relatiile inter-ecleziale si ecumenice, si asupra carora trebuie mereu sa cercetam si sa repornim la drum: „Vindecati ranile trecutului prin dragoste. Suferinta comuna sa nu nasca separari, ci sa izvorasca minunea împacarii. Oare nu acesta este miracolul pe care lumea îl asteapta de la cei credinciosi?”
4. Din „Mica Roma“ gândurile noastre se îndreapta spre Cetatea Eterna, Roma, scaunul Urmasului lui Petru, Celcare m-a însarcinat sa Va aduc salutul Sau, încurajarea si binecuvântarea Sa. El cunoaste dorul vostru arzator de a putea în curând sa îl îmbratisati pe aceste meleaguri si spera sa soseasca ziua în care acest dor sa se împlineasca. Pâna atunci, ne unim în rugaciunea de cerere si de mijlocire catre PreasfântaMaica a lui Dumnezeu, în aceasta tara numita „Gradina Maicii Domnului”,prin cuvintele cântului care rasuna pe buzele voastre în timpul persecutiei: „Nu lasa Maicuta sa pierim pe cale, caci noi suntem fiii lacrimilor Tale”. Amin.
Sursa: http://www.bru.ro
