„Sfântul Parinte Papa Francisc a celebrat luni, 22 februarie 2016, în bazilica vaticana, o Sfânta Liturghie împreuna cu membrii Curiei Romane si angajatii institutiilor legate de Sfântul Scaun pentru a celebra împreuna Jubileul milostivirii. Pornind de la evanghelia sarbatorii ”Catedra Sf. Apostol Petru”, papa Francisc a subliniat ca ”privirea si gândurile noastre trebuie sa fie mereu atintite spre Isus Cristos, începutul si sfârsitul oricarei activitati a Bisericii”.
Manifestarile prilejuite de jubileul Curiei Romane au început în Aula Paul al VI-lea din Vatican la ora 8.30, când a avut loc rugaciunea canonica a Orei a Treia, urmata de meditatia preotului iezuit Marko Ivan Rupnik. Din Aula Paul al VI-lea, participantii – laici, persoane consacrate, preoti, episcopi si cardinali – au format o procesiune care a trecut prin Poarta Sfânta pentru a intra în bazilica Sfântul Petru la celebrarea euharistica prezidata de papa Francisc la 10.30. Lecturile biblice ale Sfintei Liturghii au fost proclamate în engleza si italiana, în timp ce intentiile de la Rugaciunea Credinciosilor, în spaniola, franceza, chineza, portugheza si germana.
Redam mai jos, în traducerea noastra de lucru, predica Sfântului Parinte:
«Sarbatoarea liturgica a Catedrei sfântului Petru ne aduna împreuna pentru a celebra Jubileul Milostivirii drept comunitate în serviciul Curiei Romane, a Guvernatoratului si a Institutiilor legate de Sfântul Scaun. Am trecut pragul Portii Sfinte si am ajuns la mormântul sfântului apostol Petru pentru a face profesiunea noastra de credinta. Astazi Cuvântul lui Dumnezeu ilumineaza în mod special gesturile noastre.
În acest moment, fiecaruia dintre noi Domnul Isus îi repeta întrebarea: „Dar voi, cine spuneti ca sunt eu?”(Mt 16,15). O întrebare clara si directa, din fata careia nu este posibil sa fugim sau sa ramânem neutri si nici sa delegam raspunsul altcuiva. Însa în ea nu este nimic inchizitoriu, chiar mai mult de atât, este plina de iubire. Iubirea unicului nostru Învatator ne cheama astazi sa ne reînnoim credinta în El, recunoscându-L ca Fiu al lui Dumnezeu si Domn al vietii noastre. Iar primul chemat sa-si reînnoiasca profesiunea de credinta este Succesorul lui Petru, care poarta cu sine responsabilitatea întaririi în credinta a fratilor.
Sa lasam harul sa plasmeze din nou inima noastra pentru a crede si sa deschida gura noastra pentru a împlini profesiunea de credinta si a obtine mântuirea. Sa ne însusim, asadar, cuvintele lui Petru: „Tu esti Cristos, Fiul Dumnezeului celui viu!”(Mt 16,16). Gândul si privirea noastra sa fie fixate asupra lui Isus Cristos, începutul si sfârsitul oricarei activitati a Bisericii. El este fundamentul si nimeni nu poate pune unul diferit. El este „piatra” pe care trebuie sa construim. O aminteste cu cuvinte expresive sfântul Augustin când scrie ca Biserica, chiar agitata si zguduita de evenimentele istoriei, „nu se prabuseste, pentru ca este fondata pe piatra, din care deriva si numele de Petru. Nu piatra îsi trage numele de la Petru, ci Petru îsi trage numele de la piatra; asa cum numele de Cristos nu deriva din crestin, ci numele de crestin deriva din Cristos. Piatra este Cristos, pe fundamentul careia si Petru a fost edificat”.
„Din aceasta profesiune de credinta deriva, pentru fiecare dintre noi, îndatorirea de a corespunde chemarii lui Dumnezeu", a spus Papa în continuarea predicii sale, explicând: „În primul rând Pastorilor li se cere sa-l aiba ca model pe însusi Dumnezeu care se îngrijeste de turma sa. Profetul Ezechiel a descris modul în care actioneaza Dumnezeu; El merge în cautarea oii pierdute, o întoarce pe cea ratacita la staul, leaga ranile celei zdrobite si o îngrijeste pe cea bolnava (Ez 34,16). Un comportament care este semn al unei iubiri ce nu cunoaste limite. Este o decizie fidela, constanta, neconditionata pentru ca milostivirea divina sa ajunga la toti cei care au mai mare nevoie. Însa, nu trebuie sa uitam ca profetia lui Ezechiel porneste de la constatarea deficientelor pastorilor poporului lui Israel. Prin urmare noua, celor chemati sa fim Pastori în Biserica, ne face bine sa ne lasam iluminati, purificati, transformati si pe deplin reînnoiti în misiunea noastra de Bunul Pastor. Si în locurile în care ne desfasuram misiunea sa simtim, sa cultivam si sa practicam un puternic sentiment pastoral mai ales fata de persoanele pe care le întâlnim zilnic. Nimeni sa nu se simta neglijat sau maltratat, ci fiecare sa poata experimenta, mai ales aici, grija iubitoare a Bunului Pastor."
„Suntem chemati sa fim colaboratorii lui Dumnezeu într-o actiune atât de fundamentala si de unica precum marturisirea – prin existenta noastra – a fortei harului care transforma si a puterii Duhului care reînnoieste. Sa-i permitem Domnului sa ne elibereze de orice tentatie care ne îndeparteaza de la esenta misiunii noastre si sa redescoperim frumusetea profesarii credintei în Domnul Isus. Fidelitatea fata de minister se conjuga bine cu milostivirea pe care voim sa o experimentam. De altfel, în Sfânta Scriptura fidelitatea si milostivirea formeaza un binom inseparabil. Unde se afla una acolo este si cealalta si tocmai în reciprocitatea si complementaritatea lor se poate constata prezenta însasi a Bunului Pastor. Fidelitatea care ni se cere consta în a actiona dupa inima lui Cristos. Dupa cum am ascultat în cuvintele apostolului Petru, trebuie sa pastem turma cu 'suflet generos' si sa devenim un 'model' pentru toti. În acest mod, 'când va apare pastorul suprem' vom primi 'cununa maririi care nu se vestejeste' (1 Pt 5,4)».

(rv – A. Martinas – I. Ursuleac)

Libera, generoasa, disponibila, care se deschide fata de ceilalti: aceasta este Biserica pentru pr. Marko Ivan Rupnik, teolog iezuit, care în Aula Paul al VI-lea a tinut meditatia de pregatire la Jubileul milostivirii pentru Curia Romana si angajatii institutiilor legate de Sfântul Scaun. Ca si la Sfânta Liturghie celebrata de papa Francisc, la rugaciunea si meditatia din Aula Paul al VI-lea au participat angajatii laici si rudele acestora, alaturi de preoti, persoane consacrate si episcopi care îsi desfasoara apostolatul în oficiile de slujire ale Curiei Romane.
Credinta noastra, a subliniat pr. Rupnik, înseamna ”primirea unei vieti” iar îndatorirea Bisericii este întocmai aceea de a arata ce fel de har si ce bunatate ne-au fost daruite, de a arata lumii lucrarea pe care Dumnezeu a împlinit-o în noi.
”Într-un anumit fel, nu atât Curia Romana, dar orice Curie, în general, risca sa cada în ispita de a asuma un caracter un pic para-statal, para-imperial, ca în trecut. Este o ispita înspaimântatoare pentru ca aceasta strecoara în inima functia, structura, institutia, individul care este «în functie de»”.
Ar fi un adevarat scandal, a continuat preotul iezuit, daca ”aratam lumii ca traim crestinismul ca pe o realitate individuala”. Biserica se distinge ”printr-un anume fel de a se structura, de a conduce, de a directiona, de a gestiona”, un mod de a face care înseamna comuniune, înseamna incluziune. ”Nimeni nu va porni la drum pe urmele unei Biserici bine organizate”, dar o va face în fata unei ”Biserici frumoase”, care prin gesturile si cuvintele ei va reusi sa-L scoata în evidenta pe Altcineva, pe Fiul, mai mult, prin Fiul, pe Tatal”. ”Ce frumos este când auzi pe cineva spunându-ti ca a avut de a face cu o Curie oarecare si marturiseste: «stii, am gasit acolo oameni liberi, liberi de ei însisi, care se ofera, disponibili, generosi, care se deschid». Si sunt multi, dar e necesar sa iasa la vedere!”
Aceasta este, în fond, misiunea Bisericii, ”sa acopere distanta dintre noi si omul nostru contemporan, ranit ca noi, suferind ca noi, încercat ca noi: pe cât vom fi încercati ca toti ceilalti oameni, pe atât vom fi mai milostivi, pentru ca aceasta este preotia lui Cristos. El a fost încercat în toate pentru a fi preot milostiv. Si în acest fel vom atrage persoanele spre dorinta unei vieti noi”.
Pe de alta parte, Domnul este ”singurul care poate acoperi distanta care separa omul pierdut, pacatos, mort, de Dumnezeul cel viu”. Omul, de unul singur, nu poate sa o faca: capacitatea lui Dumnezeu de a ne ajunge este însasi identitatea lui Dumnezeu fata de noi si fata de creatie, adica milostivirea. Facând referinta la diferite texte biblice, teologul iezuit s-a oprit îndelung la pagina evangheliei dupa Ioan în care Isus se prezinta ca vita cea adevarata, iar pe Tatal, ca pe viticultor. Viata de fiecare zi, a remarcat preotul la meditatie, devine locul în care, cel care a fost atins de milostivire, o reveleaza celorlalti, tocmai pentru ca traieste viata care înseamna comuniune, adica incluziunea celorlalti.
”Daca trece prin noi aceasta viata a lui Dumnezeu, omul este capabil sa aduca roade care ramân, este capabil sa înfasoare munca sa în iubirea care ramâne pentru totdeauna, pentru ca se întoarce la Tatal: ceea ce omul poate sa reveleze este umanitatea sa îndumnezeita în Cristos”.

Sursa:http://ro.radiovaticana.va