Iosif Vulcan – 175 de ani de la nastere,

„

31 martie 1841 – 8 septembrie 1907

La 175 de ani de la nasterea lui Iosif Vulcan, încercam sa mergem pe urmele unui destin distinct pentru cultura românilor din Transilvania, depasindu-i adesea hotarele si, în numele acelorasi idealuri, trecând uneori si dincolo de munti.
Iosif Vulcan vine spre noi din veacul trecut … . Sa-l primim ca pe unul de-al nostru, legati fiind prin aceeasi credinta si prin aceleasi meleaguri bihorene.
Numelui sau îi este asociat revistei „Familia”, revista pe care a scos-o si a condus-o aproape 42 de ani, prin care a oferit lecturi interesante si utile cititorilor români din Imperiul Austro-Ungar la sfârsitul secolului al XIX-lea si începutul celui de al XX-lea, fara sa astepte vreo rasplata, rasplata fiind însasi valoarea publicatiei.
Adevarul unei vieti e însa greu de patruns, cu atât mai mult cu cât timpul lucreaza, îndeparteaza, sterge adesea ceea ce este mai revelator. Însemnarile celor care i-au fost contemporani lui Iosif Vulcan nu sunt lipsite de subiectivism, scrisul din anii comunismului e plin de omisiuni si deformeaza. Ramân faptele cu puterea lor de a reconstitui o viata … .
Iosif Vulcan apartine unei familii greco-catolice care a avut între ascendenti oameni de înalta credinta si cultura. Samuil Vulcan (1758-1839), Episcopul Diecezei de Oradea, i-a fost unchi.
Episcopul a ramas în istorie pentru înfaptuirile hotarâtoare din perioada pastoratiei sale: în 1828 a întemeiat la Beius Liceul care-i poarta numele, a sustinut pe exponentii Scolii Ardelene, a terminat constructia Catedralei „Sfântul Nicolae” din Oradea si a achitat din banii sai tiparirea primului dictionar al limbii române, „Lexiconul de la Buda”, 1825. Întemeiat, Nicolae Iorga va afirma ca Samuil Vulcan a fost „ocrotitorul întregii culturi românesti”.
Iosif Vulcan s-a nascut la 31 martie 1841 în comuna Holod, unde tatal sau, Nicolae Vulcan, era preot greco-catolic. Mama, Victoria Irinyi, era fiica lui Ioan Irinyi, directorul scolii din Letea Mare (astazi în Ungaria). Holodul era în acel timp un însemnat domeniu al Episcopiei Greco-Catolice de Oradea, o comuna bogata „cu oameni harnici si înstariti”. Satul natal i-a lasat lui Iosif Vulcan amintiri puternice pe care le-a purtat în suflet de-a lungul vietii. Familia s-a stabilit la Letea Mare, acolo Iosif Vulcan va urma scoala primara la finalul careia se înscrie la „Liceul Romano-Catolic” al calugarilor premontrezi din Oradea (astazi, Liceul „Mihai Eminescu”), pe care îl urmeaza între 1851-1859.
Desi în acel timp, în Ardeal, limbile de predare în scolile secundare erau germana si maghiara, datorita Episcopului greco-catolic Vasile Erdely, la acest Liceu, a fost înfiintata Catedra de Limba si Literatura Româna pentru numerosii elevi români – primul profesor numit la noua Catedra a fost Alexandru Roman, greco-catolic din Auseu. Acesta a creat în cadrul Liceului, pentru elevii claselor superioare si pentru studentii de la „Academia de Drept”, o societate de lectura, „Societatea de leptura a junimei romane studinte la scoalele oradene”, cu scopul de a cultiva limba româna si a face cunoscuta literatura noastra. Iosif Vulcan a facut parte din comitetul de conducere al societatii.
Din anii liceului – perioada începuturilor – se afirma vocatiile adolescentului în directii care vor starui întreaga viata: pentru literatura, creatii originale si traduceri din literatura universala, si o alta vocatie bine conturata, pentru ziaristica. Împreuna cu colegul sau George Ardeleanu, a scos în manuscris, revista „Umoristul”.
La îndemnul tatalui sau va urma „Facultatea de Drept” a Universitatii din Budapesta. Preocuparile literare si culturale sunt însa cele dominante. Va publica un articol si câteva poezii originale în „Foaie pentru minte, inima si literatura”, a lui George Baritiu, la Brasov, dar numele lui va aparea mai ales în revista „Concordia”, care îl avea redactor pe Alexandru Roman, numit profesor la Catedra de Limba si Literatura Româna a Universitatii maghiare din Budapesta datorita aceluiasi Episcop greco-catolic al Oradiei, Vasile Erdely. Iosif Vulcan a fost în amfiteatrul Universitatii, unde, în 1863, Alexandru Roman, profesorul oradean si-a inaugurat cursul.
În anii acestia de studiu, Iosif Vulcan a depasit nesiguranta oricarui început, este unul dintre membrii fondatori ai Societatii „Petru Maior” din Budapesta, creata pentru studentii români, aflati în capitala Ungariei pentru studii. În acelasi timp, se afirma si în publicistica, unde deja „tradeaza prezenta unui nerv de gazetar”, afirma critica literara.
Interesul pentru problemele literare si culturale îl marturiseste colaborarea cu articole, poezii si proza la diferite periodice din Transilvania si la cele din Budapesta si Viena, cale de pregatire a celei mai importante reviste scoasa de Vulcan la Budapesta, Revista „Familia”, revista enciclopedica de cultura si literatura, a carei prim numar dateaza din 5/17 iunie 1865, cu un succes ce nu s-a dezmintit prin trecerea anilor.
A pornit cu câtiva colaboratori valorosi si a stiut sa atraga alaturi de ei mari personalitati: Vasile Alecsandri, Timotei Cipariu, Dimitrie Bolintineanu, Aron si Nicolae Densusianu, George Cosbuc, Alexandru Vlahuta, Barbu Stefanescu Delavrancea, Duiliu Zamfirescu, Alexandru Roman si altii.
Titlul revistei arata ca a fost destinata în primul rând familiei – idealul lui Vulcan fiind familia culturala – careia Vulcan dorea sa-i ofere cunostinte din diferite domenii, dar si sa-i faca „educatie literara, sociala si nationala”, excluzând însa politica. Revista „nu se va ocupa de politica, ci va vorbi sincer, simplu si curat despre tot ce nobilizeaza inima, înavuteste cunostintele noastre”. Articolul-program este scris într-un stil atractiv, stimulând conversatia cu cititorii, afirma doamna asistent universitar Claudia Doroftei în lucrarea „Revista Familia – o revista de cultura 1865-1906”. Vulcan marturiseste dorinta de a se adresa fiecarei familii de români, dar si familiei mari, natiunii, vizând emanciparea prin cultura. Publica literatura româna si universala – pagini despre Dante, Petrarca, Boccaccio -, traduceri din literatura maghiara, folclor, critica literara, arte plastice si comentarii despre manifestarile culturale ale vremii.
Frontispiciul ilustrat al revistei sugereaza intentiile tânarului redactor; în cursul celor 42 de ani de aparitie a fost schimbat de sapte ori, dar ideea de baza a ramas în esenta aceeasi: imaginea unei familii careia nu-i sunt straine artele, tatal citeste ziarul, mama si o fiica brodeaza, alta fiica e la pian, baiatul picteaza … .
„Familia” a fost revista aleasa de elevul Mihai Eminovici de la „Gimnaziul German” din Cernauti ca sa-si încerce norocul cu poezia de debut: „De-as avea”. Entuziasmat, Vulcan îi publica poezia notând: „Deschidem cu bucurie coloanele foii noastre acestui june numai de 16 ani, care cu primele sale încercari poetice ne-a surprins placut …”. Este înlaturat Eminovici ca sa-l avem pe Eminescu: gândul si mâna lui Vulcan pentru cel mai mare poet român.
Pâna în 20 aprilie/2 mai 1880 revista a aparut la Pesta, iar din 27 aprilie/9 mai 1880 a fost publicata la Oradea. Dupa moartea lui Vulcan, „Familia” a cunoscut mai multe serii, astazi este la seria a V-a, începuta în 1965. Sub conducerea competenta a domnului Ioan Moldovan, „Familia” este una dintre cele mai valoroase reviste literare din tara.
În 1904, la Jubileul de 40 de ani de la aparitia „Familiei”, numarul festiv închinat evenimentului contine articole omagiale, scrisori de felicitare si aprecieri venite din toate tinuturile românesti. Oradenii au pregatit lui Iosif Vulcan o festivitate cu totul iesita din obisnuit: a început cu serviciul religios la Catedrala „Sfântul Nicolae”, unde a oficiat Episcopul Demetriu Radu cu o suita de preoti, iar Iosif Vulcan a fost asezat în scaunul episcopal al lui Samuil Vulcan.
Receptia a fost de rara tinuta, ocazie sa i se adreseze lui Iosif Vulcan recunostinta si pretuirea. Octavian Goga a apreciat „munca de redesteptare nationala” a sarbatoritului si i-a oferit o cununa de lauri din partea Societatii „Petru Maior”.
Iosif Vulcan, omul de o rara modestie, a recunoscut ca revista „va fi având si ea un merit care întrece pe al tuturor celorlalte reviste de felul ei, si anume ca în 40 de ani a stat neclintit la postul sau”. Doamna Claudia Doroftei evidentiaza valoarea: ,, … iesind din localismul îngust al transilvanenilor, s-a înaltat la rangul de revista nationala, influenta ei asupra scriitorilor români fiind considerabila”. Nicolae Iorga îl considera pe Vulcan „unul din predicatorii unitatii culturale”.
Alaturi de creatorul de societati literare, de animatorul vietii culturale, de redactorul „Familiei”, este scriitorul Iosif Vulcan, cu un drum fara opriri, de la primul volum, Poezii (1866), si pâna la ultima lucrare, piesa de teatru „Însurateii”, 1903.
Iosif Vulcan a scris versuri si proza: povestiri, schite nuvele, romane, traduceri, adaptari si note de calatorie. Cu exceptia dramaturgiei, artistic, deasupra celorlalte scrieri, opera sa este modesta ca valoare. Este însa o literatura în slujba unui ideal moral înalt, acela de a forma oameni … .
Parintele Ion Agârbiceanu a vazut în întreaga activitate a lui Iosif Vulcan un apostolat cultural si national. Se ridica întrebarea: cum a fost apostolul? Cu credinta si iubire pentru Biserica sa, Biserica Greco-Catolica. Din Catedrala „Sfântul Nicolae” amintirea tacutelor sale rugaciuni nu s-a risipit … . Blândetea, bunatatea, întelepciunea, darul orientarii în toate împrejurarile vietii si intuitia de a descoperi valorile, nu numai pe Eminescu, dar si pe Cosbuc si Goga, îl reprezinta cu prisosinta. Pe plaiurile noastre bihorene a realizat legaturi culturale între români si maghiari, fapt ce l-a îndemnat pe poetul Ady Endre sa scrie elogios despre Iosif Vulcan.
În 1879 a fost ales membru corespondent al Academiei Române, iar în 1891, membru deplin. Aducea cu sine din Ardeal ofranda straduintelor sale, a omului de rara noblete sufleteasca. Cuvântul sau la intrarea în cel mai înalt For Cultural al României a fost tulburator: „ … ma închin celebrilor sacerdoti care au ilustrat si ilustreaza altarul stiintelor române. Admirându-i smerit,ma întreb: sa cutez a intra? Si pe când ma încerc sa-mi raspund, vad columnele de marmora ce tin templul, cum se razema pe pietrile de stânca, iar pietrile cum sunt legate deolalta de muschi …. Daca n-ar fi muschiul, cum s-ar închega pietrile, unde ar fi pedestalul columnelor, pe ce s-ar rezema templul grandios?! … Iata dar ca si cea mai mica particica a cladirii are însemnatatea sa indispensabila … Si boldul râvnei de a îndeplini macar o astfel de misiune m-a îndemnat sa intru…”. (Lucian Drimba, „Iosif Vulcan”, Editura Minerva, Bucuresti, 1974, p.261).
Iosif Vulcan s-a stins din viata la 8 septembrie 1907.
Carturarul oradean a fost o prezenta deosebita în timpul sau. A fost în slujba culturii pentru ca a crezut în puterea ei transformatoare. Stia ca la adevaratele valori spirituale si umane: credinta în Dumnezeu, ordinea, adevarul, armonia, care largesc orizontul gândirii si apropie pe oameni, se ajunge prin cultura … .
Istoria ne învata însa ca sunt si perioade de cadere, în care cultura si civilizatia sunt amenintate si fiinta umana pierduta. Regasirea drumului prin care este posibila reintroducerea omului în umanitate se poate face prin BISERICA, SCOALA, FAMILIE si prin OAMENI ca Vulcan … . Si acest adevar îl face pe Iosif Vulcan „tulburator de actual”.