„Sarbatoarea Sfântului Mucenic Dumitru, mult îndragit de credinciosi, mai ales cei din rasaritul crestin, s-a savârsit în cadrul Sfintei Liturghii de dimineata la Biserica „Sfintii Trei Ierarhi” din Beius. Liturghia a fost concelebrata de preotii locului: parintele protopop Zorel Zima, parintele Iosif Slobodnic si parintele Paul Popa, responsabil al Biroului Eparhial Pastoral pentru Laici, aflat într-o vizita de lucru. Dupa Sfânta Liturghie s-a celebrat o slujba de pomenire pentru ctitorii Bisericii „Sfântul Dumitru” din centrul Beiusului, folosita astazi de catre fratii ortodocsi. Alaturi de acestia au fost comemorati toti episcopii arestati în acea seara sumbra a arestarilor, 28 octombrie.
Seara dupa Vecernie a avut loc o activitate de comemorare si omagiere a episcopilor si preotilor care au ctitorit si slujit în Biserica „Sfântul Dumitru” cunoscuta în perioada interbelica sub numele „biserica episcopala”.
Parintele protopop Zorel Zima a facut un emotionant excurs în istoria acestei biserici construita „în Anul Domnului unamie saptesute nouazecisisase, în luna lui septembrie ziua 11” de catre „Maria Sa Prealuminatul si Preasfintitul Domn Dimitrie Ignatie Darabanth…Episcop al Orazii Mari… cu toata cheltuiala sa au zidit” (din Actul Fundational).
Parintele Zorel scoate în evidenta viziunea acestui episcop ctitor, care a gândit si a construit o biserica impunatoare prin dimensiuni si arhitectura într-o zona centrala a Beiusului, practic un fel de maidan, înconjurat de case mici. În jurul acestei biserici s-au ridicat, în ani putini (de ordinul deceniilor), cladirile ce au devenit sediile învatamântului, educatiei si culturii românesti: Palatul episcopal, Liceul „Samuil Vulcan”, tipografia „Doina” si sediul Fundatiei „Demetriu Radu”. Asa s-a nascut centrul Beiusului, de fapt un centru de cultura si educatie româneasca, de lupta pentru unitatea nationala, stavila fireasca în fata extinderii calvinismului.
Ascultându-l pe parintele Zima am avut revelatia comparatiei cu civilizatia sumeriana în care viata economica si sociala a cetatii gravita în jurul Templului.
Amintind statutul actual al Bisericii Sfântul Dumitru, folosita de ortodocsi, neverosimila situatie care face ca noi, credinciosii greco-catolici, sa nu avem acces la celebrarea unor activitati religioase în aceasta biserica, parintele Zima îndeamna sa ne rugam, sa ne punem nadejdea în Dumnezeu si oricât de îndurerati si nedreptatiti ne simtim, sa avem o atitudine frateasca fata de credinciosii ortodocsi.
În continuarea activitatii, subsemnatul am citit doua texte de corespondenta legate de aceasta comemorare: am citit un fragment din memoriile ultimului preot greco-catolic al acestei biserici, parintele Virgil Munteanu, care a fost nevoit sa fie prezent, la momentul predarii cheilor si inventarului bisericii de catre curatorul acesteia. Cealalta lectura a fost un fragment de corespondenta în care domnul Victor Mociani, fost antrenor national de canotaj, îsi exprima mânia pentru absenta de pe harta localitatii Beius, a specificatiei: Biserica Greco-Catolica Sfântul Dumitru, erodându-se în felul acesta adevarul istoric.
Discutiile având o mare încarcatura istorica au condus în mod firesc la amintirea si omagierea episcopilor si preotilor martiri ai Bisericii Greco-Catolice. În acest context, parintele Zorel a prezentat si comentat un film despre martirajul cardinalului Alexandru Todea.
Activitatea s-a încheiat târziu printr-o rugaciune pentru beatificarea episcopilor martiri si un cântec religios – „Crestin sunt din leagan…” – permitându-ne sa mergem spre casele noastre înaltati în credinta si speranta.
Autorul acestor rânduri îndrazneste o cugetare personala: Biserica „Sfântul Dumitru” din centrul Beiusului, biserica cea din caramida, construita de episcopul Ignantie Darabant si reparata de episcopul Valeriu Traian Frentiu, este o „biserica interzisa pentru noi”. Ramâne însa a noastra, prin noi, Biserica vie a Sfântului Mucenic Dumitru, a carui hram l-am sarbatorit în aceasta zi, 26 octombrie 2016.