„«Credinta noastra este viata noastra» – «La nostra fede è la nostra vita»
În dupa-amiaza de sâmbata, 11 martie 2017, în biserica „Sfântul Anton” din Padova, Italia – care adaposteste Moastele marelui Sfânt, Anton de Padova, a fost lansata prima editie în limba italiana a memoriilor Cardinalului Iuliu Hossu, «Credinta noastra este viata noastra» – «La nostra fede è la nostra vita», volum aparut la Editura EDB Bologna, în anul 2016.
În perioada august-noiembrie 1961, fiind în domiciliul fortat de la Manastirea Caldarusani, IPS Iuliu Hossu a scris cele trei caiete ale memoriilor sale. Dupa 42 de ani, prin voia lui Dumnezeu, prima editie, în limba româna, a acestui volum a iesit la lumina în anul 2003, la Editura „Viata Crestina” din Cluj-Napoca si a fost primit de publicul cititor ca pe o puternica marturie a Bisericii catacombelor. Volumul reprezinta, nu doar un document ce atesta adevarul istoric al timpului de ilegalitate si prigoana a Bisericii Române Unita cu Roma, Greco-Catolica – ci mai ales o invitatie de a parcurge la persoana I acest drum, prin istorisirea rostita de marele Arhiereu în mod direct, personal, ca o confesiune vie, facuta aici si acum în fata lui Dumnezeu si totodata în fata fiecarui cititor în parte.
Este motiv de mare bucurie faptul ca, din martie 2017, la interval de înca 14 ani, acest nou volum transmite unui public mult mai larg si în Biserica Catolica din întreaga lume, marturia Ilustrului Arhiereu român-unit – viata de credinta evocata de paginile memoriilor sale. Evenimentul la care au participat cca. 80 de persoane, s-a desfasurat în prezenta pr. Oliviero Svanera, rectorul Bazilicii Sf. Anton din Padova, a prof. univ. dr. Liviu Petru Zapârtan, Ambasadorul României pe lânga Sf. Scaun si Ordinul Suveran de Malta; de asemenea au fost de fata prof. Giuseppe Munarini, traducatorul cartii si pr. Vasile Alexandru Barbolovici, Sincel al Italiei de Nord. Au mai fost prezenti si Mons. Ioan Alexandru Pop, coordonator national pentru pastoratia greco-catolicilor din Italia si pr. Giulio, abatele Manastirii benedictine Sf. Giustina din Padova. Volumul, îngrijit de prof. Marco Dalla Torre, a fost tradus de prof. Munarini care i-a avut ca si colaboratori pe pr. Cristian Florin Sabau si pr. Ioan Marginean-Cocis.
O prezentare ampla a cartii a fost facuta de catre Preasfintia Sa Florentin Crihalmeanu, urmasul marelui Arhiereu Iuliu Hossu la cârma Eparhiei de Cluj-Gherla, care si-a caracterizat predecesorul prin cuvinte si imagini, evocându-i trasaturile de caracter si nobletea sufleteasca. Preasfintia Sa a explicat de la început ca citatul, „credinta noastra este viata noastra”, „nu este titlul unui roman sau al unei carti de istorie ecleziastica, ci este raspunsul Episcopului greco-catolic Iuliu Hossu la întrebarile reprezentantilor guvernului si ale directorului închisorii” care îi cereau sa îsi lepede credinta, raspuns ce „provine dintr-o puternica viata spirituala si care a devenit motoul întregii sale vieti”.
Prezentarea a cuprins aspecte istorice cu privire la perioada detentiei comuniste care a dat nastere acestei carti-marturie a unei profunde vieti spirituale, precum si despre rolul traducerii în limba italiana a memoriilor Cardinalului român-unit, acela de a oferi întregii Europe o imagine a marturisitorilor credintei din timpul comunismului în România. O precizare importanta – faptul ca persecutia asupra Bisericii Greco-Catolice s-a datorat în special legaturii cu Biserica Romei, Unirii cu Roma. S-a mai spus ca „acest volum reprezinta si un eficient mijloc de educatie pentru tinerele generatii în spiritul «idealurilor îndraznete, ce se cuvin unor fii de martiri» – dupa îndemnul Sfântului Papa Ioan Paul al II-lea în Catedrala Sfântul Iosif din Bucuresti, în cadrul vizitei sale din 8 mai 1999”. PS Florentin a mai aratat ca aparitia volumului memoriilor Cardinalului Iuliu Hossu în limba italiana continua o colaborare initiata odata cu aparitia cartii „Lanturi si teroare” a Episcopului Ioan Ploscaru, în februarie 2013. Pentru aceasta a multumit calduros celor care au facut posibila aceasta aparitie, adresându-se în mod special prof. Marco Dalla Torre si prof. Giuseppe Munarini. În încheierea prezentarii, Preasfintia Sa a caracterizat volumul ca pe o invitatie la valorificarea memoriei martirilor pentru credinta, precum si la a întelege modelul lor si a-l actualiza în societatea contemporana.
Într-o corespondenta din Italia cu privire la acest eveniment, PS Florentin a spus: „Au fost trei interventii: întâi a facut o foarte frumoasa interventie domnul ambasador, punând în evidenta importanta credintei Cardinalului Iuliu Hossu. Apoi a vorbit profesorul Giuseppe Munarini, unul dintre asiduii lucratori la cartea «Credinta noastra este viata noastra» si care a redactat toate notele pentru ca publicul italian sa înteleaga personajele care apareau în volumul memoriilor. De asemenea, prof. Munarini a facut un glosar la sfârsitul acestui volum, precum si un index, mult mai complex decât cel pe care l-a avut initial cartea, în anul 2003, la editia în limba româna. A mai dat câteva detalii, printre care un detaliu interesant a fost ca, la un moment dat, cei care faceau cercetarea pentru Cauza de beatificare a Episcopilor, la CNSAS, printre documentele pe care le-au gasit, a fost si o nota informativa despre el în timpul comunismului, când a facut o vizita la biserica catedrala ‘Sfântul Iosif’ din Bucuresti si, spunând ca este greco-catolic, a întrebat pe cineva unde se afla mormântul Cardinalului Iuliu Hossu. Acea persoana i-a spus unde este mormântul, dar, dupa aceea a facut o informare la Securitate despre el si despre ceea ce cauta.”
„Multumim lui Dumnezeu, în continuare am reusit sa facem si prezentarea pe care, cu ajutorul pr. Marcelin Rotaru profesor la Seminarul eparhial Sf. Ioan Evanghelistul din Cluj-Napoca, am însotit-o si cu o proiectie de imagini. Acest moment s-a încheiat în jurul orei 19.15 si a fost si ocazia de a acorda câteva onorificente prof. dr. Giuseppe Munarini, pentru contributia la acest volum si pr. Oliviero Svanera OFMCap, rectorul Bazilicii Sfântul Anton de Padova, cel care ne-a gazduit si a acceptat si continuarea traditiei pelerinajelor anuale la Padova, ca si loc de întâlnire a românilor din diaspora. Întâlnirea s-a încheiat cu o cina festiva, în manastirea fratilor franciscani conventuali, la care a fost invitat si dl. ambasador, împreuna cu sotia si suita sa, astfel încât s-a prelungit acest moment de împartasire si la cina si apoi, chiar si dupa cina.”
Lansarea editiei italiene a memoriilor Card. Iuliu Hossu continua în Italia: în 15 martie 2017, de la ora 16.00, volumul va fi prezentat de catre Ierarhul clujean si la Florenta – în biserica San Pietro in Gattolino – unde va participa Cardinalul Giuseppe Betori, Arhiepiscop de Florenta. În aceeasi zi, PS Florentin va prezenta cartea la Scuola Sacerdotale din Loppiano, alaturi de pr. prot. Valer Sician, protopop greco-catolic de Toscana si Umbria.

IPS Iuliu HOSSU – repere biografice:
Cel dintâi Cardinal al neamului românesc, IPS Iuliu Hossu s-a nascut la 30 ianuarie 1885. Alumn al Colegiului Urban din Roma, în 1906 a fost promovat doctor în filosofie iar în 1910, doctor în „sfânta teologie”. Dupa ce a asistat, ca preot militar, soldatii raniti în timpul Primului Razboi Mondial (în spitale militare ale Austriei, Boemiei si Moraviei) a fost numit, la 3 martie 1917, Episcop al Eparhiei de Gherla devenita, din 1930, de Cluj-Gherla, pe care a pastorit-o cu vrednicie si cu inima plina de iubire arzatoare pentru Dumnezeu si pentru suflete. A fost cel ales, la 1 decembrie 1918, sa dea glas, la Alba-Iulia, Declaratiei Unirii Transilvaniei cu România.
Marturisirea cea mai profunda a credintei sale, Episcopul Iuliu Hossu a facut-o în timpul persecutiei comuniste, când, închis fiind pentru credinta alaturi de ceilalti Ierarhi ai Bisericii Greco-Catolice, a pornit sa urce calvarul închisorilor: la 28 octombrie 1948 a fost arestat si dus la Dragoslavele, transferat mai apoi la Manastirea Caldarusani (com. Moara Saraca, jud. Ilfov). Acolo Ierarhii au ramas în arest preventiv pâna în 24 mai 1950. Din 25 mai 1950 au fost dusi la Penitenciarul din Sighetu Marmatiei, în regim de detentie severa (exterminare), pâna în 4 ianuarie 1955, când Episcopul Iuliu Hossu a ajuns la Curtea de Arges, în domiciliu obligatoriu. În 14 iulie 1956 a fost dus la Manastirea de maici din Ciorogârla, apoi din nou la Manastirea Caldarusani, unde a stat izolat, în domiciliu obligatoriu, pâna la sfârsitul vietii.
În Consistoriul din 28 aprilie 1969, Papa Paul al VI-lea l-a numit Cardinal „in pectore”. Dupa moartea sa, Papa a facut public numele Cardinalului Iuliu Hossu, Episcopul român-unit de Cluj-Gherla, caracterizându-l prin frumoasele cuvinte: „Alegerea noastra s-a oprit asupra unui alt distins slujitor al Bisericii, cu înalte merite pentru fidelitate si pentru îndelungatele suferinte si privatiuni cauzate de aceasta; simbol si reprezentant al fidelitatii multor episcopi, preoti, calugari, calugarite si credinciosi ai Bisericii Române de rit bizantin: veneratul Frate Iuliu Hossu, Episcop de Cluj-Gherla” (Papa Paul al VI-lea, Consistoriul din 5 martie 1973). Cardinalul Iuliu Hossu si-a dat ultima suflare la 28 mai 1970, la vârsta de 85 de ani, în Spitalul Colentina din Bucuresti, ultimele lui cuvinte fiind: «Lupta mea s-a sfârsit, a voastra continua, duceti-o pâna la capat!» A fost înmormântat în cimitirul Bellu catolic din Bucuresti.
În timp ce, cauza de beatificare a Episcopilor greco-catolici care si-au dat viata pentru marturisirea credintei catolice si apostolice în timpul regimului comunist din România între care se afla si Cardinalul Iuliu Hossu, îsi urmeaza cursul – actualmente la Congregatia Cauzelor Sfintilor, acest volum – marturie si testament spiritual, evoca deja aura sfinteniei, lumina în care sunt învaluiti marturisitorii din închisorile comuniste, care au cunoscut cel mai adânc întuneric – detentia, frigul, foamea, teroarea fizica si spirituala – si i-au rezistat eroic, transformându-si credinta în viata si viata în prinos de jertfa oferita lui Dumnezeu pentru credinta.

Sursa: http://www.bru.ro