„Sub presedintia Preafericitului Parinte Cardinal Lucian Muresan, se va desfasura la Blaj în intervalul 2-4 noiembrie 2016 sesiunea ordinara de toamna a Sinodului Episcopilor Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolica.
Sinodul va aborda diferite teme din viata Bisericii, cu precadere tematici de ordin pastoral, administrativ, canonic si liturgic.
Totodata, episcopii sinodali vor participa în Catedrala Arhiepiscopala Majora „Sfânta Treime” din Blaj, la o manifestare culturala dedicata împlinirii a 200 de ani de la trecerea la cele vesnice a carturarului iluminist Gheorghe Sincai.
Sinodul Episcopilor îi reuneste pe toti Episcopii Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolica, din România si din afara granitelor tarii, reunindu-se în sesiune ordinara de doua ori pe an, primavara si toamna.
Blaj, la 31.10.2016
Notarul Sinodului