„Pelerinajul anual la moastele Sf. Anton, al Românilor Uniti cu Roma din cadrul comunitatilor parohiale din Italia, a transformat si anul acesta impunatoarea bazilica antoniana într-un loc de rugaciune, reculegere si meditatie în frumoasa limba româneasca dupa rânduiala Bisericii Rasaritului crestin.
Pelerinajul credinciosilor români la Sf. Anton de Padova a ajuns la cel de-al VIII-lea an consecutiv, începutul datorându-i-se îndeosebi pr. prot. Vasile Al. Barbolovici, pr. Rector al bazilicii Sf. Anton Enzo Poiana care a primit si sustinut initiativa preotilor din Protopopiatul Triveneto la care s-au alaturat cu multa bunavointa cei din Protopopiatul Emilia Romagna, din Roma si Milano.
În cartea sa, Jurnalul fericirii, Nicolae Steinhardt spunea ca stima de care se bucura Sf. Anton de Padova deriva din preocuparea pe care acest sfânt a avut-o si continua sa o aiba fata de batrânica ce si-a pierdut cheile, fata de doamna care nu îsi mai gaseste catelul, fata de mama care simte ca nu mai poate mentine pacea în familie, fata de sotia care este disperata din cauza sotului alcoolic, fata de toti aceia care au si uitat ce au uitat. Cu alte cuvinte, popularitatea sa vine din atentia pe care el a avut-o si continua sa o aiba si astazi fata de toti aceia care trec prin greutatile si încercarile vietii (p. V. Petrisor, Sf. Anton de Padova, Un sfânt universal).
Duminica 30 martie 2014, pelerinii sositi din multe parti ale Italiei la Padova, s-au apropiat de Taina sfintei Marturisiri, în limba materna, i-au cerut ajutor lui Dumnezeu si prin mijlocirea rugaciunilor la Sf. Anton participând la Dumnezeiasca Liturghie arhiereasca a Sf. Vasile cel Mare la ora 12.15. Preasfintitul Virgil Bercea, Episcop român unit de Oradea a fost anul acesta Arhiereul slujitor la Sf. Altar, împreuna cu parintii preoti ai comunitatilor parohiale din Italia, cu precadere din zonele Triveneto, Emilia Romagna, Milano/Lombardia, Roma/Lazio.
Raspunsurile la slujba liturgica au fost date de corul studentilor teologi de la Colegiul Pio Romeno din Roma, însotiti de însusi pr. Gabriel Buboi, Rectorul prestigioasei institutii românesti din Roma.
Parintele Enzo Poiana, Rectorul Bazilicii Sf. Anton din Padova a primit titlul de Arhimandrit din partea Sinodului Bisericii Române Unite cu Roma si a P.F. Sale Card. Lucian Muresan, prin binecuvântarea P.S. Virgil Bercea. Onorificenta a fost daruita ca semn de apreciere si gratitudine pentru activitatea pastorala si caritativa în favoarea Comunitatilor românesti catolice orientale de rit bizantin.
Pr. Ioan Alexandru Pop, Coordonatorul national pentru Italia, a primit brâul rosu si alti patru preoti au primit crucea pectorala în semn de apreciere si multumire pentru activitatea pastoral-misionara desfasurata în ultimii ani: Pr. Catalin Pop, Pr. Aetius Pop, Pr. Horea Costinas si Pr. Mihai David.
Prezenta diaconilor si a ipodiaconilor la Sf. Liturghie a îmbogatit slujirea liturgica tipica ritului oriental bizantin, iar P.S. Sa Virgil, prin trairea sfintei Liturghii a transmis preotilor slujitori si credinciosilor bucuria participarii la Sf. Euharistie. În cadrul omeliei i-a încurajat pe toti credinciosii prezenti la mentinerea credintei, cunoasterea si trairea valorilor care aduc noroc si bucurie în viata. Sfântul Anton de Padova a fost un mare predicator al Evangheliei, de fapt este "Doctor al Bisericii", traind cu propria viata calea sfinteniei si a comuniunii cu Dumnezeu în slujba oamenilor.
Sfinte Antoane, roaga-te pentru noi!
Sursa:http://www.bru-italia.eu