Alexandru Roman-190 de ani de la nastere,

„

Alexandru Roman

26 noiembrie 1826, Auseu, Bihor – 15/27 septembrie 1897

190 de ani de la nastere

„Datorita îndelungatelor sale studii lingvistice, ocupa cu drept locul înalt între cei mai luminati filologi români”, afirma Iosif Vulcan, referindu-se la Alexandru Roman, amândoi, deopotriva, elite ale intelectualitatii din tinuturile noastre bihorene.
Alexandru Roman nu a fost numai un lingvist si un îndrumator cultural, profesor universitar si publicist, a fost membru fondator al Academiei Române, a fost si un om politic, un luptator pentru drepturile românilor din Transilvania.
Carturarul bihorean a mai fost un om cu mare credinta – era fiul preotului greco-catolic din Auseu, preot între anii 1825-1830 – în acest ultim an Parintele s-a mutat în comuna Rogoz, unde a ramas pâna la sfârsitul vietii.
Alexandru Roman s-a nascut la Auseu, a trait cea mai mare parte a vietii la Oradea, dar s-a stins din viata la Sebes, acolo îi este si mormântul.
Biserica si parintii l-au învatat ce trebuie sa fie omul în viata, iar Episcopul Diecezei de Oradea, Vasile Erdeli, l-a ajutat sa-si desavârseasca personalitatea. Credinta i-a format modul de a gândi si acesta i-a rânduit trairea, iar Isus i-a scos mereu oameni buni în cale …
Scoala primara o face la Rogoz, dupa care este elev la Gimnaziul „Samuil Vulcan” din Beius (1836-1842), la absolvirea caruia urmeaza studiile superioare: Academia de Drept, la Oradea (1842-1845), si Colegiul „Santa Barbara” din Viena (1845-1849, unde a studiat Teologia si Filozofia – Seminarul a fost ridicat de împarateasa Maria-Tereza pentru greco-catolicii români, într-un convent vechi iezuit daruit noua.
Unii biografi afirma ca la încheierea studiilor a fost hirotonit, altii nu remarca momentul spiritual prin care ar fi devenit preot. Nu avem o certitudine, dar informatiile biografice confirma statutul de laic.
La încheierea studiilor universitare, în anii 1848 si 1849, a fost profesor de limba româna la Gimnaziul „Samuil Vulcan” din Beius, profesorul care a introdus predarea disciplinelor în limba româna în locul limbii latine.
În anii care au urmat s-a transferat la Oradea ca profesor de limba si literatura româna la Liceul Premonstratens, liceu cu numerosi elevi români, unde, din 1852, datorita Episcopului Vasile Erdeli, s-a înfiintat catedra de limba si literatura româna. La Academia de Drept, s-a reusit sa se predea din anul 1851 – cu un an înainte Episcopul greco-catolic a cerut guvernului de la Budapesta aprobarea pentru introducerea limbii române pentru studentii români.
În tot acest timp se afirma ca publicist, prin articole, studii lingvistice si traduceri, care apar în revistele de prestigiu din Ardeal, în Familia si Gazeta Transilvaniei (Brasov), iar la Bucuresti, în Nationalul.
În afara catedrei, profesorul Alexandru Roman reuneste pe tinerii studenti de la Academia de Drept cu elevii liceelor în societatea literara Societatea de leptura a Junimii Române studioase la Academia de drepturi si Arhigimnasiul din Oradea-Mare”, societate înfiintata la 25 iunie 1852, din initiativa sa si cu ajutorul canonicului Iosif Papp-Silaghi, viitorul Episcop (1813-1873), sub patronajul Episcopului greco-catolic de Oradea Vasile Erdeli. A avut colaboratori si continuatori de mare valoare, pe profesorul Iustin Popfiu (1841-1882), profesor la Liceul Premonstratens, preot si protopop greco-catolic la Letea-Mare, pe Iosif Pop-Silaghi, rectorul Seminarului Greco-Catolic, canonicul Iuliu Pappflavay (1846-189?), pe Fratele V. Olteanu, profesor de limba si literatura româna, fratele Episcopului Ioan Olteanu, si pe altii.
Scopul Societatii era clar definit în statute: cultivarea limbii române, cunoasterea literaturii române si universale, editarea în fiecare an a unui almanah literar, afirmarea talentelor, prezentarea de recenzii, disertatii pe diferite teme, culegere de folclor, politica era exclusa, iar deviza Societatii era Uniti-va în cuget si în simtiri!
Almanahurile literare nu au putut fi editate an de an, dar au aparut totusi, a fost publicata o culegere de versuri, Viorele, urmata de Sentimente filiale si Sentimente de bucurie, poezii dedicate Episcopului Vasile Erdeli.
Este de retinut efortul Bisericii Greco-Catolice, al Episcopilor, al slujitorilor Bisericii si al intelectualilor formati în scolile noastre confesionale pentru formarea unui tineret cu credinta, cult, bine educat si cu iubire de neam. Este de remarcat efortul neobosit al Episcopiei Greco-Catolice de Oradea, a carei arie de activitate spirituala si culturala, prin carturarii ei, cuprindea si Budapesta, si Viena.
Episcopul Vasile Erdeli l-a pretuit în mod deosebit pe Alexandru Roman si, pentru perfectionarea profesionala si împlinirea personalitatii, îi va rezolva o plecare pentru studii la Viena.
Episcopia Greco Catolica de Oradea, prin Episcopul Vasile Erdeli, a solicitat oficialitatii timpului înfiintarea catedrei de limba si literatura româna la Universitatea din Budapesta. Primind aprobarea, Episcopul Vasile Erdeli sustine numirea, la catedra nou înfiintata, a lui Alexandru Roman. Astfel, profesorul oradean devine primul profesor de limba si literatura româna la Universitatea din Capitala Ungariei, între 1862-1867.
Aici va continua activitatea publicistica, va scoate gazetele Concordia (1861-1866) si Federatiunea (1868-1876), si va intra în viata politica – a fost timp de treizeci de ani deputat în Parlamentul de la Budapesta, remarcându-se în lupta pentru drepturile românilor transilvaneni.
Despartirea de Oradea si de tineretul oradean nu a fost usoara si orice revenire în oras era sarbatorita de tineri si de intelectuali.
Cu experienta câstigata la Oradea, la Societatea de leptura…, se va afirma în cadrul Societatii de lectura „Petru Maior”, societatea studentilor români de la Universitatea din Budapesta. Studentii, pe lânga studiul propriu-zis, se straduiau sa cultive o corecta si frumoasa limba româna, sa cunoasca literatura si sa pretuiasca valorile neamului. Profesorul Roman a fost presedinte ales al Societatii, din 1867, iar vicepresedinte, a fost Iosif Vulcan. Unii dintre membrii Societatii au fost studentii care au devenit oameni de prestigiu ai culturii noastre: Ion Agârbiceanu, Octavian Goga, Ilarie Chendi, Nicolae Draganu Valeriu Braniste, Elie Daianu, Alexandru Ciura si altii.
Bogata sa activitate culturala si preocuparile lingvistice l-au facut cunoscut si apreciat si dincolo de munti. În 1866, când se înfiinteaza la Bucuresti Societatea Literara Româna, din 1867, Societatea Academica Româna, devenita în 1879 Academia Româna, Alexandru Roman este printre membrii fondatori, alaturi de ardelenii Timotei Cipariu, canonical de la Blaj, George Baritiu, Vincentiu Babes, Iosif Hodos si Andrei Mocioni.
La sosirea în Bucuresti, delegatia venita din Transilvania, Banat si Ungaria a fost foarte bine primita, expunerile ardelenilor au impresionat puternic, cuvântul fiecaruia dintre ei era un adevarat program cultural si politic.
Alexandru Roman a vorbit despre însemnatatea limbii române: ,,Limba româna e aceeasi pretutindeni, membii Societatii literare au datoria de a-i da doar unitatea formei, de a o spala mai vârtos ca aurul, caci dânsa e sufletul natiunii, e canalul prin care se scurge cultura în trupul national, în popor. Limba ne uneste, dar au trecut mai multe secole de când numai ea singura era unica legatura între noi si a venit timpul ca sa ne uneasca si cugetele si simtirea” ( Gelu Neamtu, „Alexandru Roman si Academia Româna” „Anuarul Institutului de Istorie <G.Baritiu>, Cluj-Napoca”, tom. XLVI, 2007, p.77-81).
De la început, Alexandru Roman a facut parte din comisia pentru alcatuirea proiectelor de statute si din comisia pentru cultivarea limbii si literaturii române, pentru stabilirea ortografiei si editarea unui Dictionar explicativ al limbii române si a unui Dictionar general al literaturii române.
Timp de treizeci de ani cât a lucrat în cadrul Academiei, Alexandru Roman s-a distins prin referate facute cu multa competenta. În domeniul lingvistic a fost pe linia etimologismului moderat al lui Timotei Cipariu, pe care îl pretuia si de care se simtea atasat sufleteste. La întemeierea Societatii, îi scria lui Cipariu cuvinte de îndemn ca sa raspunda solicitarii: „Dupa parerea mea si a tuturor pricipatorilor, mai bine sa ramâna acasa toti ceilalti ai nostri, afara de Baritiu, dar sa veniti preaonorat dumneavoastra, ca unul care sunteti mai la loc si la înaltime”.
În timpul deceniilor de activitate academica a facut parte din mai multe comisii, a lucrat cu seriozitate si raspundere. A fost unul dintre cei mai buni cunoscatori ai limbii latine, unul dintre cei mai competenti si apreciati referenti pentru traducerile din clasicii latini. Roman a apreciat traducerea Eneidei, opera lui Virgiliu, realizata de George Cosbuc, a propus si a sustinut premierea poetului român.
Oricare a fost activitatea ce i-a revenit profesorului Alexandru Roman, documentele Academiei atesta competenta, gândirea creatoare sau decizia serioasa, temeinica, dar si tenacitatea cu care a luptat pentru idealul hotarât în 1867: unitatea limbii si a culturii, ideal ce viza unitatea nationala de mai târziu, realizata în 1918.
Sarbatorit la aniversarea celor treizeci de ani de activitate didactica universitara, colegii din Academie, Iacob Negruzzi si Dimitrie Sturza, l-au felicitat subliniimd cuvintele: „Sa nutriti si sa întretineti totdeauna vie între elevii dumneavoastra români constiinta nationala”.
Alexandru Roman a fost academicianul care, calauzit de iubirea dintre semeni, l-a propus pe mitropolitul ortodox Alexandru Saguna ca membru onorific al Academiei.
Desi a fost un specialist în filologie, profesorul Alexandru Roman nu a editat volume de lingvistica, lucrarile au ramas în periodicile timpului, nu a creat nici literatura beletristica, temperamentul sau era al omului de actiune, viguros si totusi plin de caldura sufleteasca, de nevoia de a darui, de a face bine … Prezenta si munca sa amintesc imaginea unui apostol …
Iosif Vulcan i-a creionat portretul: „a servit natiunea cu condeiul si cu graiul, la catedra, la tribuna si în arena ziaristica. Ca profesor a ilustrat catedra de Limba si Literatura Româna la Universitatea din Budapesta, unde s-a afirmat ca filolog de prima forta, trecându-i numele peste Carpati…”.
Venit din Ardeal în Academia Româna, a adus cu sine, ca si canonicii Timotei Cipariu si Ioan Micu Moldovan, ca si George Baritiu, Ioan Bianu, Iosif Vulcan, George Cosbuc, Ion Agârbiceanu, mitropoltul Vasile Suciu si alti fii ai Bisericii Blajului, munca si fapta temeinica si convingatoare, spiritul Scolii Ardelene, devotamentul, taria de a darui si a se darui pâna la jerfa pentru înaintarea tarii.
Toate acestea au fost observate si recunoscute de Academia Româna, care, la 100 de ani de la nastere, l-a omagiat la Auseu, prin cuvântul de recunostinta al reprezentantului ei, Alexandru Lapedatu. Tot atunci, în acelasi sentiment de pretuire, Academia a asezat o placa comemorativa.
La 190 de ani de la nastere, îi aducem si noi carturarului Alexandru Roman, îndreptatitul omagiu.
Pentru faptul ca Biserica Greco-Catolica si oamenii ei, cum a fost si Alexandru Roman, au fost printre aceia care au cladit binele tarii prin spiritualitate, cultura si actiune, cu smerenie, îi multumim lui Dumnezeu.
Alexandru Roman ramâne un deosebit model de curaj; poate cuvintele lui George Baritiu, adresate românilor ardeleni, i-au fost un îndemn, i-au sustinut cutezanta, ecoul acestor cuvinte duce un mesaj peste timp, este pentru toate generatiile: „Nu ne este frica de viitor, dar sa apucam prezentul cu toate bratele”.