„

„Amintiti-va cuvântul ce vi l-am spus: servitorul nu este mai mare decât stapânul sau. Daca m-au prigonit pe mine, va vor prigoni si pe voi.”
(In, 15,20)

„În fata spectacolului vietii, nu poti sa ai decât doua atitudini: pozitia crestina, sau n-are importanta care alta.”
(Fericitul Vladimir Ghika)

Cuvântul lui Isus, împreuna cu cel al Fericitului Vladimir Ghika, mi-au amintit de o întâlnire cu un model de viata profund crestina, de care am avut parte recent, citind volumul-document „Trecând pragul tacerii”, scris de Pr. Prof. Tertulian Langa si aparut în anul 2009 la Editura Muzeului National al Literaturii române din Bucuresti.
La vârsta de 24 de ani, cu o formatie serios cladita în aulele facultatilor bucurestene de Drept, Filosofie si Litere, Tertulian Langa este arestat la trei luni dupa casatorie, ramânând timp de 16 ani departe de casa si de sotie, însarcinata la data arestarii sale. Crestin greco-catolic, cu o iubire pentru Biserica lui Cristos cum rar îti e dat sa întâlnesti, Tertulian Langa este închis în 1948 fara a avea vreo vina. În cei 16 ani de închisoare, anchetatorii vor încerca în repetate rânduri sa-l transforme într-un acuzator al capilor Bisericii Unite, niciodata însa cu rezultat. Arestarea episcopilor greco-catolici era impusa de dictatura comunista. În caderea ei, Cortina de fier trebuia sa striveasca si legatura cu papalitatea. Astfel, Biserica Greco-catolica, dimpreuna cu episcopii ei, a cunoscut prigoana si martiriul.
S-a vorbit si se vorbeste mult despre ororile pe care regimul comunist le-a produs. Cu toate acestea, tabloul datelor furnizate de catre istorie nu va fi niciodata complet fara perspectiva istoriei vii, traite si rostite de catre cei care au experimentat celulele si torturile comuniste.
„Trecând pragul tacerii” este un astfel de memorial, în care Parintele Tertulian Langa descrie perioada traita în închisorile Malmaison, Pitesti, Vacaresti, Jilava, Gherla, Aiud, Lugoj, Galati si Insula Mare a Brailei. Dincolo episoadele narate, anevoie de închipuit pentru o minte sosita în lume dupa ’90, ceea ce surprinde în aceasta carte e o puternica traire autentica. De altfel, însusi autorul precizeaza simtirea din care izvorasc cele scrise: „trairile din închisoare mi-au fost si îmi ramân prilej de introspectie, de pura veridicitate. Nu scriu de parca mi-as aminti, ci scriu de parca as trai acum, ca si atunci (s.m.)”.(1)
Unul dintre criticii literari remarcabili ai contemporaneitatii, Jean Starobinski, afirma într-una din cartile sale faptul ca „nu exista motiv suficient pentru a scrie o autobiografie daca n-a intervenit în existenta de pâna atunci a autorului o modificare, o transformare radicala: conversiune/convertire, intrare într-o noua viata, invazia harului”.(2) Dintre motivele enumerate de Starobinski, ultimul îmi pare a guverna de la un capat la celalalt experienta traita de Tertulian Langa în închisorile comuniste: invazia harului.
Ar fi de remarcat aici faptul ca aceasta invazie a harului, de care va avea parte în închisoare, îi este prevestita de episcopul Ioan Suciu. Simtindu-se încoltit de opresori, Tertulian Langa, împreuna cu sotia sa, merge la Blaj pentru a-i cere sfatul Preasfintitului Suciu. În timpul prânzului, securistii dau buzna în sala de prânz si îl aresteaza. Înainte de plecare, Preasfintitul Suciu îi da o binecuvântare, daruindu-i totodata urmatoarele cuvinte, care îi vor strajui necontenit memoria: „Te vei sfinti prin suferinta. Este un mare har asupra ta. Sa nu uiti niciodata!” (3)
Prin episoadele narate, Tertulian Langa deconspira lucrarea unuia dintre cele mai distrugatoare sentimente ale fiintei umane – ura. Ca sa supravietuiesti 16 ani în prezenta urii îndreptate spre fiinta umana, nu poti s-o faci decât într-un singur fel: iubind. Iata modalitatea profund crestina prin care parintele Langa întelege sa biruie cei 16 ani de închisoare. Cât despre torturile în sine, Tertulian Langa afirma: „chiar mie însumi mi se par acum dementiale sau fantasmagorice descrierile decupate cu scalpelul dintr-o memorie însângerata înca”. Cu toate acestea, harul de care aminteam e motivul care îl determina sa scrie: „nu suferinta mea, atâta câta a fost, justifica acest manunchi de pagini, ci marturia pe care o cuprind referitor la harul lucrator în închisori, har care a sfintit atâtea ispasiri si a turnat lumina în noaptea atâtor patimi”. (4)
Primul nivel al manifestarii urii la care Tertulian Langa este supus e înfometarea. Sase zile nu primeste nici mâncare, nici apa. A doua treapta e înfricosarea: este dus într-o camara în care atârnau prinsi în cârlige miei însângerati. Pentru ca nu accepta în niciun chip sa devina instrument al urii, precum l-ar fi vrut tortionarii sai, urmeaza o serie de batai crunte: la fese, la talpi; cu rangi, ciomege, cauciuc sârmat, cnuturi; într-o faza succesiva este spânzurat de brate, asa încât aparatul respirator nu mai poate primi oxigen si lesina. Pâna sa lesine însa, este batut cu lanturi.
Din planul fizic, torturile migreaza în cel psihic. Într-unul dintre episoadele narate, Tertulian Langa este lovit în cap sistematic cu un saculet de nisip. La fiecare lovitura i se ordona „spune!”, în încercarea – nereusita – de a i se inculca faptul ca trebuie sa spuna (ceea ce vrea ancheta). Loviturile merg pâna în punctul în care camasa patata de sânge indica vase fisurate si scurse prin nari, în loviturile provocate de ura atee.
În acest proces de darâmare a identitatii si a convingerilor personale, neizbutit, caci „omul ce lupta cu credinta e nebiruit” (Iuliu Hossu) – conducerea comunista nu pare sa duca lipsa de idei de tortura. Poate ca una dintre cele mai cutremuratoare scene este cea a „maratonului”. Tertulian Langa este închis într-o încapere de 2×3 m împreuna cu o lupoaica dresata sa muste în momentul în care persoana din celula înceteaza sa mai alerge sau sa paseasca. Astfel, alearga pâna la epuizare; alearga 39 de ore în continuu.
Privarea de somn, de hrana, de oxigen, de minima demnitate umana, sunt toate menite sa extermine adevarul sadit în fiinta umana, sa-l corupa, sa-l transforme în minciuna. Credinta de nezdruncinat pe care Tertulian Langa si-o pune în planul de desâvârsire al lui Dumnezeu îl întareste sa ramâna cu fermitate în adevar. O rezistenta prin credinta, o rezistenta prin iubire si din iubire pentru Dumnezeu si pentru familia ramasa acasa.
Ca dintr-atâtia m-ai ales
Sa-ti fiu partas nemarginirii,
nemarginirea Rastignirii
mi-a deslusit si-am înteles
ca dintre atâtia m-ai ales (5)
Pentru ca tacerile se cer mereu rostite, Tertulian Langa trece pragul lor, al tacerilor, îndemnat si de Sfântul Ioan Paul al II-lea, care, primindu-l într-o audienta privata, îi cere sa scrie, sa restituie adevarul în toata forta si realitatea lui, caci ceea ce a trait în închisoare, afirma suveranul pontif – astazi sfânt –, „este viata, e viata traita în Cristos, viata din istoria Bisericii”.
Zilele acestea se împlineste un an de la plecarea Parintelui Prof. Tertulian Langa la Cer, spre întâlnirea cu Adevarul vesnic, pe care atât de mult l-a iubit, aparat si cautat. De aceea, rândurile acestea sunt astazi si un mic omagiu în amintirea celui care ne-a oferit un model de întelegere si traire a credintei în toata plinatatea ei.

1. Tertulian Langa, Trecând pragul tacerii, Galaxia Gutenberg, Târgu-Lapus, 2011, p. 93
2. Jean Starobinski, Relatia critica, Editura Univers, Bucuresti, 1974, p. 92
3. Tertulian Langa, op. cit., p. 29.
4. Ibidem, p. 135.
5. Ibidem, p. 484.