„Episcopul greco-catolic de Lugoj, Prea Sfintia Sa Alexandru Mesian, va sarbatori, în 8 mai, 50 de ani de la hirotonirea sa întru preot. O activitate lunga si aparte, pentru un preot, ce, pentru cea mai mare parte a ei ar putea primi, într-o carte de munca mai dreapta decât cele pe care le tinem noi între noi, aici, jos, un spor de dificultate: 24 de ani si jumatate de preotie în clandestinitate si aproape 21 de ani ca episcop. Ani grei, unde nu poti sari trepte, arde etape, lua scurtaturi. Un adevarat jubileu, în acceptia sa de baza: 50 de ani, ca la vechii evrei. Nu ”cincinalul în patru ani jumate”, nu alte cifre rotunde, prezentate ca jubileu. 50. Jumatate de secol.
L-am invitat pe Prea Sfintitul Mesian, putin înainte de aceasta aniversare importanta din viata sa, sa vorbim despre lucruri si oameni trecuti, despre ”cum e acum”, despre ce si-ar dori sa fie în viitor. Întâlnirea a avut loc în Palatul Episcopal din Lugoj, un loc al armoniei si întelegerii între cultele din Banat dar si un spatiu constant cu sine însusi, de unde greco-catolicii cu busola oarecum naucita de vremuri au putut primi mereu povata ca soarele înca rasare la Roma.
***
Prea Sfintite parinte, 50 de ani de preotie. E ca un aisberg cu simetrie ciudata – cam 25 – 25, jumatate de preotie în catacombe, jumatate la lumina. Sau ce ne place sa numim, în zilele bune, lumina. În 8 mai 1965, episcopul Ioan Dragomir v-a oferit darul preotiei. Cum a fost acea prima zi?
A sosit momentul hirotonirii, sâmbata 8 mai 1965. Pe la ora 1800 a sosit P.S. Ep. Ioan Dragomir, însotit de Pr. Silviu Augustin Prundus OSBM. Pr. Lucian Muresan stia ca evenimentul va avea loc duminica 9 mai, de aceea nu a fost prezent chiar de la începutul ceremoniei, a venit mai târziu.

Pentru ceremonia hirotonirii erau pregatite (într-o camera) toate cele necesare: masa altarului frumos împodobita, odajdii pentru episcop, odajdii pentru preoti, potir, patena, cartile liturgice, Arhieraticonul, cartea episcopala pentru hirotonire, etc.
Programul liturgic a fost pregatit de Pr. Silviu Augustin Prundus, doctor în Liturgica, si a constat în celebrarea a doua Liturghii. La prima Sfânta Liturghie mi s-au acordat Treptele Minore si Diaconatul. În cadrul celei de a doua Sfinte Liturghii mi-a fost conferit Sacramentul Sfintei Preotii. S-a ajuns la aceasta varianta întrucât ne aflam în conditii speciale, de prigoana a Bisericii. Pentru a nu fi prea multe întâlniri cu episcopul, care era foarte urmarit, s-au celebrat cele doua Sfinte Liturghii în aceeasi zi. Cuvântarea la acest eveniment a avut loc în timpul mesei festive, tot din motive de prudenta.
Pr. Lucian, asa cum s-a vazut, stia ca evenimentul va avea loc duminica 9 mai, de aceea nu a fost prezent chiar de la începutul evenimentului. Schimbarea programului a fost, la fel ca altele, o tactica strategica de a induce în eroare pe cei care eventual ar fi aflat de programul de hirotonire de duminica, 9 mai. Pr. Lucian a sosit totusi la Cluj în ziua de sâmbata, 8 mai. Pe când toti (cei cinci) eram la masa, dupa ce hirotonirea era terminata, Deo gratias, cineva bate la fereastra insistent. În sufletele celor din casa se creeaza emotii, dar fara nicio frica, caci candidatul – laicul – fusese deja hirotonit preot! Era aceasta bucurie pentru toti caci Dumnezeu ne daruise un preot gata de a da marturie de credinta, de a-L marturisi pe Cristos si Biserica Sa.
Dupa multe insistente si batai în geam, Sr. Aurelia, sora Pr. Pintea, desface perdeaua geamului de la bucatarie si constata ca nu este securitatea ci Pr. Lucian, care sosise de la Baia-Mare pentru evenimentul programat pentru 9 mai. Bucuria era imensa pentru toti cei 6 prezenti. Pr. Lucian a asistat la cuvântarea P.S. Ioan Dragomir, care a spus printre altele: „Parinte Alexandru, ati venit în aceasta casa ca un om oarecare, un laic, si, prin acordarea Tainei Sfintei Preotii, veti merge acasa îmbracat în harul Sfintei Preotii, ca preot”.
Dupa ce P.S. Ioan Dragomir si-a terminat cuvântarea, îndata dupa ce ne-am asezat la masa, fericiti ca toate s-au savârsit cu bine, Pr. Lucian, care fusese hirotonit preot tot în secret în decembrie 1964, scoate din buzunar un ziar si se adreseaza P.S. Ep. Ioan Dragomir, zâmbind: „Cum de l-ati hirotonit pe Alexandru de preot, de vreme ce are piedici? Priviti în acest ziar, pe care-l aduc de la Baia-Mare, ziarul Pentru socialism în care scrie despre tovarasul tehnician principal Alexandru Mesaros (Mesian) care verifica calitatea rezistentei metalelor într-un laborator de încercari mecanice si de metalografie de la Uzina Mecanica si Utilaj Minier din Baia-Mare (UMMUM)?” Într-adevar, acel articol era laudativ si era însotit si de o fotografie. Evident, bucuria a fost si mai mare, era un compliment la adresa mea, din câmpul muncii, publicat în ziar.

Am putea sa numim o coincidenta faptul ca, în zilele în care „regimul” ma lauda, eu am devenit preot greco-catolic în clandestinitate, în secret. Acest lucru l-am aflat în seara zilei hirotonirii mele, la masa festiva. Acesta a fost un prim soc de bucurie, un semn al Providentei.
Dupa ce ne-am ridicat de la masa, Ep. Ioan Dragomir, însotit de Pr. Silviu Augustin Prundus, s-a retras (era deja noapte), iar noi ceilalti ne-am cazat în spatiile amenajate la casa Pr. Pintea.
În ziua urmatoare, duminica 9 mai 1965, a avut loc prima Sfânta Liturghie (primitia), în aceeasi casa în care avusese loc hirotonirea cu o zi înainte, avându-i concelebranti pe Pr. Lucian si pe Pr. Pintea, iar în asistenta pe Soara Aurelia (tanti Aurelia).
Întrucât acele zile au fost foarte încarcate cu emotii si evenimente, dupa 5 zile de izolare, dar cu mare bucurie sufleteasca, s-a convenit ca în acea duminica dupa-masa sa mergem sa vizionam un film oarecare, care rula atunci la Cluj. Am nimerit la un film muzical foarte frumos, intitulat Veselie la Acapulco cu Elvis Presley.
Cred ca luni sau marti (10-11 mai) ne-am întors la Baia-Mare, împreuna cu Pr. Lucian asa cum a spus episcopul Dragomir: „am sosit la Cluj ca laic si m-am întors la Baia Mare ca preot”, fiind foarte fericit.
Un alt eveniment foarte important, un alt soc a avut loc în duminica urmatoare, 16 mai 1965. Chiar daca eram preot greco-catolic în secret, trebuia sa ma comport în fata lumii ca si când nu s-ar fi întâmplat nimic. Îmi faceam programul spiritual, Sfânta Liturghie, în casa, cu geamurile camuflate, dar continuam sa merg seara, la Baia Mare, la biserica romano-catolica, unde trebuia sa fiu vazut de toata lumea, ca si cum nu s-ar fi întâplat nimic.
Traiam cu convingerea ca, în afara de cele sase persoane care participasera la hirotonire, nu mai stia nimeni ca sunt preot. Cei sase erau: Ep. Ioan Dragomir, Pr. Astelean Pantelimon (Pintea), Pr. Lucian Muresan, Pr. Silvestru Augustin Prundus, Sr. Aurelia si nou-hirotonitul Alexandru (Mesian).
Nimeni nu stia ce comoara port în suflet iar acest lucru, în acea perioada, era foarte convenabil.
Si totusi!
La sfârsitul Sfintei Liturghii de la Baia Mare, de la biserica romano-catolica Sfânta Treime (pe care o frecventau foarte multi români greco-catolici din rezistenta, caci cultul nostru era interzis), când am iesit din biserica, eram asteptat în fata bisericii de foarte multi credinciosi care m-au înconjurat sa ma felicite. Pentru moment am fost complet nedumerit : de unde au aflat ca sunt preot, cine a divulgat acest secret de mare importanta pentru Biserica Greco-Catolica? Acesta a fost un al doilea soc legat de hirotonirea mea.
Am întrebat pe unul dintre cei care erau cu zâmbetul pe buze, sa-mi spuna ce stie si de unde stie? Raspunsul era foarte simplu: din ziarul Pentru socialismcare publicase un articol despre mine, cu o fotografie de la serviciu, în timpul când eu eram pe drumurile preotiei. Sa fiu sincer, nu ma asteptam la acest raspuns, dar mi-au ridicat o piatra de pe inima.
Sa fi fost si aceasta o coincidenta, sau un semn al Providentei? Toate se întâmpla dupa planul lui Dumnezeu. Prima mea aparitie ca preot (în secret) în mijlocul comunitatii greco-catolice a fost recompensata cu aplauze, cu zâmbete si bucurie. Acesti credinciosi au avut ca reper al bucuriei articolul din ziar, iar noi am înteles bucuria pe care Dumnezeu ne-a harazit-o prin acordarea Sfintei Preotii.
Ce concluzionez (consider) eu din aceste evenimente, care s-au succedat de la masa festiva de dupa hirotonire, cu acel articol, si pâna la felicitarile credinciosilor de la Baia Mare? Consider ca si aceste momente au fost daruite de Dumnezeu, date gratuit. Nu am niciun motiv sa gândesc altfel. Sunt daruri pe care Dumnezeu le-a dat Bisericii Sale în acele vremuri. „Neumblate sunt caile Domnului”. De-a lungul vietii am constatat nenumarate harurile pe care le-am primit din partea Bunului Dumnezeu.
Consider ca si eu trebuie sa exclam, împreuna cu Prea Curata Fecioara Maria acel imn: „Magnificat anima mea Dominum … ”
„Mareste suflete al meu pe Domnul,
Si s-a bucurat spiritul meu de Dumnezeu mântuitorul meu,
Ca a cautat spre umilinta servei sale…”
(Lc 1,46-47)
Cum erau prieteniile în clandestinitate, comunicarea, încrederea? Ce va lipseste de atunci?
Toti au murit. A ramas doar P.F. Lucian…
Când v-a fost cel mai greu?
Eu nu pot sa zic ca a fost greu. Dupa hirotonire toate le suportam, bune, rele, cum veneau.
Au venit vremurile noi, ati ajuns episcop. La rândul dumneavoastra, sunteti cel care pune mâinile pe capul candidatilor la preotie. Apoi, uneori, se cânta: ”preot în veac esti tu”. Cum simtiti aceste cuvinte si cum va straduiti sa le dati mai departe celor care, peste ani, peste decenii, vor spune ”pe mine m-a hirotonit preot PSS Mesian”?
Nu pot sa zic ca sunt un sentimentalist. În tot ansamblul, când stiu ca am de hirotonit un preot, stiu ca preotul este luat dintre oameni si pus pentru oameni, o persoana ce este chemata la o activitate preoteasca, de apostol al lui Cristos. E un sentiment de bucurie ca stiu ca a studiat, a facut o pregatire, si de viata, ca e un om încercat, pe care îl vrea Dumnezeu. Totdeauna exista si bucuria altor persoane, a familiei, a profesorilor, care retraiesc bucuria ca ei au oferit lui Dumnezeu o persoana care a fost pregatita pentru asa ceva.
Ca episcop, ati umblat mult, ati vizitat multe tari, ati cunoscut oameni de pe toate continentele, oameni simpli, presedinti, papi. Înaintea Papei Francisc, ce-si purta singur servieta în Roma, mergeati cu metroul, cu însemnele de episcop pe dumneavoastra…
Da, când mergeam la Congresul Euharistic din anul 2000. Mergeam din Vatican pâna la bazilica San Giovanni în Lateran si de multe ori am auzit pe cei din jur spunând ca pentru prima data vad un episcop în metrou.
…la San Egidio, alaturi de alti colegi, i-ati servit pe cei saraci. În Joia Mare, conform ritualului, spalati si sarutati picioarele enoriasilor. O multitudine de fapte, de gesturi, de trairi. Care e locul cel mai drag, din lumea mare, pentru dumneavoastra, care e cel din România si care sunt amintirile cele mai frumoase din munca de episcop?
Locul cel mai drag pentru mine este sfânta biserica. Cel mai frumos loc pentru mine e acolo unde ma întâlnesc cu Isus Cristos, la Sfânta Liturghie. Din alt punct de vedere, ca de obicei, e locul unde m-am nascut, în Baia Mare, Ferneziu. Iar din lume, la Roma ma simt bine – mai ales la celebrarile acestea solemne din Vatican, cu Sfântul Parinte, fie la Roma, Bulgaria, Viena, Lourdes, Ucraina, unde l-am însotit. Deviza mea ca episcop si totodata pentru toata viata este: ”Iata Dumnezeule vin sa fac voia ta” (Evrei 10.9) Ca si episcop eu sunt la datorie, eu raspund ”prezent” peste tot unde e nevoie.
Într-un alt 8 mai va sarbatoreati anii de la hirotonire la Bucuresti, la masa cu Papa Ioan Paul al II-lea, sfântul inimilor noastre. Anul acesta, de 8 mai, veti ”împarti” liturghia cu colegii ierarhi catolici, de ambele rituri, din România, în cadrul Conferintei Episcopilor Catoolici, la Satu Mare. Va considerati un rasfatat al coincidentelor?
Nu al coincidentelor, ci al harurilor divine.
De multe ori… În 8 mai 2000, am concelebrat cu Sf Papa Ioan Paul al II-lea în cadrul Sfintei Liturghii Jubiliare în limba româna oficiata în Bazilica „Sfântul Petru” din Roma si au participat si în jur de 3000 de români iar în 7 mai a avut loc comemorarea Martirilor Secolului XX, la Colosseum.
Prea Sfintite Mesian, s-au strâns anii. Cu asta vin si sfaturile oferite celor din jur, constatarile, diagnosticele. Uitându-va la Biserica Româna Unita cu Roma, Greco-Catolica, ce vedeti? Daca ati fi întrebat, acum, dupa acesti 50 de ani de preotie, ”voi sunteti urmasii Romei?”, cum ati justifica raspunsul, indiferent care ar fi el?
Biserica Româna Unita cu Roma a devenit Arhiepiscopie Majora. În fruntea ei este Prea Fericirea Sa Cardinalul Lucian Muresan. Biserica noastra are propriul Sinod. La Bucuresti avem o noua Eparhie pastorita de P.S. Parinte Episcop Mihai Fratila.

Vad o reînviere a Bisericii Române Unite, dupa 40 de ani, cât a stat înmormântata.
La 8 mai 1965, data la care am fost hirotonit preot, B.R.U. era înca scoasa înafara legii, priveam cu speranta la Biserica de mâine. Iar azi, dupa 50 de ani, privind în urma cu credinta vedem cum Biserica întemeiata de Cristos nu a fost zdrobita de puterile infernului.
Cum sunt dorintele de azi ale unui episcop catolic din România care a fost preot ascuns un sfert de veac si la lumina alt sfert de veac?
As dori ca aceasta Biserica sa-si continue drumul început la 1700 în sânul poporului român, ca un for de credinta, cultura si civilizatie.
Acestei Biserici Române Unita cu Roma, Greco-Catolica i se atribuie cu adevarat titlul de Biserica a martirilor si marturisitorilor credintei.
„Ce voi rasplati Domnului
pentru toate câte mi-a dat mie?
Paharul mântuirii voi lua
si numele Domnului voi chema.”
Ps 115, 3-4