„Pentru a veni în întâmpinarea celor suferinzi, bolnavi si batrâni – credinciosii, tinerii si preotii de la Manastirea Franciscana „Maica Domnului” din Oradea s-au unit în rugaciune în cadrul Sfintei Liturghii de luni 11 februarie 2013, sub deviza “Mergi si fa si tu la fel“ ( Lc.17,19) inspirata din Mesajul Sfântului Parinte Papa Benedict al XVI-lea cu ocazia zilei Mondiale a Bolnavului.
Aceasta aniversare a fost instituita în anul 1992 de catre Fericitul Papa Ioan Paul al II-lea, si se leaga de comemorarea Sfintei Fecioare Maria de la Lourdes.
Ca si anul trecut Ziua Mondiala a Bolnavului a fost sarbatorita si în acest an într-un mod cu totul special. Împreuna cu credinciosii, veniti în numar mare la sarbatoare, au fost prezente si persoane care din cauza problemelor de sanatate nu pot participa în mod regulat la serviciile religioase.
Programul a debutat obisnuit de la orele 17.00 cu Sf. Liturghie în cadrul careia pr. paroh Mihai Vatamanelu a dat citire Mesajului Sfântului Parinte Papa Benedict al XVI-lea cu ocazia Zilei Mondiale a Bolnavului. Sfânta Liturghie a fost celebrata de pr. Mihai Blajut, de pr. Paroh, de pr. Ionut Ichim, pr. Alexandru Chivari si pr. Gabriel Vana, iar cântarile au fost însufletite de corul de tinere ai parohiei.
Dupa terminarea Sfintei Liturghii a urmat un moment de rugaciune în cinstea Maicii Domnului de la Lourdes care a continuat apoi cu stropirea cu apa sfintita a bolnavilor si a credinciosilor prezenti, cu rugaciuni pentru vindecarea bolnavilor si s-a încheiat cu sfânta ungere, timp în care toti au recitat rugaciunea Sfântului Rozariu si au cântat cântece sfinte în cinstea Sfintei Fecioare Maria de la Lourdes.
Programul serii s-a încheiat cu o agapa fraterna oferita de pr. Paroh împreuna cu credinciosii din grupul Tertiarilor Franciscani si Apostolatul familiilor.
A fost o seara plina de evlavie, emotie si daruire traita în iubirea pentru aproapele.