În istoria carității creștine contemporane, puține figuri sunt la fel de fascinante și de neconvenționale precum Werenfried van Straaten (1913–2003). Călugăr norbertin (premonstratens) olandez, fondator al organizației internaționale Kirche in Not (Ajutor pentru Biserica în Suferință), el a reușit să transforme compasiunea într-o forță globală, pornind de la o simplă apelare la generozitate în mijlocul ruinelor lăsate de Al Doilea Război Mondial.

Născut ca Flip van Straaten în localitatea olandeză Mijdrecht, la 17 ianuarie 1913, tânărul a intrat în 1934 în abația flamandă Tongerlo din Belgia, unde a primit numele monahal de Werenfried – un nume care se traduce sugestiv prin „luptător pentru pace”. Avea să își onoreze numele din plin, deși armele sale aveau să fie rugăciunea, cuvântul incisiv și solidaritatea concretă.

Momentul de cotitură al vieții sale a venit în pragul Crăciunului din 1947. Europa abia ieșise din război, iar paisprezece milioane de refugiați germani, expulzați din fostele provincii estice, trăiau în condiții dramatice, decimați de foame, frig și lipsa unui acoperiș deasupra capului. Într-o perioadă în care rănile războiului erau încă proaspete și resentimentele față de germani erau firești în țările ocupate anterior de aceștia, părintele Werenfried a avut curajul să scrie un articol răscolitor intitulat „Nu era loc pentru ei în han”.

Apelul său la reconciliere creștină a declanșat un val neașteptat de generozitate printre catolicii belgieni și olandezi. Fermierii au donat tone de alimente, în special slănină, iar van Straaten a devenit cunoscut cu afecțiune drept Speckpater („Părintele Slănină”) – o poreclă pe care a purtat-o cu mândrie întreaga viață. Pentru a ajunge la refugiații izolați în tabere sau orașe distruse, el a inițiat proiectul „preoților cu rucsac” și al „vagoanelor-capelă” – vagoane de tren transformate în biserici mobile, care aduceau atât hrana trupească, cât și Sfânta Liturghie în cele mai uitate colțuri ale Germaniei divizate.

Misiunea sa nu s-a oprit însă la ajutorul alimentar. O întâmplare simplă i-a schimbat viziunea: oferindu-i unei fetițe o imagine religioasă și îndemnând-o să o pună pe peretele casei, copila i-a răspuns: „Părinte, noi nu avem niciun perete acasă”. Astfel s-a născut Ordinul Internațional de Construcție (Bauorden), o mișcare prin care mii de voluntari au ridicat locuințe, școli și spitale pentru cei strămutați, mai întâi în Europa, iar ulterior în Africa și America de Sud.

Odată cu instalarea Cortinei de Fier și mai ales după Revoluția Maghiară din 1956, atenția părintelui Werenfried s-a îndreptat spre Biserica tăcerii din Europa Centrală și de Est. Văzând comunismul ca pe o ideologie care abandonează omul, el și-a dedicat viața sprijinirii creștinilor persecutați din blocul estic, finanțând clandestin tipărirea de literatură religioasă, formarea seminariștilor și supraviețuirea parohiilor aflate sub presiune. La cererea Papei Ioan al XXIII-lea, în 1962, organizația și-a extins activitatea și în America Latină, devenind treptat o punte globală de ajutor pastoral și umanitar.

Deși a vâslit adesea împotriva curentului, refuzând să separe ajutorul social de misiunea spirituală și de evanghelizare, impactul său a fost recunoscut la cel mai înalt nivel. În 1993 a fost distins cu titlul de membru al Senatului European de Onoare pentru caritatea sa fără frontiere, iar după căderea comunismului în 1989 a devenit un partener cheie de dialog chiar și pentru Biserica Ortodoxă Rusă, în efortul de renaștere spirituală a Estului.

Părintele Werenfried van Straaten s-a stins din viață la 31 ianuarie 2003, la vârsta de 90 de ani, în Germania, lăsând în urmă o moștenire impresionantă: peste 2,5 miliarde de euro strânși din donații de-a lungul a mai bine de jumătate de secol și o fundație prezentă în zeci de țări, care derulează anual mii de proiecte în sprijinul celor aflați în nevoie. Înmormântat la Königstein im Taunus, „Părintele Slănină” rămâne un reper al curajului de a iubi dincolo de granițe, prejudecăți și ideologii.

 

Biroul de presă al Episcopiei Greco-Catolice de Oradea

Andrei Alexa